The Faces, primul concert după 40 de ani – VIDEO

0
12

Rod Stewart, Ronnie Wood and Kenney Jones (600 x 377)
Rod Stewart, Ronnie Wood și Kenney Jones CREDIT: REX

După 40 de ani, Rod Stewart a urcat din nou pe scenă alături de Ronnie Wood și Kenny Jones. Concertul a avut loc în fața a 5.000 de spectatori la Hurtwood Polo Club din Ewhurst, Surrey, Anglia, și a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Fundația Prostate Cancer U.K.
Din setlist nu au lipsit piese precum “(I Know) I’m Losing You” și “I’d Rather Go Blind”, care apar și pe un album solo al lui Rod Stewart. Au cântat și “Ooh La La”, piesă compusă de Ronnie Lane care a decedat în 1997.
Neil McCormick, redactor al ziarului The Telegraph, relatează cu entuziasm despre concert: trupa The Faces nu și-a pierdut spiritul liber pe care-l cunoaștem din anii ’70. „Am repetat doar câteva ore, așa că veți auzi și greșeli”, a zis Rod Stewart. „Exact ca pe vremuri”, a completat Ronnie Wood. The Faces a fost și a rămas o trupă care se bucură când se află pe scenă, care nu se teme să improvizeze, tocmai de aceea a și devenit una dintre cele mai îndrăgite formații din Marea Britanie. Deși s-a opus ani buni acestei reuniuni, la finalul recitalului, Rod Stewart arăta de parcă își redescoperise menirea. Sper să nu ne facă să așteptăm alți 40 de ani pentru un concert, mai spune Neil McCormick.
Aveți mai jos o secvență video din concert și setlistul show-ului.
 


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here