IUBIM DOUĂ ROȚI ȘI IUBIM PREMIILE

0
28

Cronică de Mihai Comte

Pseudonoise
Galerie foto aici!

Miercuri seară, în clubul Rock în Regie, din București, a avut loc „înmânarea ” premiilor câștigate în luna mai, prin tragere la sorți, în cadrul evenimentului „Iubim două roți”. Am spus „înmânare”, între ghilimele, pentru că premiile puse la bătaie de Clubul Motociclistic Free Riders Romania și BMW nu erau, în niciun caz, micuțe, simbolice, care puteau fi luate în mânuță și băgate în buzunar. Dintre toți participanții la cea de-a doua ediție a Iubim Două Roți care și-au cumpărat câte un tricou, de aproximativ 35 de lei, indiferent de mărime, doi tineri din București s-au trezit cu o bicicletă BMW M și, respectiv, o motocicletă BMW F800R. Este vorba de Roman Seremet și de Critian „Micuțu” Fîncu.Cosmin Anton “Mowgli”, președintele Free Riders, a explicat că tragerea la sorți a fost cât se poate de cinstită și că motivul pentru care câștigătorii sunt prieteni (dar nu fac parte din clubul moto – n. red.) este că doar prietenii lor au cumpărat tricouri la evenimentul Iubim Două Roți, eveniment ce dorește să atragă atenția asupra existenței în trafic a bicicliștilor, scuteriștilor și a motocicliștilor.
Seara a fost prezentată de Cristian Hrubaru, un mai vechi prieten al Free Riders, care i-a și spus lui Micuțu „tu sigur ai mâncat ceva ce noi nu am mâncat, când erai mic”.
Bucuria de pe fețele câștigătorilor era cât se poate de vădită, mai ales când vine vorba de același Micuțu, care a mulțumit, în afară de Free Riders și BMW, celui care l-a făcut „să calce în ceva”, în ziua în care a cumpărat tricoul. Apoi, tânărul de douăzeci și ceva de ani a îmbrățișat, mângâiat și pupat motocicleta, fără nicio exagerare, după cum se poate vedea și din poze.
Rockerul Hrubaru i-a prezentat, apoi, pe cei de la Pseudonoise, o trupă care a cântat până seara târziu melodii deja cunoscute, de la Metallica la Nirvana, care i-au bucurat pe cei aproximativ 60 de motocicliști prezenți.

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here