„I Want To Know Where The Public Is”… impresii după concertul Foreigner de la Sala Palatului (7.05.2018)

Articol de Iulia Radu

La finalul concertului, în drum spre ieșire, am prins din zbor eterna replică a snobului: „dar dacă ar fi fost în formula originală, ar fi fost cu mult mai bine, se știe că solistul dă identitate unei trupe”. Atunci mi-am dat seama că timp de două ore nici măcar nu mi-am pus problema cum îi cheamă pe cei de pe scenă. Atât de mult mi-a plăcut concertul, încât n-a mai contat nimic altceva. Atât de multă bucurie și energie era în modul lor de a se raporta la public și de a cânta, încât era imposibil să reziști fără să te implici în show. Desigur, știam că de-a lungul timpului au fost schimbări în formație. Mi-am amintit și de faptul că Lou Gramm („vocea, solistul care dă identitate unui grup”) ar fi trebuit să cânte în România pe 5 iulie 2012 la Arenele Romane, dar concertul a fost anulat cu 8 zile înainte. Probabil, snobii erau în vacanță și nu s-au obosit să cumpere bilete. Între noi fie vorba, în 2012, pentru Lou Gramm, biletele costau între 60 și 200 lei, în timp ce în 2018, pentru Foreigner (oare?!) biletele costau între 150 și 690 lei. Dar,nu-i așa, parcă nu ești snob destul dacă nu dai o căruță de bani pentru a te plânge apoi că n-a fost și X pe scenă, sau că n-a cântat și nu-știu-ce cântec.

Revin la concertul de luni, 7 mai de la Sala Palatului. Parcă niciodată n-am văzut scena atât de mare. Mi s-a părut imensă. Instrumentele (clapele și bateria) împinse cât mai în spate, fără elemente de decor (doar o pânză neagră cu logo-ul trupei și cifra 40, care simbolizează anii care au trecut e la lansarea primului album), fără ecrane, în rest spațiu generos pentru mișcare. Foreigner înseamnă astăzi: Kelly Hansen (solist vocal, membru al trupei din 2005), Jeff Pilson (basist, backing vocals, membru al trupei din 2004), Tom Gimbel (chitară ritm, saxofon, keyboards, backing vocals, membru al trupei din 1992), Michael Bluestein (keyboards, membru al trupei din 2008), Bruce Watson (chitarist, membru al trupei din 2011) și Chris Frazier (baterist, membru al trupei din 2012). Ar fi trebuit să fie pe scenă și Mick Jones, fondatorul grupului, însă problemele de sănătate l-au împiedicat să ajungă la București. O parte dintre spectatori erau convinși că l-au văzut pe Mick pe scenă. Nu-i vina lor! Nu existau ecrane, deci nu îi vedeam prea bine pe artiști, în plus puțina promovare făcută acestui eveniment l-a avut ca element central chiar pe Mick Jones. Rușine, D&D East Entertainment și Marcel Avram! Ar fi fost normal să informați corect publicul!

Foreigner RomaniaTrupa a apărut pe scenă la 21.15 și a început recitalul cu  Double Vision (care dă titlul celui de-al doilea album lansat în 1978, o compoziție Lou Gramm & Mick Jones). Kelly Hansen este extrem de charismatic așa că n-a avut nevoie de prea mult timp pentru a cuceri publicul, un bulgăre de energie, o voce plăcută și o atitudine de star rock autentic. Jeff PilsonTom Gimbel și Bruce Watson au fost într-o permanentă mișcare pe scenă, au comunicat cu publicul (le-au oferit celor din față pene de chitară, ba chiar Bruce i-a lăsat pe câțiva norocoși să atingă corzile chitarei), au flirtat cu fetele din fața scenei, au bătut palma cu copilași de 5-10 ani. Mi-era dor de nebunia unui concert rock, mi-era dor de o trupă care se dezlănțuie pe scenă. Și am avut parte din plin de așa ceva. La piesa Cold As Ice (piesă de pe primul album lansat în 1977), de exemplu, Kelly Hansen a coborât printre spectatori, sărind peste scaune, lasându-se îmbrățișat, atins de oamenii strânși în jurul lui cu brațele întinse spre el. Una dintre descoperirile mele a fost Dirty White Boy (piesă de pe albumul Head Games, lansat în 1979), pe care recunosc că nu o știam. Impresionant a fost și solo-ul de baterie, despre care am citit mai apoi numai cuvinte frumoase pe Facebook din partea unor avizați. La piesa Jukebox Hero (de pe albumul 4 din 1982), Kelly a chemat spectatorii în fața scenei, care nu s-au lăsat rugați prea mult și au „invadat” zona. Mi-a rămas întipărit în minte momentul în care  Foreigner a cântat împreună cu publicul  I Want To Know What Love Is (de pe albumul Agent Provocateur din 1984), superhit al câtorva generații.

Am văzut în sală o mulțime de artiști, sportivi,prieteni ai muzicii , oameni din media: Dan Bittman, Edi Petroșel, Paul CiuciDorian Ciubuc, Flavius Teodosiu,  Romeo Mocanu, Carmen Bunaciu, Ana Călin, Anca Lupeș, Radu Lupașcu, Lucia Sterian, Teo Boar, Rareș Totu, Nicu Patoi, Berti Barbera,  Marius Bațu, Trooper, Liviu Zamora, ș.a.

Nu vreau să trec cu vederea recitalul din deschidere, susținut de trupa Iris. Nu m-a entuziasmat, dar în sală reacția a fost bună, iar numeroasele cântece de succes au fost primite cu maximă bucurie. Mi s-a părut mult prea lung (50 de minute), chiar începusem să cred, la un moment dat, că Foreigner va cânta în completarea show-ului Iris. Cu părere de rău pentru Nelu Dumitrescu & co, pentru mine lung înseamnă plictisitor, mai ales în deschiderea unui concert așteptat. M-a surprins plăcut să-l văd pe tânărul Andrei Bălașa la chitară, alături de colegii săi foarte experimentați, dar am regretat absența lui Nuțu Olteanu (ale cărui probleme de sănătate m-au întristat profund).

Foreigner sala aA fost o seară frumoasă, un concert din a cărui energie mă pot „hrăni” întreaga săptămână. Am un singur regret: faptul că nu a fost sala plină. Sigur că cei aproximativ 1.500 de oameni (poate 2000) i-au primit cu căldură pe artiști, au cântat aproape toate piesele, s-au manifestat zgomotos și entuziast, dar asta nu înseamnă că nu putea fi mult mai bine. Nu știu cum s-a simțit Marcel Avram (care a fost în sală), dar mi-e fost puțin jenă când l-am auzit pe Kelly Hansen cerând să fie aprinse luminile pentru a-i vedea pe spectatori. A văzut o sală dezolant de goală. M-aș bucura ca organizatorii să ne explice ce s-a întâmplat de n-au fost în stare să aducă public la concert, mai ales că știau foarte bine că trupa merita din plin 4.000 de spectatori. Ce i-a împiedicat să promoveze acest concert ca la carte? Poate că este timpul ca organizatorii de evenimente să înțeleagă că spoturile radio-TV nu sunt suficiente, nici difuzarea în exces a unei singure piese. Poate că a venit vremea ca partenerii media să se implice mai mult și să promoveze concertele pe afișele cărora le apare sigla, totul pentru o bună informare a publicului cumpărător de bilete (adesea foarte scumpe). Nu mă deranjează faptul că am văzut un semi-tribut band, ci faptul că m-am simțit înșelată. După 40 de ani de la debutul discografic, Foreigner a cântat pentru prima dată în România. Și ce dacă?! A zis ”marele public” și a mai ratat o întâlnire cu istoria. Păcat!

În încheiere, vreau să îi mulțumesc lui Romeo Mocanu pentru invitație! Sunt fericită că am avut șansa să văd acest concert!

Setlist:
Double Vision (1978)
Head Games (1979)
Cold as Ice (1977)
Waiting for a Girl Like You (1981)
Dirty White Boy (1979)
Say You Will (1987)
Feels Like the First Time (1977)
Urgent (1981)
Keyboard Solo
Drum Solo
Juke Box Hero (1982)
Bis:
Long, Long Way From Home (1977)
I Want to Know What Love Is (1984)
Hot Blooded (1978)

Articole pe aceeași temă:

FOREIGNER = PROFESIONIȘTI ADEVĂRAȚI (Articol de Andrei Partoș): http://andreipartos.ro/foreigner-profesionisti-adevarati-7-05-2018/

Foreigner la București (Articol de Marcel Platon): https://radiotopic.com/2018/05/08/foreigner-la-bucuresti/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− one = 8

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>