*Vonda Shepard a lansat astăzi la librăria Cărtureşti, albumul From The Sun. Punctuală, mereu cu zâmbetul pe buze, Vonda şi-a făcut loc cu greu printre ziarişti, cameramani şi fotoreporteri pentru a ajunge la măsuţa care îi era destinată.
*Spaţiul mic, intim, cald de la Cărtureşti ne-a apropiat mai mult de artistă (şi nu glumesc, unii stăteau la jumătate de metru de masa solistei). Norocoşii au prins un loc pe scaun, alţii au preferat să stea în picioare sau chiar turceşte pe jos.
*Televiziunile au avut cel mai mulţi reprezentanţi. Am văzut colegi din TVR, B1TV, Prima, Pro TV, Antena.
*S-au pus multe întrebări legate de cariera interpretei. Deşi exista un traducător (din partea A&A Records), nu a fost nevoie. Măcar engleză ştim şi noi ca lumea!
*Ca de fiecare dată lucrurile au demarat mai greu. Emoţiile sunt de vină. Oare de ce toate conferinţele de presă încep cu un moment de pauză… jenant? După un mic discurs al lui Andi Enache de la A&A Records (în care am fost înştiinţaţi că luăm parte la o premieră – niciun artist străin nu şi-a lansat discul în România printr-o conferinţă de presă), presa a fost îndemnată de câteva ori să pună întrebări.
*Vonda a răspuns cu sinceritate şi umor tuturor întrebărilor primite. Am aflat că a lucrat timp de 2 ani la acest album şi că una dintre piesele preferate este I Know Better. Simte că acum vocea ei este mai puternică şi se simte bine cântând live noile piese (care au influenţe funk, indie, soul). Îi place să cânte mai mult la pian, „este mai natural”.
*Ally McBeal a însemnat o şansă imensă pentru ea, nu va nega niciodată acest lucru, dar cariera ei nu se rezumă la această colaborare. Este compozitoare, evoluează, a durat ceva timp până a venit cu noutăţi care speră să placă publicului. Pe scurt Vonda Shepard vrea să meargă mai departe.
*Se simte bine pe scenă alături de all-star grup-ul care o acompaniază. Ei au o energie extraordinară, „câteodată mă trezesc zâmbind pe scenă, e minunat să cânt cu astfel de muzicieni”.
*Cineva a întrebat-o dacă muzica reprezintă „un lucru legat de perioada de tinereţe” (desigur, Vonda arată foarte bine, dar totuşi nu mai are 20 de ani, este născută în 1963) şi cam cât crede ea că va mai cânta de acum înainte. Puţin amuzată, artista a răspuns: Voi cânta atât cât mă va ţine vocea. Nu mă gândesc la pensionare. Îmi place să cânt mai mult acum decât înainte”.
*Ar recomanda tinerilor să renunţe la şcoală pentru muzică, aşa cum a făcut ea? „Nu! Acum sunt părinte şi categoric nu aş permite copilului meu să renunţe la şcoală. Este adevărat că eu aşa am făcut. La 16 ani i-am spus tatălui meu că eu nu mai pot merge la şcoală pentru că vreau să fac muzică. Tata mi-a susţinut decizia şi m-a încurajat să fac muzică. Dar acum nu mai gândesc la fel, şcoala îşi are rostul ei, este foarte importantă”.
*La finalul conferinţei (după ce s-a mai întrebat o dată dacă mai sunt întrebări), două colege au spus în şoaptă ridicând din umeri: „păi, ce să mai întrebăm?” Şi la început, dar mai ales după conferinţă, cea mai căutată persoană din Librăria Cărtureşti a fost reprezentantul Fundaţiei Artmania. Motivul? Cât se poate de simplu: nimeni nu ştia nimic de acreditări.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025