Andrei Pleșu: „Indiscreţia mitocănească, gustul pentru ”breaking news” de mahala, bîrfa de uliţă au fost adoptate ca ”meserie” de toată lumea”

0
38

Andrei PlesuArticol de Andrei Pleșu publicat în Adevărul
Într-un regim totalitar, nu respiri doar oxigenul la îndemînă. Respiri minciună, suspiciune, frică. Aşa ni s-a întîmplat tuturor, în România, între 1948 şi 1989. Cu rezultate încă perceptibile în felul nostru de a fi. Acum, ”răul” e ambalat mai comestibil, mai ”inocent”. Sursa lui este, ca şi în Raiul protopărinţilor, o potenţială virtute: libertatea. Suntem, în sfîrşit, liberi, să spunem ce vrem, aşa cum vrem, despre orice şi despre oricine. S-a dat drumul la ”opinie”, la caft generalizat şi impenitent, la dreptul de a suspenda orice tip de ”cenzură”. O probă palapabilă sunt ziarele şi televiziunile. În ce mă priveşte, contemplu cu sinceră compasiune efortul fatal al multor gazetari de a obţine, cu orice preţ, un rating necesar publicaţiei şi patronului. Trebuie să fie istovitor şi schimonositor psihologic să cauţi mereu scandalul, tîlhăria, crima, ”senzaţionalul” oricît de trivial, catastrofa iminentă, lacrima de telenovelă şi băşcălia de birt. Recunosc că ”piaţa” e foarte ofertantă. Ecologic vorbind, ne mişcăm într-un mediu sufocant, plin de impurităţi de tot soiul… Chiar şi publicaţii mai pretenţioase cad sub ispita de a practica, de pildă, ”necrofilia”. Săptămîni de-a rîndul se adulmecă agonia şi moartea cîte unei ”vedete” nenorocite. Ce-o durea, ce zicea, cît suferea, cum arăta, cum se purta soţul (sau soţia), ce-a spus şi ce-a făcut văduvul (sau văduva), cum se ceartă între ei ”cei apropiaţi”, cum a fost înmormîntarea etc. Aflu mereu lucruri pe care nu vreau să le aflu. Că soţia unui cunoscut actor a căzut în cap pe scări (regret sincer, dar cred că nici dînsa nu-şi doreşte acest tip de ”notorietate”), că a murit sora cutărei cîntăreţe, că văduvul sfîşiat de durere al altei cîntăreţe şi-a refăcut cam repede viaţa. Indiscreţia mitocănească, gustul pentru ”breaking news” de mahala, bîrfa de uliţă au fost adoptate ca ”meserie” de toată lumea. Se practică şi şmecheria ”profesională”. Pui poza unui artist cunoscut şi scrii sub ea ”A murit!” Candid, te repezi să vezi despre ce e vorba. Afli că i-a murit pisica.
Pe urmă, deriva limbajului. Un ”star” de televiziune se simte ”ca acasă” în studioul emisiunii sale şi, dacă se enervează, (ceea ce i se întîmplă foarte des) se adresează public preopinenţilor ca într-o îmbrînceală din spatele blocului: ”boule!”, ”dobitocule!”, ”eşti cretinoid!”. Nu contează dacă, într-un caz sau altul, bătăuşul cu pricina poate avea dreptate. Contează că se simte îndreptăţit să defileze dinaintea tuturor, după pofta inimii, în izmene. Un ”analist” indispensabil, cvasi inexistent altfel decît printr-o  repetitivă proastă dispoziţie, taxează scurt spusa unui ”duşman”: ”minte ca un porc!” A devenit cool sa i te adresezi, în presă, preşedintelui ţării cu apelativul ”Nea`Klaus!”, sau să bombăni un coleg de blog numindu-l ”tîmpit cu diplomă”. Altul îi invită, suveran, pe eventualii săi critici, ”să-l pupe în c…”. A face ”polemică” a devenit scuza ”estetică” pentru a dezlănţui necuviinţa, brutalitatea, tupeul cras.
Politicienii s-au aliniat şi ei, în număr mare, la această chermeză porno. Se iau la mişto, se insultă grotesc unii pe alţii în văzul lumii, dau de pămînt cu moderatorii care i-au invitat (e drept că nici aceştia nu rămîn mai prejos…), lovesc ”la gioale”, calomniază vesel, trăiesc, bolovănos, într-o neîncetată gherilă de periferie.
(…)
Rîndurile de mai sus sunt departe de a epuiza inventarul mîrlăniei generalizate care ne însoţeşte, direct sau subliminal, cu voie, sau fără voie, de dimineaţa pînă seara. Dacă ţinem la sănătatea noastră spirituală, ar fi cazul să le acordăm cel puţin tot atîta atenţie cîtă acordăm apei contaminate, alimentelor degradate sau falsificate, oxigenării defectuoase a plămînilor noştri. Ar fi, de asemenea, cazul să nu uităm că, pentru intoxicaţie intelectuală şi morală, pentru decăderea bunelor maniere şi a decenţei publice nu există, din păcate, ”Smurd”, nu există respiraţie artificială, nu există clinici de recuperare. Mortalitatea e garantată…
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/news/societate/aerul-respiram-1_59908b495ab6550cb8f84548/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here