UN FEL DE GHIVECI DE PRIMĂVARĂ

0
68

hSentimentul patriotic de la noi e mai profund decât cel al americanilor. La ei apare odată cu primirea green-cardului, afirmă profesorul Ion Coja (naționalist încruntat, fost secretar PCR, unul care a negat Holocaustul, fost senator în anii 90). Invitat la Marina Almășan (TVR2) este și Liviu Mihaiu (îmbrăcat de parcă a fugit de acasă, pentru că e un mare patriot), dar și Elisabeta Lipă. Subiectul e legat de dragostea de țară, de plecările studenților de azi, care s-ar întoarce sau nu prea! ” Vă iubiți țara? Ce faceți pentru ea?” Wow! Interviurile stradale arată cât de bine stăm la acest capitol. Ce să facă un puști de 18 ani pentru țară? Un domn a spus clar că în primul rând cei care conduc țara ar trebui să fie patrioți. Munca patriotică sau muncă în folosul comunității? Unii n-ar pleca din țară, dar nu din motive patriotice. De ce nu e lumea sinceră? Fățărnicia a fost semnalată subtil de filmulețul ”Stegozaurii” (Cornel Mihalache). Coja l-a criticat imediat! Urâtă ființă, plin de ură! Liviu Mihaiu a spus totuși ceva important: nu poți fi patriot fără să-ți iubești semenii, fără să-i ajuți la nevoie! Tema n-a avut nicio legătură cu femeile sau cu bărbații de 10! Bună alegerea temei de 15 martie! * La Antena1 o invitată folcloristă  vorbea despre importanța patriotismului, dragostea de muzica populară, de ținutele tradiționale…S-au organizat canalele?
Partida Nadal- Verdasco la Indian Wells. Arbitrul a rămas fără microfon și nimeni nu i-l schimbă. Omul s-a descurcat cum a putut țipând punctele. Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva și în SUA! 6-3, 7-5…
 
*Momente vesele la dansul (mult spus)  Oanei Zăvoranu cu partenerul profesionist. Mai ales la comentarii. Notele au fost corespunzătoare. Trei de 4 și un 6. Poate că va fi salvată de votul popular. Producătorii vor avea grijă, pentru OZ are replici gustate de unii. N-au avut. A fost eliminată urmare a dansului jalnic prestat.
* N-am reușit să aflu de ce e invitată Ioana Dichiseanu la o emisiune ca Lumea Vorbește! Cântă, dansează, croșetează? A născut acum șase luni. E deja un motiv. Are discutat cu Adela Popescu, mămică și ea. Puteau vorbi la telefon sau acasă.
* Reghe: Steaua are un antrenor foarte bun! Asta pentru că are un lot foarte bun? Micuța paranoia e incurabilă. Rezultatele vorbesc, zice el cu mândrie. Eliminat de peste tot, ajuns pe locul secund. Să vedem ce urmează! A urmat un 2-0 cu CFR. Un joc dinamic cu multe greșeli, ratări și execuții fericite ale lui Gnohere și Ovidiu Popescu
* S-au dezlănțuit ”băieții răi” la B1 (și pe canalele surori). Mirel Curea (discipolul lui Cristoiu), avocatul Pipera, Gelu Vișan, dirijați de gazda Mânăstire cer demisia șefei DNA și a procurorului General. Că așa simt ei, că e necesar, că a zis CCR că au greșit. ”Le-a luat puterea mințile” zice unul dintre invitați, fost om aflat la putere. Ceva nu e în regulă cu toată campania asta. Ori au toți probleme și vor să scape, ori oamenii în cauză au comis-o și atunci să plece. Firește că toți susțin că lupta anticorupție trebuie să continue. Chiar și cei care se screm să scoată legi pentru a scăpa condamnați de la pârnaie. Curg amendamentele zilnic. De trei luni justiția și componentele sale sunt zilnic subiecte teve. De regulă discută ingineri, jurnaliști, politologi, sociologi, avocați de liga a treia și politicieni. Pleacă șefii de acum, vin alții cuminți care nu se vor mai îmbăta de putere? * Polițistul-sindicalist  Dumitru Coarnă e extrem de nervos și nu agrează faptul că Fenechiu sau Sabin Orcan nu-s de acord cu ce a decis CCR. Miniștrii nu-s imuni la acuzații de corupție. Nici CCR n-a spus așa ceva, dar unii se fac că nu înțeleg!
*DigiSport 2 are un comentator de tenis dus cu pluta. Unul care strigă. nu vorbește. La tenis se comentează soft, cu bun simț. Cred că l-au luat de la fotbal sau de la A3.
*Misiune imposibilă 2 a fost la ProTV. Tom Cruise se bate ciudat, greu credibil și mereu ajunge cu spatele la adversar. Poate-i place…În final, cei răi sunt învinși!
* La Vorbește lumea o văd pe Dana Budeanu, care comentează ținutele unor personaje de la o petrecere. Cuvintele, expresia, tonul, toate sună nasol. Și când laudă pe cineva, o face cu duritate. Machiajele le-a taxat fără milă. Sunt convins că se pricepe, că doamnele înțeleg, dar felul în care se exprimă e teribil. O acritură care o depășește pe Iulia Albu. Probabil și la competență!
*Prietenii de la 11,00 sunt la Antena 1 ne dau rețete. Ristei e gazdă alături de Diana Munteanu.  A venit o specialistă care explică ce este depresia. A făcut diferența între starea depresivă, indispoziție și boală. E clar că emisiunea e născută strict din dorința de a concura ProTV pe acest tronson orar. Dau și muzică, firește. Piesa Bad Habit cu Mario Joy. Are un milion de vizualizări. Nu cunosc, nu regret. Clip axat dominant pe fesieri…
*Mai există și Antena Star cu Star matinal. O duduie care țipa la noi despre compatibilitățile zodiilor. Foc, apă, pămînt etc….Semnele de foc se înțeleg între ele: Leu, Berbec, Săgetător!  Toată expunerea era atât de confuză, alambicată, încât am renunțat…Polaritate, de cine ai nevoie…Zodiile de foc se înțeleg cu zodiile de aer!  Pot fi în relații bune și când aparent nu există compatibilitate zodiacală, striga Daniela Simulescu.
*UDMR propune și el niște amendamente. Tot pe justiție. Cică după 60 de ani , dacă a executat 30% din pedeapsă, să plece acasă. Mai era ceva și cu condamnarea la domiciliu. Zicea unul despre cei 4 pereți. Cei cu 5 camere, sau căsoaie și vile nu prea au 4 pereți, sărăcuții!  Sunt neplăcut surprins să observ că și ăștia sunt puși pe măgării…
* Halep e total nemotivată, nepregătită și pierde clar la Mladenovici 3-6, 3-6.  Halep n-a putut profita nici de atâtea mingi de break. A avut 22! Am crezut că dacă o laud după prima victorie îi aduce noroc. Inutil! A declarat că nu e încă pregătită, că o deranja căldura, că o durea genunchiul, că a venit pentru un set și iată că a jucat 4, pierzând două. E și asta o strategie.
* Se înmulțesc psihopățeii pe micile ecran. Unii sunt camuflați în obraznici de conjunctură. Cum ar fi avocățelul cu cravată roșie, Gh. Pipera. Era client zilnic la A3, acum s-a mutat la B1TV, unde e ca acasă. Altul e Cătălin Rădulescu , parlamentar care se laudă că are armă acasă și dacă e nevoie o folosește. Instigare în toată regula. Demn de o reținere, de un proces. Tipul e imun, a fost ales. Andronic consideră nu trebuie luat în seamnă, că e o prostie…Șeful de la Ev. zilei e total schimbat, așa cum a făcut-o și alte perioade. Zeflemeaua de acum și articolele cu ”mari dezvăluiri” sunt de comandă. Dragnea juca sau nu juca tenis? Astea nu-s prostii? E și Vasile Dâncu printre cei vizați de articolele de acum. Dar acesta a fost vicepremier la tehnocrați, la Cioloș. Cine l-a impus? Nu tenismenul Dragnea?  Și atunci de ce n-a scris nimic Andronic anul trecut? De ce sunt așa de supărați unii pe tehnocrați când erau conduși de omul lor?  E.Z. atacă RealitateaTv și Digi24. Cristoiu susține că cele două canale fac socul Serviciilor! Dar Maestrul, al cui joc îl face?  Dar Andronic? Ce schimbare!
Sorin Ovidiu Vântu a acordat interviu pentru B1 lui Radu Banciu. În mare vervă a fost S.O.V. Rețin câteva idei.  Americanii îi sacrifică pe Kovesi și Coldea.  A lăudat DNA-ul, printre altele.Politicienii nu mai pot fura. De asta se agită să dea jos DNA. E convins că România e o țară puternică. Naționalizarea e un instrument de negociere. Susține o republică prezidențială. Nu trebuie să adoptăm Euro. Piețele din Vest sunt închise. Avem caste, adică să nu se adune domenii diferite. L-a atacat pe Băsescu. A vândut țara americanilor. Așa zice omul care a pierdut meciul cu TB. Nu și-a dat seama ce a făcut, de prost ce era. Iliescu este un idol pentru SOV. Teritoriul neciuntit i se datorează. De ce să ne luăm de el? Dragnea va ajunge la pușcărie. Leul se va duce în jos. Fără corupție nu există dezvoltare. Asta e tare, nu? Îi pare rău că n-a apucat să-și facă recuperarea. Banciu mi s-a părut timorat, fără o schemă de abordare.
Periodic mă holbez și la presa scrisă (print), iar acest articol al lui Ion Cristoiu sunt convins că nu va fi pe placul sutelor de mii de oameni care au protestat în ultimele 5 săptămâni. De la un om care a absolvit cândva facultatea de filosofie nu mă așteptam la o astfel de abordare tendențioasă, neargumentată, dominată de umori conjuncturale.
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-marti-14-martie-2017/

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here