Articol preluat de pe agerpres.ro
An de an, la 21 noiembrie, este marcată Ziua mondială a televiziunii (World Television Day).
În 1996, prin Rezoluția 51/205 din 17 decembrie, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a decis să proclame această dată drept Ziua mondială a televiziunii, recunoscând, astfel, influența tot mai mare a televiziunii asupra procesului decizional, precum și rolul pe care acest mijloc de comunicare îl joacă în viața noastră, se arată pe site-ul ONU, www.un.org. Televiziunea aduce în atenția publicului larg atât conflictele și amenințările la adresa păcii și a securității, cât și alte aspecte esențiale, inclusiv problemele economice și sociale.
Potrivit site-ului ONU, Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. În lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării și al globalizării.
Comunicarea este una dintre problemele internaționale majore. Într-o lume controlată de progresele tehnologiei, în care viața noastră de zi cu zi depinde de informații și de comunicații, televiziunea continuă să aibă locul său, bine stabilit. Televiziunea, prin programele pe care le oferă, ne informează, ne distrează, ne instruiește, ne influențează stilul de viață.
Puteți citi mai multe aici:
https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2017/11/21/ziua-mondiala-a-televiziunii-03-45-20
- Nicușor Dan explică, pentru Financial Times, de ce stilul său de a face politică va avea rezultate: „Sunt optimist” - iunie 8, 2026
- Prin desemnarea premierului Tomac, după anularea alegerilor prezidențiale avem acum și anularea alegerilor parlamentare - iunie 8, 2026
- Pronunțarea în dosarul presupusei lovituri de stat în care sunt implicați Georgescu și Potra, amânată de Înalta Curte - iunie 8, 2026


































