ARMATA NU-I CU NOI?

0
21

steaua armata siglaŢineţi minte ce s-a strigat în decembrie 1989? Apoi oamenii s-au mai îndoit, apoi au fost sondaje despre încredere şi Armata s-a scos. A devenit prietena poporului. Pe BANII poporului. Cluburile deparatamentale au rămas în viaţă. Mă refer în primul rând la Steaua şi Dinamo. Dacă Armata ţinea la palmares, la performanţă, la fotbal profesionist, nu ceda echipa, clubul unui Gigi Becali. Dar acesta, cu toate nebuniile lui, a făcut performanţă. Nu ca-n 1986, dar mult pentru condiţiile de azi, când se joacă de 10 ori mai mult pentru a ajunge în semifinale şi finale în Europa. Procesul pentru siglă şi palmares a fost pierdut de FC Steaua, dar argumentele nu le-am aflat. Un privat a salvat un brand şi timp de 10 ani l-a menţinut în prim plan. Armata, care e a POPORULUI nu e capabilă să facă bine, aşa că s-a decis să facă rău. Este inadmisibil moral şi sportiv ceea ce se petrece. Faptul că suporterii (oare sunt suporteri sau nişte adunaţi?) sunt supăraţi tot pe echipă, care e victima unei decizii nedrepte, asta arată nivelul de cultură fotbalistică de la noi. Sunt nenumărate exemplele  echipelor mari din Europa care din varii motive au fost retrogradate şi totuşi suporterii au rămas alături de fotbalişti. La noi, nu-i suficient că Justiţia şi Armata îşi dau mâna pentru a demola unul dintre puţinele brand-uri internaţionale pe care le avem, dar şi  „marii iubitori de fotbal” protestează nevenind la stadion!!! De ce nu se duc la sediul Ministerului, la Clubul Sportiv al Armatei, să stea acolo cu zilele pînă ce se rezolvă o problemă simplă. Orgoliul Armatei e atât de mare? Atunci nu trebuia să cedeze Clubul în 2003. Vrea echipă? S-o finanţeze, s-o înscrie în liga a 4-a…Înainte de 1989 a avut totul de-a gata, acum vrea tot aşa. Nu cred că-i corect! Armata nu prea e cu noi!
 
Pe link puteţi citi un articol scris de Maria Andrieş în GSP:
http://blogsport.gsp.ro/andries/2015/02/19/veritabila-echipa-si-adevaratii-ei-suporteri/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here