
Paginademedia.ro prezintă audiențele obținute de show-ul Românii au talent, ediția din 19 aprilie (interval orar 20.30-23.15):
NAȚIONAL. Show-ul de talente de pe Pro TV a ținut în fața televizoarelor peste 2,9 milioane de persoane din întreaga țară. Este pentru prima dată în acest seszon când show-ul a ajuns sub pragul de trei milioane de persoane la nivel național.
Chiar și așa, Pro TV se ține la distanță de concurență. Kanal D a fost al doilea, la mai bine de 1,6 milioane de persoane distanță.
Antena 1 a fost și mai departe, la peste două milioane de persoane distanță de lider. Postul a pus la bătaie două filme, Vrei să te însori cu mine și Hellboy.
URBAN. Show-ul de talente de pe Pro TV a atras, în mediul urban, 1,5 milioane de telespectatori. Pro TV a fost de trei ori peste media Kanal D, care a avut aseară un serial turcesc, Povestea noastră.
Antena 1 a obținut cifre de șapte ori mai mici decât liderul.
COMERCIAL. Show-ul a avut pe publicul comercial, al celor cu vârste între 18 și 49 de ani o medie de 620.000 de persoane. Kanal D, cu serialul turcesc, și-a asigurat locul al doilea și pe publicul comercial, cu o medie de aproape 180.000 de persoane/
Antena 1 a fost a trei cu puțin peste 100.000 de persoane media serii, pe intervalul Românii au talent.
Găsiți aici articolul în întregime:
https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-tv-romanii-au-talent-19-aprilie
- „Delta Sălbatică”, cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării, proiectat în avanpremieră la festivaluri de film din România și în localități din Delta Dunării - iulie 29, 2026
- Din jurnalul unui ninja (120): Masa mea și alte revelații din Chi No Kata - iulie 29, 2026
- 170 de ani de România modernă. What’s Next? la ediția a 18-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov - iulie 29, 2026

































