IN MEMORIAM | Adio, Adrian Enescu (31.03.1948 – 19.08.2016)

august 22, 2016

593

Articol de Iulia Radu
Știți care-i partea proastă când ești „frunză”? Nu poți părăsi copacul pentru a te „lipi” la altul. Dacă ar fi posibil, eu aș face-o fără să stau pe gânduri. Dar, nu! Trebuie să „atârni” de pomul unde te-ai „născut” și să asiști neputincios la dezastrul din jur. Eventual, poți doar să strigi: „la prima furtună, pregătiți-vă de impactul cu solul”. Și apoi să speri! La ce? Nu știu! Pe zi ce trece văd cum se adâncește „prăpastia” dintre generația mea și cea a părinților și a bunicilor mei. E greu să înfrunți viitorul când ai tăiat legăturile cu trecutul, când îți renegi propriile rădăcini. Un popor care nu-și respectă și cultivă valorile este condamnat pieirii.

Vineri, 19 august, Adrian Enescu a plecat dintre noi. N-aș putea să spun că l-am cunoscut. Și nici nu știu dacă-i vina mea. Știam și eu, ca tot profanul, piesa „Bună seara, iubito”, o colaborare inedită Loredana Groza – Ion Caramitru. Primul contact important cu Omul Adrian Enescu și creația lui s-a petrecut pe 11 februarie 2006, când muzicianul a fost invitatul lui Andrei Partoș la emisiunea „Psihologul muzical”. Chiar dacă genul muzical abordat nu era tocmai printre preferințele mele, Omul Adrian Enescu m-a fascinat. Pentru că, vedeți voi, sunt oameni speciali care au darul de a-ți lua bolovani de pe creier și de a face lumină atunci când se așterne bezna în mintea ta. Modul în care vorbea și explica muzica te făcea să-ți dorești să afli mai mult, să asculți mai mult, să cauți, să descoperi. Apoi, l-am întâlnit, pe 7 martie 2015, când a revenit în studioul emisiunii „Psihologul muzical”. Un om cald, cu o privire blândă și un discurs plăcut care impunea respect. Am înțeles atunci că aveam în față o legendă, una dintre „comorile” României. M-a contrariat totuși faptul că un astfel de om nu a intrat în ADN-ul românilor, că nu are recunoașterea pe care ar fi meritat-o. Adică… înțeleg că din obișnuință ne „îngropăm” „comorile”, dar nu pot și nici nu vreau să înțeleg de ce generațiile anterioare au „îngropat” și harta către astfel de „comori”. Refuz să accept faptul că generația mea, dar și cele care vin după, a fost „ruptă” cu bunăștiință de valorile culturale ale țării. Pentru mine, dar și pentru cei mai tineri, viața culturală dinainte de 89 este o nebuloasă. Deși trăim în era Internetului, informațiile despre trupele, muzicienii, actorii, festivalurile de muzică și teatru de atunci sunt puține. Nu știu exact ce a provocat această „ruptură”, dar o resimt în cel mai tragic mod.

De vineri mă tot uit la TV și, în afară de Televiziunea Română (care a programat ediția emisiunii „Garantat 100%” cu Adrian Enescu, precum și emisiunea „Remix” a lui Doru Ionescu), restul au preferat fie să pună știrea pe banda din josul ecranului, fie să o dea scurt, pe un ton rece. Nu au mai fost în stare să facă nici reportaje lacrimogene. Nici măcar atât. În schimb, chiar în momentul în care scriu acest text, B1TV dă știrea: „celebrul chitarist al trupei Three Doors Down, Matt Roberts, a decedat la vârsta de 38 de ani”. Așadar, se pot da știri despre orice, mai puțin despre valorile noastre… Pe Facebook am văzut multe postări. E drept, că mă așteptam să văd o reacție mai consistentă din partea muzicienilor români. Citesc presa internațională și de fiecarea dată când moare un artist de geniu, respectul breslei este nețărmuit. Fie că l-au cunoscut sau nu, fie că i-a influențat sau nu, artiștii (indiferent de generații) reacționează prompt pe rețelele de socializare. La noi, nu prea a fost cazul. În afară de cei care au colaborat direct cu Adrian Enescu, sau l-au cunoscut, i-au fost prieteni, artiștii nu au simțit nevoia să se exprime. De unde deduc că respectul este o noțiune vagă în breasla artiștilor români (indiferent de generația din care fac parte). E trist și într-un fel înspăimântător.
Aveți aici cele două ediții cu Adrian Enescu.