Mike Godoroja & Blue Spirit la Psihologul muzical (ediţia 613 – 28.06.2014) – AUDIO

A fost o revenire motivată şi inspirată. Mike Godoroja &Blue Spirit au fost în studio în aprilie 2013. Au susţinut şi atunci un recital în toată regula, cu povestiri, explicaţii extrem de bine primite de prietenii emisiunii. Acum a fost vorba despre un material lansat în iarna anului trecut intitulat „Hippie cu diamante-Stihuri de blues şi cântece pshedelice”. E un DVD audio cu 109 minute de muzică foarte bună, produs de Mike Godoroja. Au fost în studio Mike (voce, kazoo, texte, compoziţie), Alex Vişan (chitară, buzuki, compoziţie), Robert Ardeleanu (chitară bas, singurul cu amplificator la el), Vali Vătuiu (tobe, dar de data asta s-a oprit la tamburină) şi Mihai T. Alexandru (chitară şi dulcimer în noaptea albă de la R.R.A.). Pe materialul înregistrat mai apare Luca Marius, absent motivat. Inspiraţia a venit de la volumul de versuri „Aer cu diamante” care reuneşte poeţi optzecişti ca Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan. Veţi afla explicaţii ascultând discuţiile noastre.

 

Ian Anderson

S-a cântat în direct, au fost piese din alte proiecte, trecute şi viitoare. Pe coperta albumului am găsit un text semnat de Dan Andrei Aldea:” Mă bucur să văd că prietenul meu Mike Godoroja scoate, după atâţia ani de activitate concertistică şi publicistică, un nou album. Să fie într-un ceas bun! P.S. Mulţumesc pentru „Ultima zi în ţară a lui Dan Andrei Aldea”, cinste pe care nu sunt convins că o merit”.

 

 Top 5 Sentimental a fost ocupat de marile hit-uri lansate de regretatul Dan Spătaru. A fost un număr impresionant de votanţi, iar primele locuri au fost ocupate de 1. Te aşteaptă un om, 2. Ţărăncuţă, ţărăncuţă, 3. Drumurile noastre.
Veţi mai auzi piese cu Bob Dylan, Nat King Cole, Black Country Communion, Alexandru Andrieş, Supertramp, Buena Vista Social Club sau Billy Idol.

 

În cea de-a patra oră veţi asculta un interviu exclusiv şi spectaculos cu marele muzician Ian Andreson (cel care se confundă cu Jethro Tull).

 

 

Audio:

 

Selecţie a mesajelor:

 

Boogie :))))) Genial text!! Râd cu lacrimi! :))) Bună seara!

Adrian Cosma, Bucureşti, 59 de ani Am fost şi eu la Dylan, dar am plecat la pauză. Un bătrân ciufut! A preferat să cânte cu becul stins… să nu putem şi noi să-l vedem ca lumea. La ce preţuri au fost la bilete… meritam mai mult respect.

Să trăiţi domnule Andrei Partoş! Sînt Marius, din Piteşti, şi vreau să vă mulţumesc şi să vă felicit pt. toate emisiunile realizate la Radio România Actualităţi şi pt. că sînteţi cam singura instituţie massmedia care mai difuzaţi muzică adevărată, veche, românească şi internaţională! Am şi eu spre vînzare un acordeon made în R.F.G., profesional, marca HOHNER, tip VERDI III, ca şi nou! Vă mulţumesc!

Mike Godoroja & Blue Spirit live la RRA

Victor Băcanu, 67 de ani, Buftea Am fost şi eu la Dylan… Am avut loc în ultimul rând, de sus. Mie mi-a plăcut foarte mult cum a transformat piesa Blowing In The Wind, chiar dacă mi s-a părut că se pierdea puţin mesajul… m-a furat noul aranjament muzical. Una peste alta mi-a plăcut. Mă bucur că am avut şansa să văd un om care mi-a marcat tinereţea.

Dana Bun revenit Mike Godoroja! Te vei duce la Gărâna? Dar la festivalul de Jazz de la Timişoara? Mă bucur mult că sunteţi cu noi în noaptea aceasta!

Tedi, Londra Foarte tare piesa! Felicitări lui Mike şi băieţilor!

Cristina, metalfan Foarte tare cântarea live! Felicitări!

Maria Îmi plac piesele invitaţilor! Felicitări!

Mihaela, Cluj  Bun găsit,OAMENI BUNI!Mă bucur să ascult muzică de calitate şi oameni valoroşi,cum sunteţi voi! Care sunt chitariştii preferaţi,străini şi autohtoni? Ce credeţi despre ce se întâmplă cu trupa PHOENIX? Cum îi reunim? Cine renunţă la orgoliu,de dragul publicului şi al renumelui pe care-l au de atâta timp? La Cluj,când ne putem bucura de prezenţa voastră? Cu preţuire,

Ionescu Cornel …suuuper tare frate ! …este al 6-lea mesaj pe care ti-l trimit de cand m-ai acceptat ca si “prieten“ pe facebook….si chiar le-ai citit in emisiunea ta !….Cornel – Rm.Sarat ….jos cu basca !!!

Doina Există şi soliste de blues foarte bune? Ne puteţi da exemple?

Lylytrance Vreau să îi întreb pe invitaţi dacă le place de Eric Sardinas? Atunci când cânţi cu slide e uşor să atingi notele? Pentru că mie mi se pare că plimbi bucata aceea de metal pe corzi şi nu înţeleg cum iese muzică de acolo?

Laura Ştiţi că Pete Townshend a declarat că îşi doreşte să vină în Europa de Est… acum sunt în turneu… şi totuşi organizatorii noştri nu vor să îi aducă… Nici The Who nu ar fi de interes pentru români?

Lavinia Ban Mă bucur să vă ascult povestind despre Ray Charles! Îmi place şi ce aud muzical! Sunt cu voi!

Marius, metalfan Am o veste tristă, din păcate… Revista Billboard tocmai a publicat ştirea că a murit Bobby Womack, solist soul… :(

Renata, Torino Mi-au plăcut invitaţii dvs din această noapte!

Magda Îmi place de Mike Godoroja! Mă bucur că l-aţi invitat!

Cristi C. Iasi Buna dimineata! Din pacate, luni la concertul Jethro Tull de la Iasi au fost cca 500 de oameni!!! Accesul la spectacol a fost gratuit! ieri seara la concertul extraordinar “Eugen Doga” cu participarea maestrului au tot asa de putini spectatori. Despre maestrul E. Doga se spune ca ar fi cel mai mare compozitor in viatä. Salutari frumosilor invìtati!

Lavinia Ban Felicitări Iulia pentru interviu! Cât mai multe asemenea experienţe!

Maria Nici nu credeam că el vorbeşte atât de mişto… Adică… Wow!

KissArmy Mulţumesc pentru interviu! Foarte tare! Mare bucurie mi-aţi făcut! Jos pălăria pentru Ian Anderson!

Laurenţiu Îmi place că este foarte atent la bani! Şi e şi foarte modest… Foarte interesant interviul! Şi a acceptat să vorbească atât de mult! Alţii nu vor să vorbească mai mult de 15 minute.

Diana Vlase Eu am o singură întrebare: Iulia mai trăieşte după acest interviu pentru că eu aproape am leşinat de emoţie doar ascultându-l? Mă bucur mult că l-aţi difuzat! Mulţumesc!

Andreea Nu pot să cred că mi l-aţi adus în casă pe Ian Anderson! V-aţi ţinut de cuvânt! Am lacrimi de fericire în ochi! Mulţumesc! Din suflet!

Ankka Iorgu Mulţumesc din suflet pentru Dan Spătaru! Şi pentru interviu! Ian Anderson se vede că este un om inteligent! Şi muzica lui este extrem de interesantă! Felicitări!

Niculae Iordan, Braşov Eu nici nu am cuvinte să vă mulţumesc pentru că vă străduiţi să ni-i aduceţi în case pe aceşti mari artişti internaţionali! Nu m-am gândit niciodată că voi avea ocazia să îl aud vorbind la radio pe Ian Anderson, cel pe care îl ascultam cu mare drag înainte de 89! VĂ MULŢUMESC DLE PARTOŞ!

Dl Lache: Felicitări Iuliei pentru interviu! Piesa Te-aşteaptă un om mi-a cântat-o Ion Cristinoiu la un pian hodorogit. Mă bucur că a ieşit pe primul loc!

 

sursa: Radio România Actualităţi

2 Responses to Mike Godoroja & Blue Spirit la Psihologul muzical (ediţia 613 – 28.06.2014) – AUDIO

  1. Pingback: EXCLUSIV – INTERVIU CU IAN ANDERSON (JETHRO TULL) – 16.06.2014 | Psihologul muzical

  2. La Multi Ani cui sanatate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


9 − = seven

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>