Paul Nelson (chitarist, producător), care i-a fost alături în ultimii ani, a postat pe Facebook următorul mesaj:
„Ieri mi-am pierdut prietenul şi mentorul.
Legendarul Johnny Winter a decedat la vârsta de 70 de ani.
Marele bluesman, Johnny Winter, a murit pe 16 iulie 2014, în camera sa de hotal din Zurich, Elveţia.
Soţia, familia şi colegii lui sunt îl plâng pe unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii.
În curând va fi făcut public şi un comunicat oficial”.
În luna septembrie, Johnny Winter urma să lanseze cel de-al 19-lea album de studio, Step Back, care conţine colaborări cu Eric Clatpon, Billy Gibbons, Joe Bonamassa, Leslie West, Dr John şi mulţi alţii. Paul Nelson a declarat că albumul va apărea pe piaţă pe 2 septembrie, materialul fiind deja înregistrat.
Johnny Winter s-a născut în Beaumont, Texas şi şi-a început cariera în adolescenţă alături de nume precum Muddy Waters sau B.B. King. În 1968, a lansat albumul The Progressive Blues Experiment şi a semnat un contract cu casa de discuri Columbia.
În anii ’70, a luptat cu dependenţa de droguri, iar în 1977 a colaborat cu Muddy Waters la albumul Hard Again (album pentru care au obţinut un premiu Grammy).
Jenda Derringer, soţia fostului coleg al lui Winter, Rick Derringer, a declarat pentru Classic Rock Magazine: „Tocmai am aflat de la o sursă de încredere că Johnny Winter a murit ieri la Zurich, Elveţia. Se simţea rău de ceva vreme şi era foarte slăbit”.
Matt Sorum, bateristul formaţiei Guns n’Roses, a postat pe Twitter următorul mesaj: „Recent m-am împrietenit cu Edgar şi vreau să îi transmit condoleanţe. Sunt alături de el şi de familia lui. Ştiu că plănuiau să susţină un turneu împreună”.
Ed Mitchell, editor al revistei The Blues Magazine a declarat astăzi: „Nu este un secret pentru nimeni că Johnny se lupta cu o boală îngrozitoare, dar atunci când urca pe scenă se transforma. Johnny Winter cântând pe o chitară Gibson Firebird este o imagine emblemă a bluesului. A fost unul dintre cei mai buni chitarişti ai lumii”.
Într-un interviu acordat revistei Journalstar.com luna trecută, Johnny Winter a declarat: „Încă de când am împlinit 12 ani am ştiut că vreau să devin muzician. Blues-ul era încărcat cu atâta emoţie şi ştiu că dacă nu îl cânţi cu sentiment, nu vei putea niciodată să fii un bluesman bun. (…) Nu am câştigat niciodată un premiu Grammy pe cont propriu, deşi mi-ar plăcea. Am câştigat doar alături de Muddy, în rest am fost nominalizat de multe ori, dar nu am câştigat. (…) Sper ca oamenii să îşi aducă aminte de mine ca fiind un bun bluesman„.
sursa: Classic Rock Magazine
Alte articole:
JOHNNY WINTER LA SIGHIŞOARA BLUES FEST (23.02.2012) + INTERVIU EXCLUSIV
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025
- Va reuși Ilie Bolojan? - ianuarie 23, 2025
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025