A fost o ediție dificilă pentru noi, dar sper că nu și pentru ascultători. Era doliu național și a trebuit să respectăm unele norme ale bunul simț. Veți auzi Eric Clapton, Mircea Bodolan și Jeff Beck (Amazing Grace – instrumental) în deschidere.
Musafirii, Ștefan Mardale (compoziție, chitară, voce, versuri, Cri Gri) și prietenul, colaboratorul său muzicuțist, Cătălin Rădulescu Tzetze ,și-au adaptat programul și repertoriul la cerințele nopții speciale. Veți afla multe despre biografiile celor doi prieteni, veți auzi povești, proiecte, dar și piese interpretate de un om care activează de mulți ani RockSchool (la canto, unde este ”antrenor de voce”) și de artistul plastic devenit muzician din pasiune pentru muzicuță. Ștefan și Cătălin au cântat și piese din repertoriul lui Nicu Vladimir, Vali Sterian sau John Lee Hooker pe lângă o serie de compoziții proprii. Veți mai auzi ABRA, Forin Bogardo, Nina Neagu, Dan Andrei Aldea, E.L. & Palmer, Genesis. O noapte bogată, inedită, total diferită de altele.
Agenda pop-rock a fost mai scurtă, numai cu Beethoven (născut pe 16.12.1770), The Hollies, Valeriu Sterian, ABBA,.
Topul sentimental a fost realizat de către membrii Grupului Psihologul Muzical, devotați și fini cunoscători ai muzicii. Au fost 10 titluri propuse de tot atâția ascultători. Iată 5 dintre ele: Syd Barett – I’ll Never Lied To You, King Crimson – Epitaph, Elton John – Candle in the Wind, Mircea Vintilă – Pelicanul, Rory Gallagher – I’ll Admit You re Gone.
O ediție în low-tempo, dar cu un conținut bogat, relaxant, decent. Veți găsi mai jos și câteva dintre sutele de mesaje recepționate.
Audio:
Selecția mesajelor (au fost aproximativ 400!):
Larry Vă salut din Grecia.
Harry E greu să inveţi să cânţi la muzicuţă? Se poate şi la o vârstă mai înaintată, peste 45?
Ramona Ce bucurie! Bun venit Ştefan Mardale!
Niko, Milano Mi-aţi răscolit amintirile… Când eram eu mic, aveam 3 ani, am primit cadou de Crăciun o muzicuţă. Eram foarte încântat. Toată ziua cântam prin casă, pe afară, oriunde. Până într-o zi când, întors mai devreme de la joacă (unde evident aveam muzicuţa cu mine) i-am auzit pe ai mei vorbind. Mama: „Cum facem să îi luăm muzicuţa?”. Tata: „Nu putem… e foarte încântat de ea…”. Mama: „I-a intrat în cap că ştie să cânte şi… ai văzut ce a zis profesoara de muzică… e afon”. Tata: „Hai să îi zicem că s-a stricat”. Eu… habar n-aveam ce înseamnă cuvântul „afon”, dar m-am prins că nu e de bine… De atunci am aruncat muzicuţa şi nu m-am mai uitat niciodată la ea. Am suferit.
Teo Sarasan · Teo de la Medias, sofer de tir. Va salut de la Praga si ma bucur sa va aud.
Mirela, Milano Credeţi-mă că lumea e mai sigură acum că i-am luat muzicuţa. După cum vedeţi, el nu prea le are cu melodia, sunt un pic certaţi… Aţi văzut că îi place Van Der Graaf (sper că am scris bine pentru că altfel e de rău)… Trupa asta o avea multe calităţi, dar nu am reuşit să descopăr niciun refren…
Georgiu Filip Va asteptam !.Lunca Mures, Alba.
Mandiuc Alina din Timisoara · Va ascult la casti in timp ce lucrez.Noaptea trece mai repede cu muzica psihologului muzical. Aveti doi invitati foarte faini.
Tavi, Roman Bună dimineaţa! Sunt şi eu pe recepţie. Invitaţii sunt speciali! Serviciul e mult mai uşor când vă ascult. Mulţumesc!
Maria, Spania Îmi plac foarte mult cei doi invitaţi! Felicitări!
Ionuţ Mă interesează cum privesc ei concertele atunci când merg în calitate de spectator. De exemplu, să zicem că se duc la Ozzy sau la Coverdale. După cum ştim, cei doi falsează. Îi derenjează acest lucru sau se pot bucura de concert chiar şi aşa? Am văzut mai multe cronici în care soliştii sunt puşi la zid pentru că au greşit, desi concertul şi atmosfera a fost mai mult decât ok.
Traian, Bucureşti Spuneaţi mai devreme că în România se anulează multe concerte… E adevărat. Dar cred că organizatorii au o parte de vină. În primul rând habar n-au să facă selecţia… Habar n-au pe cine să aducă. Au impresia că dacă le-a ieşit o data, atunci poate fi lozul câştigător mereu. Trec peste faptul că nu se încumetă niciunul să-l aducă pe Springsteen sau Eagles sau alte nume mari care n-au ajuns în România. Dar uitaţi-vă ce preţuri sunt la concertul Mariza (care a fost de atâtea ori), sau la Foreigner… Păi, cum să te duci?! Şi apoi dau comunicat şi spun: “din vina publicului care nu a fost interesat”. Hai să fim serioşi!
Boogie Mulţumesc pentru Syd Barret!
Patricia, Sao Paolo Wow! Ce coincidenţă! Chiar port un tricoucu Syd Barrett acum. Mulţumesc!
Cătălin Ce bucurie mi-aţi făcut cu Syd Barrett! Primul album pe care mi l-a adus tata de afară pe vremea comunismului (era aviator) a fost unul cu Sex Pistols. Chiar nu-l mai ascultasem de mult pe Syd!
Dorina Foarte mult îmi plac invitaţii! Mulţumesc pentru tot!
Patricia, Sao Paolo Mie îmi plac versurile lui Syd Barrett, îmi plac şi picturile lui. M-am uitat şi la puţinele interviuri şi la documentarele cu şi despre el postate pe Youtube şi îmi place pentru că are o aura deosebită. Şi apoi, tricoul meu e chiar frumos!
Ana, Manchester Ce top frumos! De fapt, mi-a plăcut toată emisiunea!
Ana, Filiaşi Frumoasă piesa, mă bucur pentru emisiune.
Boogie Vă rog frumos să nu se termine emisiunea! Mai staţi cu noi!
Liviu Mi-a mers la suflet acest top! Le mulţumesc celor care au propus şi vă mulţumesc dvs că le-aţi difuzat!
Damian, Bucureşti Felicitări! A fost o ediţie de nota 10!
Monica Plecăciuni! Vă mulţumesc pentru o noapte extraordinară!
sursa (pentru audio): Radio România Actualități
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024