Dan Teodorescu la Psihologul muzical (ediția 773 – 22.07.2017)

Dan Teodorescu la Radio Romania 2017Emisiunea începe cu două piese noi, una cu Linkin Park (de pe noul album) în memoria lui Chester Bennington și a doua cu Margareta Pâslaru (cu un proiect proaspăt). La final de ediție veți găsi alte noutăți cu George Sărluceanu și italianul Ligabue.

În prima oră aveți un scurt interviu cu Nicu Covaci și Maria M. Petrovna care pregătesc a doua ediție a Festivalului WolfBluesdin Poiana Lupului de la Gărâna.
Dan Tedorescu a revenit în emisiune după mai mulți ani și a adus cu sine autoironia, simțul umorului, buna dispoziție și talentul incontestabil. A fost un dialog alert și tonic, iar cei de acasă au dat sute de semne că se simt foarte bine. Veți asculta multe dintre piesele cerute, dar și o noutate fără titlu, care a surprins. Fiind în faza de schiță, înregistrată în condiții de casă, nu de studio, așteptăm și varianta finală. Printre recomandările lui Dan s-au aflat Kool and the Gang, The Beatles, Bob Marley, Salvador Sobral, Buena Vista Social Club, dar  și o colaborare mai puțin difuzată cu Delia, „Atât de trist”.
I-am urat La mulți ani sărbătoritei Ileana Șipoteanu, care ne-a confirmat că e pe recepție, pregătită cu un tort vegan. Abia dimineața, ajuns acasă, am aflat de tragica dispariție a compozitorului Dumitru Lupu.
Hituri de varp de odinioară, este o rubrică alertă de matineu și a inclus rarități cu Laban, Sahara, Chicory Tip, Sabado Domingo și Sergiu Zagardan cu celebrul cover după Albert HammondAșa e viața.
Topul Sentimental al trupei Kiss a valorificat cele mai cunoscute piese ale grupului. 1. God Gave Rock’ N’Roll To You Two 2. I Was Made For Lovin’ You, 3. Rock N’ Roll All Nite.

 

Audio:

 

 

Selecția mesajelor (au fost peste 400!)

Iancovescu Stefan-gili Buna seara la o noua emisiune, Andrei! Suntem pe baricade si asteptam invitatul!

Ştefan Ar fi extraordinar dacă rubrica TV ar fi vorbită!

Adryan, Sydney Bun venit Dan Teodorescu! Ce bucurie!

Nicu, Câmpulung Dan Teodorescu, un om plin de talent, îl ascult cu drag şi-l salut cu cuvintele alea două…

Datcu Georgeta Seara buna !!! O placere sa va ascult, ma cam” bruiaza” greierii de afara si nu pot inchide fereasta , ca e prea cald ! Dar va ascult cu mare drag ! :( Apropos , pot sa ma las de multe, dar de fumat , nu cred!

Rose Marie Sem Buna noapte ! Bun venit Dan Teodorescu, ma bucur f mult ! Salut Andrei Partos si echipa emisiunii! Va fi o emisiune deosebit de buna , 100% !

Boogie E adevărat că aţi compus piese pentru Temişan, Enache, Iordăchioae, Silvia Dumitrescu? Aţi participat şi la Mamaia? Ce v-a determinat să vă faceţi trupă? Veţi mai colabora cu ei? Ştiu că într-o vreme nu aţi mai vrut să vorbiţi despre acele colaborări… De ce? V-au supărat?

DarkAngel Cum a fost experienţa cu muzica de film şi mai ales cum a fost colaborarea cu Mircea Daneliuc pentru filmul “Ambasadori, căutăm patrie”?

Vicky Dacă îmi permiteţi… vă contrazic. Dl Dan Teodorescu a zis că nu prea are voce… şi nici nu e instrumentist bun. Aşa zice dumnealui. Exact la fel sunt şi punkerii. The Ramones când erau la repetiţii şi basistul striga “1,2,3,4” fiecare începea să cânte altă piesă. Deci… dl Dan Teodorescu este şi astăzi punker. :) Cred că tocmai am demonstrat.

Ont Katalin ·  Te iubesc Dan Teodorescu!! Toată stima şi respectul!!

Cristina, metalfan Ştiu că a fost profesor de desen la liceu. Aş vrea să-l întreb dacă mai desenează şi dacă şi-a conceput copertele de disc?

Sever Picu · Buna noapte ! Dan,imi amintesc concertul de pe plaja din Mamaia,cand ati lansat primul album,si ati aruncat catre public casete facute sandwich intre doi bureti de baie pe care erau imprimate patratelele taxiurilor ! Eu sunt inalt si am prins patru casete ! Te apreciez foarte mult pentru textele foarte istete,cu schepsis si implicate in viata reala ! Salutul meu si pentru Andrei,al carui ascultator vechi si fidel sunt !

Black Eloise Mie mi-a plăcut foarte mult când Dan Teodorescu a prezentat Festivalul Mamaia. Pentru el cum a fost această experienţă?

Teddi, Londra Pisicile răspund la nume atunci când vor ele, nu?

Lucian Care-i prima piesă pe care a compus-o Dan Teodorescu? Este şi orchestrator?

Sorina Având în vedere că nu este manea (pentru că nu e), am putea să o încadrăm la o combinaţie între Dan şi manea şi să îi spunem “Daneaua”.

Mariana, Roma Mi-aş dori un concert Taxi pentru românii din Roma.

Angela Vreau să-l felicit pe Dan Teodorescu pentru piese, pentru muzică! Îi urmăresc şi postările pe Facebook şi mă bucur că este unul dintre artiştii care nu se sfiesc să se implice social. Avem nevoie de artişti cu voci puternice!

Marius, metalfan Mi-a plăcut mult de invitatul din această noapte!

Adrian, Timişoara Kiss a “murit” atunci când a decis să renunţe la machiaj…. A fost o greşeală din partea lor, parcă s-a dus toată magia.

Patricia, Sao Paolo Asta cu artistul care trebui să facă ce zice publicul e stranie… Eu vreau ca artistul să fie lider, să-l urmez.

Simona, metalfan Sunt absolut convinsă că Roger Waters nu poate să doarmă pentru că dna Nicoleta nu e de acord cu ce spune el!

George, Los Angeles Indiferent că eşti de acord cu ce susţine un artist sau altul, e greu să ignori ce spune Waters sau Morrissey pentru că discursul lor este argumentat. Am observat că dacă ai argumente, oamenii se tem mai mult de tine şi atunci te atacă mai puternic.

sursa (pentru audio): Radio România Actualități

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 − = five

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>