Vocea României și analfabetismul funcțional

decembrie 7, 2025

690

Deși nu am mai scris nimic despre acest show tv, eu l-am urmărit în continuare. De ce? Pentru că îmi place MUZICA. Nimic mai mult. Vineri seară, am văzut câteva momente care mi-au întărit convingerea că unii dintre cei care urcă pe scena acestui concurs nu înțeleg textele pe care ar trebui să le interpreteze. Nu își asumă versurile. Habar n-au ce și despre ce cântă. Jur că unii dintre ei par analfabeți funcțional. Am impresia de multe ori că urmăresc un concurs de gimnastică vocală, de streching vocal. Este pe sistemul: ia să vedem, cât poți să întinzi vocea, cât poți să urci, câte floricele poți să înșiri?

Concurenții sunt atât de concentrați pe tehnica vocală, încât nu dau nicio importanță cuvintelor pe care le rostesc. Dacă îi întrebi la final: despre ce ai cântat? Ce îți transmit ție versurile cântecului prezentat în seara asta? Ce pui tu, INTERPRETUL, în cuvintele pe care le scoți pe gură? Cu ce le umpli? Se uită la tine ca vițelul la poarta nouă. Cu nimic! Zero! Mie îmi lasă impresia că mulți dintre ei habar n-au! Altfel nu-mi explic cum pot goli de conținut emoțional cântecele în limba română.

Am să vă dau și exemple de aseară. Prima este Anita Petruescu. Pentru ea, Smiley a ales piesa lui Horia Moculescu, „De-ai fi tu salcie la mal”. În primul rând, începutul m-a speriat: „Hăuăăă, Hăuuuuăăă” cu toată forța înainte. Pentru mine a fost șocant, nu într-un sens bun. M-am gândit cu milă la salcie. Era un pom mort… de frică! Râul și-a schimbat cursul, s-a dus dracu’, a săpat în piatră alt drum și a ocolit salcia. Tot de frică. Atâta gimnastică și echilibristică a făcut Anita pe piesa asta că nici eu nu am mai înțeles textul. Auzeam la un moment dat doar niște sunete lungi și ușor disperate. Mă și mir că n-a avut nevoie de ghips pentru corzile vocale la final. Băi, l-am auzit și l-am văzut pe Horia Moculescu cântând acest cântec cu Adi Minune. O să râdeți, dar ăla a înțeles ce cântă, a înțeles sensul cuvintelor, a priceput poezia, a pus emoție și suflet în interpretare, a respirat între cuvinte. Nu mi-a plăcut în mod deosebit interpretarea lui Adi Minune, dar nu a lipsit emoția din interpretarea lui! Apropo, textul e scris de Mihai Maximilian, dar ăștia de la ProTV dacă nu înțeleg cuvintele, nu mai menționează nici textierii.

După puțin timp, urcă pe scenă Andrei Duțu care a cântat compoziția lui Marcel Dragomir, „Un albastru infinit”. Asta a ales Irina Rimes pentru el. Aici i-a dat greu. Textul lui Ovidiu Dumitru e greu, e complicat, e cu multe metafore. Cu Salcia te mai scoți, dar aici dacă nu pricepi poezia este chiar mai complicat să transmiți ceva. Andrei Duțu nici măcar nu cred că și-a propus să transmită vreo emoție. El era ocupat să se ducă în infinit cu vocea. De multe ori nici nu termina cuvintele… Le lăsa așa în aer… de exemplu „un albastru infini”… 🙂

Andreea Dobre a cântat „Ploaia” (Cargo). Așa s-a gândit Smiley că e bine. Fața Andreei plângea. Mă rog, era plângăcioasă. Nu-i curgeau lacrimi că se strica machiajul. Și atitudinea ei era plângăcioasă. Cargo e trupă rock. Hard rock. Rockul înseamnă atitudine, demnitate și asumare (că tot e un cuvânt la modă). Când renunți la aceste aspecte clare și puternice ale rockului (sau când nu poți să le transmiți), riști să o dai într-o lălăială ușor penibilă și plângăcioasă și se simte miros de disperare în glas. Și s-a dus de râpă demnitatea suferinței și a dorului față de persoana plecată…

Aveți mai jos momentele la care m-am referit.