BUZE MARI PENTRU COPII MICI!

0
25

Catalin Maruta operatii estetice copii a*Am nimerit La Măruță marți, de Sf. Nicolae. 4 micuți , spiriduși, zicea el. Niciunul alb. Frumușei. Este invitată și o doamnă doctor, chirurg estetician, care ne explică sensurile frumuseții artificiale. Cum fac vedetele cu buzele, cu nasul , cu sânii etc. E bine, nu e bine?  N-au mers până la organele genitale, deși nu-i oprea nimeni. La un moment dat, în plin entuziasm, Măruță a aruncat-o pe cea mai nasoală, întrebând părinții celor mici (părinții nu erau la vedere) dacă  spridușii pot fi închiriați pentru câteva ore. Cuvântul cel mai des auzit, deși nu e deloc pedagogic: CUMINTE! * A venit și Ovidiu Oanță, un reporter bun, care are o fiică reușită și doi gemeni năzdrăvani.* A apărut și David, fiul lui Măruță. A prezentat cadourile primite la grădiniță. E ediție simpatică, de familie. Cu alunecările inevitabile! Cu reclamă intensă pentru Doamna Andra, care cântă și-n 2017.
*Pe ecrane scrie adesea ”Dezbateri electorale” dar se discută despre DNA, autostrăzi, anchete, orice, dar nimic pentru viitor…Excesiv, în număr de prezențe, este Sebastian Ghiță…* IUmor este o emisiune de la Antena 1. Am văzut că are rating bun. Delia este și aici jurat. Nu știu de ce? Mihai Bendeac e din acest film, iar Cheloo e un mister pentru mine. Azi am prins doar momente slabe sau penibile. * Te Vrea România este o emisiune agreabilă pe TVR2. Ioana Voicu, fiica lui Mădălin,e coprezentatoare…Materialele de Arhivă sunt bine puse în valoare! E și trupă live în platou.* Am văzut handbal european la TVRHD cu Suedia și Spania. Au bătut blondele categoric. Franța a învins fără efort prea mare Polonia.* DigiSport și DolceSport transmit același meci, Steaua -Pandurii. 1-1 la pauză. Reghecampf este din nou depășit de joc. La pauză face două schimbări . L-a scos pe Tamaș care a greșit de câteva ori…Publicul a dispărut cu totul. Imensa Arenă e goală, e dezolantă , se spune că ar fi între 400 și 1000 de oameni...3-1 pare un scor lejer. * Kanal D se laudă cu Roata norocului…cu multe strigături, Bursucul e hiperagitat…La Schimb de mame nu stau deloc. Nu știu dacă se uită cineva! * Filoti  de la DigiMatinalul de luni,a aflat mai greu că handbalul fete a început competiția europeană de ieri (am văzut eu două jocuri!) și nu azi, cum crede el. Tot e bine că s-a corectat destul de rapid. Jurnaliștii de sport se pricep numai la fotbal? * LaTVR2  Marina Almășan și Mircea Radu discută despre femei și bărbați, despre certuri…Marcel Toader (fost soț al altor dive ) și-a delegat soția nouă (cîntăreață de populare, parcă) ca să poată să apară și el!Este și Ovi pe canapeaua băieților. Psihologul Lucia Sterian ne explică de ce se ceartă oamenii..* Dinamo a pierdut cu 4-0 la Mediaș! * S-a trecut la jocuri de societate pe la Realitatea. Analiștii, editorii, producătorii dau procente probabile pentru alegeri. Așa, poate fi amuzant, dar ce va fi real după 11 decembrie va fi nasol oricum. * Știrile de mîine sunt bogate, diverse și adesea conțin umor de calitate. Șmecheria cu inserturi din filme românești celebre o făceam prin 1998-2001 la Radio Romantic. Datorită lui Alex Ichim. Mihai Găinușă știe de unde să ”împrumute”. *Starurile de la Hollywood recunosc situații de violență domentică (Prima TV). * Hagi are probleme fiscale? Sau e doar mult zgomot de dragul scandalului? Gazeta Sporturilor a publicat 3 pagini despre eventuală evaziune, după vânzarea lui Cristi Manea, un puști de 17 ani.* Cele mai imposibile ființe care se ocupă de moderație de talk-show-uri continuă să fie Andreea Crețulescu, Cristina Șincai (România TV) . Un sondaj de final de an va urma. Un post care e gazda tuturor ciudaților din peisajul politic, un post care a preluat tot ce era mai murdar la OTV și a dezvoltat cu dăruire. Grav e când te uiți la cifrele de audiență, unde România TV apare constant în Top 5- Top10. * De Ziua Națională, canalul public, TVR1 n-a prins nici Top 10 la Audiențe. N-ar trebui să conteze și acest aspect când discutăm despre număr de salariați, finanțare, taxe, datorii? * Raluca Arvat a devenit știristă serioasă la TVR2. Are o lectură ușor poticnită, dar merge. Am reținut o știre care mă bucură: Brașovul va avea în 2020 aeroport!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here