Ziua mondială a bicicletei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 3 iunie, conform site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF).
Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU. Prin Rezoluţie sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.
Federaţia Europeană a Cicliştilor are peste 80 de membri din peste 40 de ţări europene şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), infrastructura sigură pentru mersul pe jos şi mersul pe bicicletă reprezintă o cale de realizare a unei stări echitabile de sănătate, notează https://www.un.org/en/observances/bicycle-day. Pentru cei mai săraci locuitori ai oraşelor, care de multe ori nu îşi pot permite vehicule personale, mersul pe jos şi cel pe bicicletă pot oferi o alternativă de transport, reducând totodată riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral, anumite tipuri de cancer, diabet şi chiar deces. În consecinţă, un transport activ îmbunătăţit nu este numai sănătos, ci şi echitabil şi rentabil.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.zcj.ro/life-and-style/3-iunie-ziua-mondiala-a-bicicletei–199813.html
Playlist:
- Psihologul Muzical (ediția 1248 – 19.09.2026):Evandro Rossetti, TOP „SONGS ABOUT CRYING, PLÂNS, LACRIMI, etc” - septembrie 23, 2026
- Alpin Film Festival 2026: film, fotografie, literatură și alpinism într-o săptămână dedicată culturii montane (21 – 27 septembrie 2026) - septembrie 20, 2026
- Din jurnalul unui ninja (124): Joy of joys: Shinden Fudo Ryu și un antrenament special de kenjutsu - septembrie 19, 2026

































