ÎNTRE MICROSOFT ȘI PNEUMONIE

0
19

virusi gripa doctorSe pare că viruşii, bacteriile au câştigat bătălia cu noi, oamenii. Cel puţin în ţara asta. Văd cozi la farmacii, la spitale, aud povestiri dramatice de peste tot. Nici familia mea n-a fost scutită de această avalanşă. Oare lipsa unor vaccinuri n-a contat?  Grădiniţele devin sursa principală pentru propagarea germenilor nestingheriţi. E extrem de grav că nu există o profilaxie serioasă, că sunt sute-mii de părinţi care-şi duc copiii la grădinţe fără a se asigura că sunt sănătoşi. Faptul că am ajuns la o clinică privată nu e un moft, ci o soluţie disperată! Sistemul de sănătate e la pământ. Sper să se încheie curând cu bine această tristă aventură din care Andrei-Ştefan iese cel mai vătămat! Poate vă mai spun unele…
 
A devenit enervant subiectul cotidian DNA face şi drege. Dacă era corect, atunci aresta, cerceta şi acum 5-8 ani. După ce Udrea ajunge la a 7-a cerere de arestare (oricât de suspectă ar fi femeia asta nu putea fi atât de periculoasă 10 ani şi să aflăm asta abia la 3 ani după ce a plecat de la putere!), acum ni se aruncă praful cu familia lui Ponta anchetată, ca să nu spună lumea că DNA nu e echidistant. Prejudiciul invocat e de 7-8 milioane… Evaziune de 2,5 milioane lei… Monica Ridzi a fost condamnată la 5 ani de puşcărie. Mare fericire pentru Tolontan!… Despre Hrebenciuc nu se mai spune nimic… Dinu Pescariu e liber doar pentru că toarnă la comandă…. se fac dosare din delaţiuni, dar fără dovezi materiale… S-a spus că dosarul Microsoft e fabulos, iar acum se rezumă la Udrea, Cocoş, Gheorghe... Alina Bica e şi ea la răcoare. *Nimeni nu spune nimic despre cât cheltuieşte Primăria Capitalei locuind cu chirie de ani de zile undeva, în timp ce propria clădire stă în pseudoreparaţii de atunci… A mai ieşit puţin şi Băsescu la TVR1. Imediat s-au făcut 2-3 echipe de analişti-jurnalişti pe B1, Realitatea, A3 şi poate şi-n alte părţi pentru a comenta fiecare virgulă a fostului preşedinte. Ponta a comentat acid apariţia lui TB. Fireşte pe blogul personal. Cum că locul lui Băsescu ar fi lângă E. Udrea. Asta o spune premierul în funcţie, jurist de profesie. *Politicienii o ţin cu refrenul ştiut, că au încredere în organe, în DNA, Justiţie… Dar la câte văd, eu am voie să spun că  eu n-am? Că un denunţ nu trebuie să fie tratat diferit de altul? Că ne interesează condamnările şi recuperările de bani, nu plimbările, declaraţiile, promisiunile, circul?*  La Naşul TV am văzut o dezbatere din care am înţeles că Sorina Matei (B1) e o mare fană a şefilor din Justiţie, dar n-o face din sentimente, ci din motive financiare. Aluzii grave. Ofiţerii acoperiţi din presă, despre care a vorbit şi Sebastian Ghiţă, îşi fac datoria? Sorina şi-a luat rapid o mică vacanţă! Emisiunea cu trei moderatori-invitaţi, Turcescu, Moraru şi insuportabilul Cartianu este greu de urmărit din cauza avalanşei de vorbe! Puţină disciplină n-ar strica.  *Nici Băsescu n-a lămurit cum e cu Ponta ofiţer, nici cum e treaba cu celebrul Coldea şi altele…
Sport mult azi. Pandurii joacă cu Dinamo şi e 1-0 când scriu  min 31…* La polo naţionala a jucat slab cu Grecia şi a pierdut!* Simona Halep joacă primul meci a câştigat primul set cu 6-2 cu Hantuchova! Al doilea 6-0… N-a durut, n-a durat!
 
Adevărul de azi a consacrat o pagină întreagă virozelor respiratorii care au umplut spitalele. Dacă Ministerul Sănătăţii avertiza, dacă în colectivităţi se intervenea din timp, nu se ajungea chiar aşa. Copiii lipsesc cu zecile de la şcoală şi grădiniţă… Pneumonii şi bronşite, nu doar gripe… Tusea ţine încă două săptămâni după încheierea tratamentului. Un specialist afirmă că niciunul dintre copiii consultaţi nu fusese vaccinat!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here