50 DE ANI DE CARIERĂ? (22.11.2023)

0
280

50 DE ANI DE CARIERĂ? 23.11.Nu voi face chiar o cronică, ci doar o prefață pentru galeria foto realizată de Iulia Radu. Mulțumiri pentru invitații, Dana Cristescu și organizatori! Baniciu are peste 50 de ani de carieră, dar dacă e moda cu 50, fie și asta. Spectacolul a avut o structură bizară, a fost extrem de lung, cu multe momente leșinate începând cu… începutul!

Mi-a plăcut foarte multe perioada dintre 19,20 până la intrarea efectivă în sală. Adică în foaier. Am întâlnit oameni drăguți, speciali, am socializat: Alice Năstase Buciuta, Dana Florian, Maria Buză, soții Manuella și Marcel Popescu și prietenii lor, Loreta Elena Popa, Dorin Andone, Mihai Andrieș, Mihaela Petre, Romeo Mocanu, Dan Bădulescu, Bobby Stoica, Silviu Covaci, Iuliana Marciuc, Irina Radu, Bogdan Pavlică, Maria Gheorghiu, Olivia Cristina Sima ș.a. Eu ies rar, așa că a contat. Din priviri m-am prins că unii-și ziceau în gând „mamă, ce a îmbătrânit Partoș”! E o realitate, dar simțul critic a rămas nealterat. Am mers pentru că Mircea Baniciu mi-e ca un fel frate (eu îl consider așa, nu e reciprocă) pentru că suntem născuți în același an și aceiași zi. Sunt empatic cu el în multe situații, nu în toate. Merita un show altfel, dacă tot s-a făcut o Gală! Sigur că au fost și momente frumoase, emoționante. Notă maximă primește PUBLICUL, răbdător, înțelegător, entuziast, avizat, de excepție! Vom comenta la Foc de P.A.E., poate comparăm cu spectacolul de la Timișoara, poate observațiile noastre vor ajuta alți organizatori, poate nu. E treaba lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here