EXCLUSIVITATI

„The Bitch Is Back” – Elton John în Piaţa Constituţiei (12.06.2010)

decembrie 21, 2012

106

Articol de Iulia Radu
Mi-au plăcut întotdeauna poveştile cu regi, regine, intrigi şi eroi. Însă, niciodată nu mi-am închipuit că voi avea ocazia să stau la câţiva metri de un adevărat „cavaler al Imperiului Britanic”. E drept că nu avea armură, spadă şi cal. Purta o pereche de ochelari de soare cu lentile albastre, rotunde şi un frac pe spatele căruia era un desen care îl înfăţişa pe marele artist aşezat confortabil în gura unui crocodil.

În schimb, aerul nobil care îl înconjura, zâmbetul cald afişat în permanenţă, dăruirea cu care a „ars” pe scenă pentru noi, modestia pe care am simţit-o în atitudinea lui, modul în care comunica cu colegii de scenă şi se raporta la cei din faţa lui – toate acestea făceau parte din „filmul” amintirilor mele despre poveştile şi cărţile citite în copilărie. A fost o seară pe care nu o voi uita nicicând.

Publicul, o mare de prieteni

Sir Elton John a revenit în România după 7 ani, pe 12 iunie 2010 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Aproximativ 8.000de oameni au ignorat căldura sufocantă şi au răspuns prezent (re)întâlnirii cu artistul britanic. Când am ajuns eu se încheiase deja recitalul trupei VH2, iar oamenii erau deja aşezaţi pe scaune, lăsând practic libere standurile cu băuturi, îngheţată şi alte produse tip fast-food.

Era 20.15 când Sir Elton John, Davey Johnstone (chitară, backing vocals), Bob Birch (basist, backing vocals), Kim Bullard (keyboards), Nigel Olsson (baterie, backing vocals) şi John Mahon (percuţie, backing vocals) au intrat în scenă. Publicul a explodat pur şi simplu la vederea lor, iar unii dintre spectatori au simţit nevoia să se ridice în picioare în semnde respect.

De altfel, o parte din public a repetat în mod constant acest gest. O imagine inedită pentru mine, pentru că, până acum, nu mi s-a mai întâmplat să văd spectatori ridicându-se în picioare şi aplaudând aproape după fiecare piesă. Alţii, printre care mă număr şi eu, au preferat să stea în picioare pe tot parcursul concertului şi să danseze fără încetare, fie că era vorba de perechi de îndrăgostiţi, grupuri de prieteni (pe care, la un moment dat, i-am văzut încingând adevărate hore pe lângă cortul de sunet) sau persoane care s-au unduit în voie fără parteneri.

Nici cei care au stat pe scaune nu s-au lăsat mai prejos, exprimându-şi încântarea cât de zgomotos au putut. Privindu-i aveam impresia că mă aflu între numeroşi prieteni conectaţi între ei prin dragostea faţă de muzică şi admiraţia faţă de Elton John.

Show-ul de sâmbătă seară

Au început recitalul cu Funeral For A Friend /Love Lies Bleeding – o piesă instrumentală care în ciuda titlului îţi induce o stare de bine, te încarcă de energie pozitivă şi te face să înţelegi şi să iubeşti mult mai mult pianul. Publicul e vesel, Elton John salută mulţumeşte şi mărturiseşte că se bucură că a revenit la Bucureşti. Au continuat cu Saturday Night’s Alright (For Fighting) şi cu două piese noi (Levon şi Madman Across The Water), primite foarte bine de spectatori.

După fiecare piesă, Elton se ridică în picioare face o plecăciune, sau traversează scena de la un capăt la altul, ţinteşte cu arătătorul înspre spectatorii din stânga, apoi din centru şi din dreapta, în timp ce pe buze citim „Thank you! Thank you! Thank you!”. Nu au fost puţini cei care au plecat spre casă imitând acest gest la infinit.

A ales pentru prima parte a recitalului piese mai lente (prea lente, în opinia unor spectatori), dar recitalul nu şi-a pierdut din dinamism (cel puţin eu nu am simţit acest lucru!), fiind bine gândit şi din punct de vedere vizual pentru că în timp ce cântau, ecranul din spate era scăldat în culori. Bob Birch (bas) are o figură impunătoare pe care nu ai cum să o uiţi prea repede, „parcă e dintr-un film cu zei greci”, şoptea o doamnă către prietena cu care venise la spectacol.

Davey Johnstone a schimbat chitările de multe ori, folosind de două ori una cu 2 grifuri şi, o dată, o chitară în formă de „V” – momente inedite care mi-au furat ochii preţ de câteva minute. Elton a dedicat piesa Something About The Way You Look Tonight tuturor îndrăgostiţilor din public. Şi cuplurile n-au stat prea mult pe gânduri, s-au luat în braţe şi au dansat pierduţi undeva prin lumea lor.

Cele mai energice reacţii le-am sesizat la piese precum Rocket Man, Sacrifice, The Bitch Is Back, Don’t Let The Sun Go Down On Me, Sorry Seems To Be The Hardest Word, Candle In The Wind, I’m Still Standing, Crocodile Rock, Your Song.
Pe la jumătatea concertului şi-a prezentat colegii de scenă. Astfel, am aflat că Nigel Olssen (baterie) este unul dintre membrii originali ai trupei, dar el a mai colaborat printre alţii şi cu Alice Cooper şi Uriah Heep.

Despre Davey Johnstone (chitară) am aflat că şi-a început colaborearea cu Elton John tot prin anii 1970, dar a mai cântat şi cu Meat Loaf, Alice Cooper. Bob Birch (bas) a fost co-optat în grup în 1991. Muzicieni cu experienţă care se simt foarte bine împreună şi asta ajunge în stare brută la public, care reacţionează cu extrem de multă căldură.
Mă uit la ceas şi nu-mi vine să cred.

Este 22.15. Au trecut două ore şi Elton John cântă de parcă abia a început recitalul. Se aud primele acorduri ale piesei The Bitch Is Back. În secunda următoare Elton este cocoţat pe scaun, iar pentru a avea o mai bună stabilitate pune un picior pe pian în timp ce îndeamnă publicul să ţină ritmul cu palmele. La Crocodile Rock desenul de pe spatele fracului său capătă semnificaţie şi în ochii unor spectatori mai puţin avizaţi. Spectatorii sunt lăsaţi singuri la partea cu „la-la-la” şi oamenii se descurcă foarte bine. Când piesa se termină cineva din primele rânduri îi oferă un buchet de flori. Gestul îl impresionează pe artist, care a mulţumit cu modestie. Luminile, ecranele s-au stins şi artiştii s-au retras de pe scenă.

Toată lumea cere un bis cu insistenţă. Elton John revine singur. Traversează scena de la stânga la dreapta, face cu mâna, mulţumeşte şi aplaudă la rândul lui. Un spectator îi întinde un afiş, pe care îl ia şi îl semnează cu amabilitate. Apoi se aşază la pian şi cântă Circle Of Life (piesă din filmul de animaţie Lion King). Pe ecrane vedem şi câteva imagini din celebrul desen animat.

„Love, health and happiness! Mulţumesc că aţi fost atât de buni cu noi şi că ne-aţi primit cu atâta căldură! Mulţumesc România!”, a spus Sir Elton John. Între timp i s-au alăturat şi colegii de trupă şi împreună au încheiat un show care a durat 2 ore şi jumătate, cu piesa Your Song. La plecare a mai avut timp să mai semneze un afiş şi să ne facă cu mâna tuturor.

Am văzut oameni care, la final, s-au dus la cortul de sunet au făcut fotografii pupitrului de acolo (era un mixer de-a dreptul impresionant) şi au mulţumit şi i-au felicitat pe cei din cort. Adevărul este că sunetul a fost impecabil şi băieţii meritau cu vârf şi îndesat cuvintele frumoase.

Nu vreau să închei această povestire fără câteva opinii personale. Concertul mi-a plăcut în mod deosebit. În ciuda căldurii, a oboselii şi a faptului că nu ştiam cam jumătate din piesele cântate, nu am simţit când a zburat timpul. Modul în care sună pianul (este un Yamaha de culoare neagră), felul în care Elton te implică în show, atitudinea colegilor lui din trupă (absolut toţi au zâmbit neîncetat), totul te „prinde” în vrajă şi nu-ţi dă drumul de acolo până când nu s-a terminat. Mi-a plăcut întreg pachetul oferit sâmbătă seară, de la interpretare, modul în care a fost gândit show-ul, şi sunet până la joculde lumini.

Am văzut public de toate vârstele, de la 7 ani (un puşti a dansat şi a aplaudat în faţa mea pe parcursul întregului recital – băiatul ştia şi versurile pieselor!) la peste 60.
Revin un pic la momentul în care am ajuns în Piaţa Constituţiei. Cât timp am aşteptat câştigătorii concursului organizat în timpul emisiunii Psihologul muzical, pe Nico şi pe Vlădescu Alexandru, m-a abordat unul dintre eternii „vânători” de bilete, un om pe care îl văd la absolut toate concertele.

Unul dintre acei tipi dubioşi care te abordează cu tupeu întrebând: „Nu aveţi un bilet în plus?” sau după caz „Vreţi un bilet?”. Întotdeauna m-am întrebat care este faza, ce câştigă aceşti oameni? Cel de care vă vorbesc acum, se plângea că nu vine atât de multă lume pe cât s-ar fi aşteptat. „Mă tem că rămân cu biletele astea pe care le am!”, zice el. „De ce nu intri?”, îl întreb eu. „Păi, dacă pot să le dau, prefer aşa ca să îmi iasă şi mie nişte bani. Oricum, dacă vreau să intru, n-am probleme. Le dai băieţilor de la poartă 50 de lei şi te lasă. Aşa facem mereu când vrem să intrăm la concerte”. „Dar ce faceţi cu biletele care vă rămân?”. „Păi, îi mai cunoaştem şi noi pe cei de la bilete şi… le dăm înapoi”. Între timp, vine o doamnă pe la vreo 50 de ani. Vorbeşte stricat engleza, deduc că e de prin Serbia. Vrea un bilet mai ieftin. „Amicul” sare imediat. Îi explică într-o engleză la fel de stricată că are un bilet într-o zonă apropiată de scenă. Doamna nu pare prea convinsă. Omul insistă şi reuşeşte. Primeşte un milion jumătate pe un bilet.

Mai vine un cuplu de tineri. Vor să dea un bilet. Un prieten de-al lor nu a mai putut veni. Vor 800.000 pe el. Deşi biletul a fost mai scump. „Dar n-am dat noi bani pe el, ci prietenul care nu a mai putut ajunge. Nouă ne convine”. Bijniţarul nu ratează momentul şi îl cumpără imediat, apoi se pierde printre oamenii care aşteaptă la intrare, în speranţa că mai găseşte un fraier care să i-l cumpere.

V-am povestit această fază pentru că este prima dată când am ocazia să stau de vorbă cu unul dintre ei. Poate voi repeta experienţa la alte concerte pentru că aş vrea să pricep şi eu mecanismul…

În încheiere, vă las şi setlistul complet al acestei seri:
1. Funeral For A Friend /Love Lies Bleeding
2. Saturday Night’s Alright (For Fighting)
3. Levon
4. Madman Across The Water
5. Tiny Dancer
6. Philadelphia Freedom
7. Goodbye Yellow Brick Road
8. Daniel
9. Rocket Man
10. I Guess That’s Why They Call It Blues
11. Sacrifice
12. Take Me To The Pilot
13. Something About The Way You Look Tonight
14. Don’t Let The Sun Go Down On Me
15. Sorry Seems To Be The Hardest Word
16. Candle In The Wind
17. Sad Songs
18. Bennie And The Jets
19. The Bitch Is Back
20. I’m Still Standing
21. Crocodile Rock
Bis:
22. Circle Of Life
23. Your Song