Adevărul Live: Dan Manoliu, fost şef al delegaţiei României la Eurovision, dezvăluie detalii din culise

0
18

Articol preluat din Adevărul

FOTO Sever Gheorghe
FOTO Sever Gheorghe

Anul acesta, la Viena, România va fi reprezentată de Voltaj, cu piesa „De la Capăt“. Ce părere aveţi de această melodie? Este una potrivită acestui gen de concurs? 
Dan Manoliu: Piesa în sine este o piesă Voltaj, este stilul lor, este o piesă foarte frumoasă, cu mesaj. Depinde ce se va întâmpla în contextul celorlalte piese din semifinala noastră. Cred că a fost de departe cea mai bună alegere în concurenţă directă cu Luminiţa Anghel, aşa a decis juriul, aşa au decis telespectatorii, deci este piesa pe care şi-au dorit-o românii să o aibă la Viena.
Aveţi un favorit în acest an, în concursul mare? 
Până în momentul de faţă, din tot ce am ascultat, mi-a plăcut foarte mult Suedia. Acest Eurovision, pe an ce trece, devine din ce în ce mai dificil pentru toţi participanţii pentru că tehnica, tehnologia se dezvoltă, va fi o scenă fabuloasă în acest an, iar fiecare ţară va încerca să uimească prin cele trei lucruri: voce, compoziţie şi show. Fiind televiziune, cu siguranţă fiecare va încerca să facă un show cu care să rupă scena şi ecranul.
În 2013, la Finala Selecţiei Naţionale, Ştefan Naftanailă nu i-a acordat niciun punct Luminiţei Anghel. Se mai poate vorbi în prezent aşa-zisa jurizare făcută cu ajutorul aranjamentelor? 
Eu în momentul în care m-am ocupat de Eurovision am încercat ca juriile să fie extrem de transparente, iar fiecare membru să răspundă pentru nota pe care o dă. Atunci, unul din juraţi, Ştefan Naftanailă, care a înlocuit în ziua respectivă, în ziua finalei, un alt membru al juriului care nu a mai putut ajunge, care fusese la celelalte două semifinale, a considerat că aceea era nota Luminiţei. Într-adevăr, pentru Luminiţa şi pentru foarte multă lume a fost extrem de frustrant să nu ia niciun punct, dar chiar dacă Luminiţa în momentul respectiv ar fi luat notă maximă, nu ar fi câştigat, deci influenţa membrului juriului a fost mai mult morală decât să însemne ceva dacă ar fi dat 12 sau 10 puncte. A fost un moment destul de ciudat, el la rândul lui a explicat, fiind un specialist, el urmăreşte fenomentul Eurovision. În fiecare an se întâmplă o ciudăţenie.
Este televotingul o soluţie reală a problemei?
Da, au fost perioade în istoria Eurovision, mai ales la începuturile lui, în anii 2000, când exista numai juriu şi atunci existau suspiciuni că se fac aranjamente. Nimeni niciodată nu a recunoscut, nimeni niciodată nu a putut să demonstreze, dar notele , dacă le vedeai, erau destul de ciudate. În momentul în care a intervenit televotingul, şi a fost doar televotingul, a existat şi această perioadă când s-a încercat eliminarea juriului de specialişti, a apărut o altă problemă, au intervenit masele mari de cetăţeni ale altor ţări, care erau la muncă. Cum erau, de exemplu, românii în Italia, şi în momentul în care tu aveai două sau trei milioane de români care trăiau în Italia şi ei votau, nu toţi, dar măcar un milion dintre ei, era clar că Italia dădea României 12 puncte, pentru că interesul votanţilor dintr-o ţară, de exemplu România, sunt foarte puţini cei care se apucă în seara respectivă să voteze, doar dacă eşti un mare fan Eurovision. Trei ani la rând Spania a dat 12 puncte României, când a apărut Italia în concurs, noi am luat 12 puncte şi atunci au ajuns la concluzia că este mai bine să fie 50% juriu şi 50% televoting, pentru a se echilibra. Atunci a apărut o altă frustrare, România nu a luat niciun punct din Spania şi a fost mare scandal. În realitate, România luase multe puncte la televoting, numai că juriul dăduse foarte puţine puncte şi au anulat voturile. Aranjament şi suspiciuni vor fi întotdeauna, cum se întâmplă în orice concurs.
Ce face mai exact un şef de delegaţie?
În perioada mea, eu eram şi producător şi şef de delegaţie. Un şef de delegaţie, din momentul în care ajunge acolo, în vremea aceea un şef de delegaţie avea dreptul la 12 membri oficial, nu discutăm de jurnalişti, care pot fi acreditaţi şi 200, cum face Germania. Orice lucru care se întâmplă acolo depinde de şeful de delegaţie. Dacă cineva din echipă face o prostie, şeful de delegaţie răspunde, orice fel de cerere pe care o ai tu cu membru, nimeni nu poate discuta cu organizatorii decât prin şeful delegaţiei. El este cel care decide şi răspunde, în acelaşi timp, pentru echipă. În cazul meu, fiind şi plastician şi regizor artistic, mă ocupam şi de show, de aşezarea camerelor, ei îţi propun o filmare, dar după care decizi împreună cu interpretul. Când am fost cu Elena Gheorghe am avut nişte probleme la negativul piesei şi piesa respectivă a fost înlocuită de vreo trei sau patru ori pe parcursul concursului. Tu dacă eşti la foarte multe ediţii, este ca în comerţul exterior, un om de comerţ exterior începe să funcţioneze după şapte ani, după şapte ani Triţă Făniţă dădea un telefon la angrosistul de grâne de la New York şi-i spunea să-i trimită un vapor de grâne, omul ăla îi trimitea vaporul, plăţile se făceau, se cunoşteau foarte bine, aşa şi aici. De exemplu, la Moscova, noi am venit cu grafica României, tot ce s-a văzut atunci pe acele ecrane a fost făcut în România de graficienii de aici, ei nu acceptau aşa ceva şi noi am venit cu hardul şi am reuşit. Şeful Eurovision de atunci a fost de acord şi ne-a ajutat. Pentru tine nu este o plăcere, în momentul în care o piesă se califică şi ajunge în topuri de vină sunt cântăreţii şi compozitorii, dacă o piesă nu se califică şi se clasează foarte jos de vină este şeful de delegaţie, asta s-a întâmplat. Emoţiile sunt uriaşe. În fiecare zi tu ai o mulţime de probleme, pentru că în spatele tău ai 20 de persoane, plus că starea de tensiune care creşte în fiecare zi este uriaşă şi asupra ta, şi asupra celor care urcă pe scenă, iar ei trebuie să se simtă cel mai bine pentru că în momentul în care cântă ei sunt pe scenă şi nu tu sau alt personaj.
Aţi avut parte de momente inedite din această postură?
În momentul în care Cezar se pregătea să intre pe scenă de sub rochia respectivă era o pânză roşie, rotundă, cu un diametru de 12 sau 14 cm, deci era uriaşă, făcută din pânză de steag şi atunci el când să intre pe scenă era un întreg ritual: rochia făcută de Doina Levinţa, care era peste paraşuta înfăşurată, eu mă băgam în ea, venea Cezar, se aşeza el în ea, iar eu cu operatorul şi cu doi tehnicieni intram pe scenă, trebuia să ridicăm rochia, pe scenă era un cub pe care el se urca, şi care avea un ţăruş de metal care trebuia să-i intre în spate ca să-l ghideze să nu cumva să cadă, cubul era în scenă, dar avea o gaură în jurul lui, iar înainte de semifinală, Dan a alunecat, s-a prins de rochie şi în acel moment i-a smuls lui Cezar casca, noi am fugit, iar el şi-a dat seama că nu aude nimic în cască, el a cântat în acea semifinală auzind numai sunetul care se întorcea din sală, dacă te uiţi pe înregistrare totul e decalat, dar el a cântat perfect, mai bine decât în finală. Noi eram leşinaţi, morţi şi cu tensiunea, Cezar când a coborât era furibund şi nu înţelegea ce s-a întâmplat, pentru că, de fapt, el până în momentul ăla a dus totul. El credea că i s-a tăiat sunetul. La fel şi Mandinga, Elena în momentul în care a cântat în semifinală i-a căzut sunetul, a fost o problemă tehnică, nu a avut nicio vină, a cântat perfect.
Dacă România o să câştige Eurovision, în acest an sau în cei care vor urma, dispunem de resursele necesare pentru organizarea unui astfel de eveniment? 
Părerea mea este că România are şanse mari pentru că până una alta România este una dintre cele cinci ţări care s-a calificat în permanenţă în finală, ceea ce este un lucru extraordinar. România nu a avut prestaţii şterse niciodată, să nu rămână în memoria publicului şi nu cu drăcovenii, să le zicem aşa, nu cu vaci pe scenă sau alte prostii. Au fost ani în care am avut piesă bună, dar vocile au cam scârţâit, în alţi ani vocile au fost bune, piesa a cam scârţâit şi nu a fost show-ul care trebuia. Dar în momentul în care noi am reuşit să adunăm cât mai aproape de ce trebuia să fie ne-am dus pe locul 9, 10, 3, 4, 12, 13, să fii acolo în finală, pentru multe ţări este un deziderat şi o chestie extraordinară. În momentul în care vom fi capabili să începem o selecţie naţională imediat după 1 septembrie, în momentul în care din acea clipă vom da drumul la promovare, la adunatul de piese, la tot ce se întâmplă ca să ajungi ca în Suedia, unde se înscriu o mie de piese, la o ţară care nu are 19 milioane de locuitori, în acel moment o să apară acea voce, acea piesă la care poţi face show-ul care să te ducă. Noi ar trebui să retrăim momente cum au fost cele cu Sistem, Paula şi Ovi, Trăistariu, momente în care noi am fost foarte, foarte aproape să câştigăm. Dacă noi am fi avut în finala din 2005 acelaşi punctaj pe care îl luaseră Sistem cu Luminiţa în semifinală, noi am fi câştigat, şi erau aceleaşi ţări care au votat şi în finală, şi în semifinală.
Care credeţi că au fost cele mai bune compoziţii cu care România a participat la Eurovision?
Vrând, nevrând, trebuie să spunem că au fost trei piesa, nu le-aş pune într-o ordine, ar fi Sistem, Trăistariu şi Paula şi Ovi, au fost momente, nu le poţi compara, pentru că au fost trei showuri diferite, trei voci diferite, trei scriituri diferite. Noi participăm din 94 la Eurovision, deci avem puţine, ca performanţă stăm bine. E frustrant ca an de an să nu te califici în finală, e îngrozitor, am stat în acelaşi hotel cu ţări care nu s-au calificat, noi ne pregăteam, iar ei au mai rămas acolo pentru că plătiseră.
Pomeneam mai devreme de Luminiţa Anghel, care a fost invitată recent al Adevărul Live. Acesta a spus: „Românii nu dau doi bani pe Eurovision, iar Ministerul Culturii consideră că nu merită investit pentru că este o şusă“. Dumneavoastră cum credeţi că percep românii acest concurs?  
În România sunt enorm de mulţi fani, care  sunt foarte bătăioşi, care ştiu totul despre Eurovision şi nu sunt ironic, ştiu multe lucruri pentru că sunt pasionaţi, mişcarea creşte an de an în toate ţările. Nu e şuşă, e un spectacol de televiziune. Dacă tu consideri un act teatral cu un act de modă sau începi să faci praf un costum pentru că nu se potriveşte, pentru că nu e în tendinţe. Noi, în 2013, am construit un act teatral, au fost mulţi stilişti şi creatori care s-au apucat să critice. Noi am reuşit să adunăm bani şi sponsorizări niciodată de la o instituţie sau de foarte puţine cazuri au fost instituţii de stat care au contribuit, în general firme private. Interesul este uriaş, Australia transmite în direct acest show.
Care este, de fapt, miza Eurovisionului? 
Lumea vrea să se distreze când se uită la televizor, în anii ’90 un spot publicitar avea un minut, când au apărut primele spoturi de 30 de secunde aveai senzaţia că îţi explodează capul, ţi se păreau prea scurte. Asta s-a întâmplat şi cu Eurovision, s-a modernizat, televiziunea nu mai este analog, a devenit HD, este digitală. Când vezi Eurovisionul din Estonia sau din Lituania, unde erau nişte scenuţe mici, cu nişte găselniţe scenografice destul de ciudate, ţi se pare din epoca de piatră. Între timp totul a devenit extrem de dinamic, multă lumină, multă culoare, efecte scenice, şi atunci trebuie să fii şi tu acolo pentru că altfel pari ciudat.
Eurovisionul este considerat o rampă de lansare. Totuşi, cel puţin în România, piesele participante nu se aud la radio. De ce? 
Nu a fost chiar aşa, pentru că „Zaleilah“ a venit din radio, cu cinci milioane de vizualizări pe YouTube, şi când s-a terminat concursul, „Zaleilah“ avea 12 milioane, mai mult decât câştigătoarea din acel an. Au fost piese care nu au câştigat Selecţia Naţională şi în timp au ajuns hituri, piese care la noi nu s-au cântat sau s-au cântat foarte puţin, se auzeau pe terasele din Grecia, Cipru, Malta, de exemplu „Tornero“.
Eurovisionul mai lansează şlagăre, piese care să rămână pe buzele fanilor foarte mult timp? Aşa cum a fost „Waterloo“, a trupei ABBA. 
Eu cred că da, inclusiv piesa Conchitei Wurst este o piesă excepţională şi cântată foarte, foarte bine.
V-aţi fi dorit să fiţi şeful delegaţiei României şi în prezent? 
Eurovisionul a fost cel mai frumos proiect pe care l-am avut în Televiziunea Română şi în general, nu-mi dau seama dacă mai îmi doresc pentru că am constat că cei care m-au scos mi-au fpcut un bine, pentru că mi-am dat seama că există viaţă după Eurovision, eu fiind şi absolvent de arte plastice, m-am reapucat după 27 de ani de pictură şi chiar îmi place foarte mult. Nu e o bucurie foarte mare, nu vine nimeneni să-ţi spună „bravo“ sau „mulţumesc“, în momentul în care s-a încheiat Eurovisionul cu artiştii poate te mai vezi arareori, iar tensiunea pe care o trăieşti atunci, mai ales înainte de semifinală, când simţi că eşti în pericol să nu te califici, că nu a ieşit totul aşa cum ţi-ai dorit, te omoară. Momentul în care se strigă România şi eşti calificat în finală, ai senzaţia că s-a terminat, ai scăpat de ruşinea de a nu te califica în finală, ai apăsarea din ţară, a fanilor, a şefilor, nimeni nu înţelege. E foarte plăcut să stai pe un fotoliu şi să spui „nu a fost bine“.
sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here