Amintiri din Costinești|Anca Lupes despre Serbările Mării

0
246

serbarile_marii_costinesti_1984 (600 x 397)Articol publicat pe 14 septembrie 2008
Am avut astazi o leaca de timp liber si am luat tot subiectul asta de la capat… ce frumos e sa iti aduci aminte de tinerete.
Mi-am amintit de una dintre veri (cred ca ’87, dar n-as baga mana in foc). Se pregateau Serbarile Marii, care durau trei zile in sir. Silviu Petcu de la Divertis era Neptun si era inconjurat de vreo 10 vestale. Toate fete tinere si dragutze; ma gandesc acum ca nu-i era rau de loc lui Silviu.
 
In anul acela, cumva, nu mai stiu prin ce concurs de imprejurari, am ajuns sa fac si eu parte din echipa de vestale. Am primit toate niste rochii albe, lungi destul de transparente si foarte sexy. Era o faza sa fii vestala a lui Neptun, asa ca eram foarte tzantzose.
 
Startul Serbarilor se dadea pe la pranz, cand Neptun era adus de o barca pe plaja, se intalnea cu vestalele si declara deschise Serbarile Marii. Erau trei zile de efervescenta cu concursuri, concerte, tot felul de intamplari haioase, cred ca aia era si perioada casatoriilor „de Costinesti”.
Povestea mea incepe in seara primei zile, cand Neptun impreuna cu alaiul lui lua la rand toate restaurantele si terasele din Costinesti, dandu-le binecuvantarea sa.
In febra pregatirilor, in ziua respectiva nu prea apucasem sa mananc nimic, asa ca atunci cand am auzit ca facem turul restaurantelor mi-am zis: „M-am scos! In sfarsit apuc sa mananc si eu ceva.” Ei bine, o stiti pe-aia cu socoteala de acasa care nu se potriveste cu aia din targ? Periplul nostru a inceput in restaurantul Dacia. A aparut Neptun falos cu tridentul in mana si cu cohorta de fete alaturi. Tot personalul ne-a intampinat cu cupe de sampanie, s-a ciocnit… in sfarsit ne-am asezat la masa. Pe masa, in afara de cupele noastre cu sampanie, mai erau niste farfuriute minuscule cu alune. Am gustat cu masura cateva, asteptand urmarea… Urmarea a fost ca la un moment dat Silviu alias Neptun s-a ridicat si a dat semnalul de plecare. Va imaginati ce fata am facut!
 
Urmatorul popas a fost la Terasa Tineretului. Acelasi scenariu, aceleasi cupe cu sampanie si fix aceleasi alune. Ei, de data asta nu le-a mai mers. Mi-am adjudecat o intreaga farfurie si am inceput sa o golesc meticulos. De data aceasta farfuriile erau mai generoase. Am terminat in scurt timp toate alunele si am mai cerut o farfurie de la un chelner. In timp ce ma indeletniceam cu a doua transa de alune, Silviu a dat sa se ridice sa plece cu noi mai departe. Tin minte ca eram in capatul celalalt al mesei dar i-am zis ca mie mi-e foame si ca nu pleaca nimeni pana nu-mi termin alunele. Banuiesc ca expresia de pe fata mea era foarte convingatoare, asa ca s-a asezat frumusel la loc pe scaun. Cand a vazut ca golisem farfuria, s-a uitat mai intai intrebator la mine si de-abia dupa ce a primit semnalul ca ma indestulasem s-a ridicat si ne-am pornit cu totii catre urmatorul popas.
 
Am mai trecut prin cateva localuri pana am ajuns la statia terminus a calatoriei noastre – Vox Maris. Aici amintirele mele sunt usor incetosate si nici nu e de mirare, dupa atata sampanie cu alune.
Tin minte doar ca spre dimineata ramasesem in Vox la povesti cu Nicu Alifantis care avea tren la 5 dimineata spre Bucuresti si renuntase sa se mai culce. Cred ca l-am condus pana la gara si mi-am luat la revedere de la el fluturand un servetel pe post de batista, gest invatat cu ani in urma de la gasca de costinesteni inraiti despre care povesteste si Doru Stanculescu mai inainte si din care faceau parte si parintii mei. Cei care imi inoculasela microbul de Costinesti inca de pe la 6 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here