Stefan Mardale: Mamaia 1980 – 2020

Articol de Stefan Mardale

0
62
sursă foto: Stefan Mardale

În ultimul weekend din august trecut am fost la Constanța, reușind să ajung și în Mamaia unde nu mai fusesem din 1980.  La ieșirea din gară un om al străzii m-a înjurat și m-a făcut comunist pentru că port mască pe stradă. Rămăsesem cu ea din tren și urma să urc într-un taxi.

Nu aveam prea multe amintiri din Mamaia 80. Fusesem acolo câteva zile. Clădirile nu mă impresionaseră, blocuri mai văzusem. Mult mai impresionat am fost de o tînără suedeză cu care am petrecut o seară.  Poate și pentru că era prima oară când veneam la mare. Eu credeam că are 20-21 de ani după cum arăta și mai ales cum se comporta. În realitate nu împlinise 15. Fete frumoase mai văzusem, Brăila nu ducea lipsă de așa ceva, de aceea mai impresionat am fost de un cuplu de bătrâni, tot nordici, care dansau R&R cu încetinitorul ce-i drept, dar erau adorabili. Într-o seară, în autobuzul care mergea spre Satul de Vacanță l-am văzut pe Mircea Baniciu cu chitara și o blondă de o frumusețe răpitoare. Tocmai mă odihneam după o copioasă porție de râs. Șoferul nu oprise în multe stații. Noi, cei câțiva călători la ora târzie, râdeam de cei ce se uitau lung după autobuz și strigam veseli „e renovare, se văruiește”. Foarte amuzat era un tip bine înmiresmat care striga cel mai tare până când s-a oprit brusc din hăhăială și a zis deodată serios „ băi, aici trebuia să cobor eu”. Apoi a început să strige, oprește, iar noi restul îl acopeream cu se văruiește.
Acum în 2020 erau foarte puțini străini, probabil și din cauza pandemiei. Strada principală colcăia de oameni amestecați și foarte gureși. M-am bucurat să aud un bărbat pilit care cânta ceva spre disperarea soției dar și amuzamentul celor doi pici care îl încurajau. În anii predecembriști erau mult mai mulți oameni piliți care cântau pe stradă. Cocoțata telegondola m-a dus cu gândul la un fel de minitramvaie legând două zone industriale. Muzica de la terase… era predominant bumți, bumți. Îngrozitor de repetitivă, semăna cu zgomotul pompelor de la magazinul unde în copilărie încărcam sifoane. Mult mai faine erau formațiile care cântau acum 40 de ani. Sunetul era mai distinct, mai cald, mai plăcut chiar și acolo unde interpretarea nu era la cel mai înalt nivel. În semn de protest am ascultat pe plajă la telefon NOROS CECER a lui Mircea Vintilă.
Am ieșit grăbit din stațiune cu gândul ghiduș că o să revin imediat peste încă o tură de 40 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here