ZI DE NEUITAT (17.11.2015)

0
170

Andrei Partos si Andrei Jr (600 x 450)Am două motive!
1. Pentru prima oară fiul meu cel mic, Andrei-Ştefan, a vrut să meargă cu mine la Radio, să intre în clădire şi să pătrundă chiar în studioul de unde vineri de vineri se difuzează „Psihologul muzical„. Era uimit şi fericit. Şi fascinat. Evident că n-ar fi plecat de acolo. Mona şi Ileana l-au primit cu mare bucurie, motiv pentru care le mulţumesc! Până acum Andrei m-a refuzat mereu. A aşteptat să se facă de 4 ani fără 15 zile! Nu l-am obligat, nu l-am ademenit cu nimic. A zis din prima că mergem la Radio! N-am să uit acest moment ever!
2. Ce căutam eu la ora asta de 20,00 la Radio? Un interviu cu solista portugheză Dulce Pontes, realizat direct într-un studio frumos. Artista a venit în România, deşi are concert abia pe 2 decembrie, tocmai pentru astfel de întâlniri. Ne ştiam de la telefon, de acum un an. Atunci a fost în direct, pe post. A fost de o naturaleţe dezarmantă. S-a purtat firesc. Cred că nici apă nu i-am oferit, atât de rapid am trecut la treabă. Am discutat cam 35-40 de minute. O mare plăcere. O vedetă mondială care vine cu 10 minute înaintea orei stabilite, care nu face figuri şi care mulţumeşte. Interviul îl veţi auzi în emisiune, îl veţi citi pe site.  Respect total pentru astfel de Oameni-Artişti! 

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here