Tony Banks (keyboards, Genesis) va primi premiul Prog God for 2015 în cadrul Galei Progressive Music Awards 2015, care va avea loc pe 3 septembrie, la Shakespeare’s Globe Theatre din Londra. Acest premiu, oferit de Orange Amplification, este dat artiştilor care sunt consideraţi inovatori ai genului. Personalităţile care au primit această distincţie până în prezent sunt: Rick Wakeman, Ian Anderson şi Peter Gabriel.
Tony Banks a declarat: „În mod normal nu aş fi fost ales pentru acest premiu pentru că toată viaţa m-am străduit să nu fiu observat. Acum cineva a trecut peste deghizarea mea inteligentă şi m-a observat. Sunt onorat că organizatorii s-au gândit la mine. Mă bucur că oamenii apreciază muzica la crearea căreia am pus şi eu umărul. Este onorant să fiu într-o asemenea companie. Rick, Ian şi Peter sunt oameni asociaţi cu trupele din care au făcut sau fac parte. Eu îi reprezint mai mult pe cei din spate, pe cei care de multe ori sunt trecuţi cu vederea”.
Jerry Ewing, editor al revistei Prog Magazine, a declarat: „Chitariştii sunt „eroii” în genuri precum rock-ul clasic şi heavy-metal-ul. Dar în rock-ul progresiv, cel mai important rol îl au adesea cei care cântă la clape. Tony Banks este unul dintre cei mai mari eroi. Clapele lui au dat identitate sound-ului Genesis”.
- ȘULFISMUL E PE PRIMUL LOC!!! 15.06. - iunie 15, 2026
- Nicușor Dan explică, pentru Financial Times, de ce stilul său de a face politică va avea rezultate: „Sunt optimist” - iunie 8, 2026
- Prin desemnarea premierului Tomac, după anularea alegerilor prezidențiale avem acum și anularea alegerilor parlamentare - iunie 8, 2026




































