EXCLUSIVITATI

BUCHAREST MASTERS OF JAZZ – ZIUA a-II-a: CHICK COREA, STANLEY CLARKE, LENNY WHITE

decembrie 16, 2012

Am fost un pic contrariată când am ajuns la Sala Palatului şi am văzut pe scări vreo 10 persoane. Era 18.20 şi concertul începea la 19.00. Iniţial m-am gândit că a intrat toată lumea. Fals! Uşile erau încă închise. Ca la un semn, pe 18.30 a început lumea să vină, grupuri-grupuri luau cu asalt scările. Nu intrau (deşi acum se putea). Aşteptau alţi prieteni, fumau sau negociau pentru un preţ mai bun cu cei care aveau bilete în plus.
Am intrat în sală cu vreo 10 minute înainte de a începe concertul. În spatele meu se vocifera de zor. Un grup de vreo 4 persoane scanau sala şi spunea dezaprobator: „Uite mă că nu se umple… Dar dacă vii la Bănică o să vezi că nu găseşti un loc liber. Ce ţară de manelişti suntem”!
Cele aproximativ 3.000 de persoane au izbucnit în aplauze când s-au stins luminile (19.15). Chick Corea ne-a primit în „casa” lui într-o ţinută lejeră: cămaşă, pantaloni şi încălţăminte sport. Lenny White, care avea pe cap ceva ce te ducea cu gândul la sărbătorile de iarnă şi la Moş Crăciun, şi-a ocupat locul la baterie, în timp ce Stanley Clarke s-a aşezat lângă contrabas. Despre cel din urmă citisem că este foarte înalt. Ei bine, confirm! Este uriaş. Cred că ar fi putut cuprinde contrabasul de două ori cu mâinile. Şi nici nu vă închipuiţi cât de repede „aleargă” degetele şi palmele lui pe corzile groase ale contrabasului. Fiind cel mai înalt, era şi cel mai vizibil dintre toţi de pe scenă. Aşa că, vă pot spune că a zâmbit mai mereu în timp ce muzica venbea în valuri spre noi.
E minunat cum se îmbină vocea cristalină a pianului, cu cea gravă a contrabasului pe ritmul impus de baterie. Din când în când spectatorii aplaudă frenetic.
Tot ce se întâmplă pe scenă se referă la prietenie şi la bucuria de a cânta împreună. Acordurile muzicii se reflectă pe chipul celor trei, toţi radiază de fericire.
După 60 de minute, sala este în picioare. Stanley mulţumeşte şi anunţă că vor lua o scurtă pauză. Au revenit după 20 de minute.
A doua parte a recitalului a cuprins şi un moment mai puţin plăcut pentru gazde. În toiul recitalului s-a auzit gongul prin care sunt chemaţi în sală oamenii înainte de începerea unui concert. Momentul a stârnit râsul şi ironia spectatorilor.
Cei trei au oferit două bisuri. Sala a cântat cu „la-la-la” acordurile propuse de Chick. Cu greu au putut să plece de pe scenă.
La final am cules câteva impresii de la spectatori.
Anda Comânescu (Bucureşti, 50 de ani): „Iubesc jazz-ul. Chick Corea este unul dintre preferaţii mei. Omul practic vorbeşte cu pianul, realaţia dintre el şi pian este aproape vizibilă, ai impresia că o poţi atinge”.
Ioana Rogociu (Bucureşti, 32 de ani): „Chick Corea este o legendă a jazz-ului. L-am văzut şi anul trecut tot în cadrul acestui festival. În seara asta am asistat la cea mai frumoasă nebunie muzicală. Păcat că nu a fost sala plină”!
Anton Popescu (Bucureşti, 43 de ani): „Chick Corea este un adevărat maestru al jazz-ului. Stanley Clarke are o tehnică unică, el este un spectacol în sine. Nu avea cum să nu fie o seară extraordinară”!
Constantin Mircescu (Bucureşti, 60 de ani): „Pe Chick Corea l-am văzut în toate concertele pe care le-a susţinut în România. Îl apreciez foarte mult! Stanley Clarke este un bun instrumentist, dar nu e chiar pe gustul meu. Pe Lenny White îl apreciez enorm. Împreună au fost geniali, este cu siguranţă unul dintre cele mai bune concerte de jazz pe care le-am văzut până acum”.