BACK TO THE ’80: INTERVIURI cu Saragossa Band, Oliver Bendt şi The Weather Girls (31.10.2010)

decembrie 21, 2012

410

Articol de Iulia Radu
Nu am apucat să vă povestesc despre culisele concertului Back To The ’80. Prin bunăvoinţa organizatorilor, Kompas Events, am avut ocazia să stau de vorbă cu cele 3 trupe care au cântat duminică seară pe scena Sălii Palatului. Am ajuns acolo la ora 18.00. Eram 3 jurnalişti pentru interviuri şi eu am intrat a doua. Primii care au venit în camera de interviu au fost cei de la Saragossa Band. Mărturisesc, aveam emoţii. Dar Harry şi Evert (ei au vorbit mai mult, ceilalţi erau mai timizi) sunt extrem de prietenoşi şi comunicativi aşa că am uitat rapid de trac. Pentru început am vrut să aflu câte ceva despre ei.
Harry Carrere (solist): Eu am crescut cu muzica anilor 60… îmi place soul, îmi place blues, rockul. Am înfiinţat Saragossa Band în 1977.
Evert van der Waal (tobe): Eu am crescut cu o muzică diferită de ceea ce facem noi în Saragosa Band. Mie îmi place foarte mult muzica blues. Şi bineînţeles, iubesc The Beatles.
Gudrun Overhoff-Poppinga (solistă): Eu am crescut cu muzica anilor 1980. Iubesc soundul acelor ani! Îmi place new-wave, îmi place rock-ul şi îmi place foarte mult şi disco.
I-am întrebat şi despre medley-uri:
Harry Carrere (solist): Este o poveste drăguţă. Am început să le facem în 1981. Pe atunci era o trupă din Olanda care a avut succes cu o serie de medley-uri cu piese Beatles, The Stars On 45. Şi ne-am spus că este o idee bună. Noi nu am vrut să facem doar un single, ci am făcut 3 albume întregi. Am avut mare succes cu ele. Am primit Discul de aur!
Copiii din ziua de azi dansează pe muzica lor. Îi surprinde acest lucru?
Harry Carrere (solist): Agadou este o piesă tradiţională din Senegal. Noi l-am schimbat un pic şi a devenit hitul nostru în Spania, Italia, în zona Mării Mediteraneene. În schimb, Zabadak a prins foarte bine în partea de nord a Europei. Big Bamboo a prins cam peste tot. Oriunde mergem, când suflăm în fluier toată lumea ştie că urmează această piesă! Oamenii nu se satură să le tot asculte, acesta este şi motivul pentru care suntem încă pe drum, în turneu.
Există vreo diferenţă între publicul est-european şi cel din vestul Europei?
Harry Carrere (solist): Nu! Peste tot se petrece la fel! Oriunde am fost, am întâlnit doar oameni dornici de petrecere! Este important să le oferi oamenilor ceva cu sinceritate, şi ei îţi vor da înapoi. Este extraordinar faptul că la concertele noastre vin oameni de vârste diferite şi cu gusturi muzicale diferite şi se simt bine împreună. Petrecem cu toţii până în zori!
Despre colaborarea cu Dan Andrei Aldea:
Harry Carrere (solist): Încă mai lucrăm împreună! Este un muzician extraordinar! Un chitarist fantastic. Noi nu ştiam că el este atât de faimos aici, în România. Am aflat asta când am venit aici şi toată lumea a început să ne roage să îl aducem cu noi în concert. Dar el nu vrea să vină. Şi noi am sfârşit prin a accepta acest lucru.
Evert van der Waal (tobe): Eu cred că îl sperie mitul lui Dracula (râd cu toţii)… Ne-am uitat pe youtube să vedem ce cânta cu trupa lui… Ne-a plăcut foarte mult!
Despre magia anilor 1980:
Harry Carrere (solist): Ca să fiu sincer… Privind în urmă… mie îmi place mai mult muzica din 1960-1970… pentru că atunci se cânta pe bune. În anii 1980 au apărut toate „ajutoarele” tehnice, apoi computerele care au cam luat locul muzicienilor… Dar trebuie să acceptăm toată această evoluţie. Observ că pentru tineri nu contează acest aspect, tot ce vor este să petreacă!
Despre lansarea MTV şi modul în care acest post a influenţat muzica:
Harry Carrere (solist): Îmi amintesc de piesa Video Kill The Radio Star… Asta s-a întâmplat! Videoclipul a devenit mai important decât muzica. Să ne amintim de Thriller al lui Michael Jackson, aproape 2 milioane de euro pentru un singur videoclip… Din punctul meu de vedere nu este un lucru bun pentru că muzica trece pe locul 2 şi tinerii au tendinţa de a privi mai mult videoclipul decât să asculte muzica şi versurile unei piese. De aceea versurile nici nu mai spun mare lucru, în prezent. Imaginea contează. Eu nu pot fi de acord cu aşa ceva pentru că eu sunt de părere că muzica e muzică, iar videoclipul este film.
Ce ne lipseşte cel mai mult din anii 1980?
Andy Bielan (clape): Gorbaciov (râde)
Harry Carrere (solist): Este o întrebare dificilă… Nu ştiu ce ne lipseşte de atunci, dar observ că moda, muzica fac salturi înapoi în timp. Uită-te la James Blunt… muzica lui îşi are rădăcina prin anii 1960. Este de acolo. James Brown, The Beatles, ei au cam scris tot.
Ce vă place să ascultaţi într-o duminică dimineaţă?
Evert van der Waal (tobe): Mie îmi place Joni Mitchell şi The Beatles. Dar şi muzică clasică. Asta aş asculta într-o duminică dimineaţă!
Harry Carrere (solist): Îmi place să ascult The Beatles în orice zi. Şi Pavarotti.
Gudrun Overhoff-Poppinga (solistă): Mie îmi place foarte mult Stevie Wonder, îl ascult aproape în fiecare zi.
Andy Bielan (clape): O muzică liniştită… Asta ascult.

INTERVIU CU OLIVER BENDT

Am încheiat interviul cu Saragosa Band şi mi-am aşteptat rândul pentru a vorbi cu Oliver Bendt. În timp ce stăteam pe hol, am aflat că Goombay Dance Band deschidea acest concert. În 10 minute Oliver Bendt trebuia să fie pe scenă. Nu mai vroia să acorde interviuri pentru că… vroai să aibă câteva minute pentru el înainte de a veni în faţa publicului. Totuşi, n-am vrut să pierd ocazia de a vorbi cu el, aşa că i-am urat La mulţi ani (vineri fusese ziua lui de naştere) şi l-am rugat să îmi permită să îi fac o fotografie. Când a auzit urarea s-a luminat la faţă, a zâmbit, i-am făcut fotografia şi a acceptat să stea 2 minute de vorbă cu mine. Iată ce mi-a spus, în grabă:
Oliver Bendt: Vă mulţumesc mult pentru urare! Ce surpriză plăcută! N-am avut prea mult timp pentru mine vineri… Eram pe drum, în turneu şi… m-am mulţumit cu o mică petrecere seara…
Eu mi-am început cariera cântând într-o biserică. Am cântat în cor de la 6 ani până la 14 ani. A fost o adevărată şcoală pentru mine! În urmă cu 30 de ani am înfiinţat Goombay Dance Band şi prima piesă pe care am scris-o a fost Sun Of Jamica care a intrat imediat în topuri.
Cei care m-au influenţat din punct de vedere muzical sunt artişti precum Harry Belafonte, şi îmi place muzica reggae foarte mult!
Cum ar descrie magia anilor 1980?
Atunci muzica era… muzică! Nu se folosea computerul ca acum. Cred că acesta este motivul pentru care oamenii preferă să se întoarcă în acei ani! Publicul est-european este mult mai entuziast în sala de concert. Ador să cânt în această parte a Europei!

Mi-a mulţumit încă o dată pentru urare şi-a aruncat prosopul pe umăr, şi-a chemat dansatoarele şi a intrat în scenă.

INTERVIU CU THE WEATHER GIRLS

Eu am rămas pe hol în aşteptarea interviului cu doamnele din trupa The Weather Girls. Nici acesta nu a fost un interviu prea lung pentru că, la un moment dat, a venit managerul lor şi mi-a arătat ceasul, semn că trebuia să închei. Dialogul cu Dynelle Rhodes şi Ingrid Arthur a fost savuros. Sunt extrem de simpatice şi pline de viaţă. Pentru început, le-am întrebat cum stăteau lucrurile în muzică atunci când s-au lansat ele.
Dynelle: În primul rând când ne-am lansat noi se făcea muzică adevărată. Nu erau computere… la fiecare instrument se cânta live, iar soliştii cântau pe bune. Muzica avea substanţă, spunea o poveste. Acum există computere, „voice tunning” şi alte asemenea lucruri. Pe vremea noastră nu puteai să intri în studio dacă nu atingeai notele care trebuie sau dacă nu puteai să cânţi la instrumentele muzicale. Erai dat afară pe uşă!
Cine le-a influenţat?
Dynelle (ajutată de Ingrid): Sunt atât de mulţi! Steve Wonder, Aretha Franklin, Ray Charles, The Dramatics, The Temptations, Ella Fitzgerald, Count Basie, Duke Ellington şi toate doamnele din zona blues.
Despre lansarea MTV şi modul în care a influenţat muzica:
Dynelle: Ca să fiu sinceră, eu nu prea mă uit la videoclipuri sau show-uri făcute de MTV… Pentru că, din punctul meu de vedere, aceste show-uri sunt controlate. Ei aleg unele videoclipuri pe care le difuzează în sistem heavy-rotation. Dar există şi alte genuri muzicale, alţi artişti care fac muzică bună dar pe care nu ai ocazia să îi vezi acolo.
Ingrid: Dar, trebuie să spus că muzica a fost mereu un business. Doar că înainte cei care se ocupau de acest business, cunoşteau şi ceva muzică. Cântaseră înainte şi deci erau familiarizaţi cu partea care ţine de muzică, de artist. Astăzi afaceriştii se ocupă de muzică… Ei habar nu au dacă tu poţi sau nu să cânţi… Ei văd doar statisticile privind vânzarile discurilor tale şi se ghidează în funcţie de ele. Dar, dacă le cânţi ceva şi îi întrebi dacă eşti soprană sau mezzo-soprană, habar n-au să-ţi spună. Acum intri în studio şi cu ajutorul tehnologiei cânţi impecabil, dar problemele apar în show-urile live! Eu cred că acesta este şi motivul pentru care oamenii se întorc la anii 1980, 1970, 1960… Acolo auzi toba, auzi voci bune…
Public american vs public european
Americanii sunt mai greu de mulţumit. Din punctul meu de vedere, europenii ştiu să aprecieze un artist mult mai bine decât americanii. Europenii apreciază ceea ce faci, te acceptă cu bune şi cu rele, în schimb americanii nu-ţi acordă prea multe şanse, nu au răbdarea să te asculte, nu-ţi dau şansa să te exprimi… În America avem foarte mulţi solişti cu voci bune, mari staruri, aşa că oamenii se obişnuiesc cu acest lucru şi uită să mai aprecieze munca lor… Asta nu se întâmplă în Europa. Publicul european este mult mai statornic. De aceea Tina Turner s-a mutat în Europa. Europenii o ţin pe culmea succesului, în timp ce americanii i-au întors spatele. Şi tina a declarat acest lucru în toate emisiunile la care a fost: nu v-a uita acest lucru niciodată. Aşa ni s-a întâmplat şi nouă: datorită europenilor suntem încă în acest business. Pentru un artist acest lucru este extrem de important: să poţi să cânţi pe scenă şi să fii iubit de fani. De aceea ne aflăm chiar acum în Bucureşti!
Piesă de duminică dimineaţă:
Dynelle şi Ingrid: Ascultăm gospel.