Călin Pop a lansat albumul „Undeva” la Oradea

0
8

Articol de Bogdan Bele, publicat pe site-ul softrecords.ro
Calin Pop la OradeaÎntr-un cadru intim, în prezența fanilor și prietenilor, Călin Pop și-a prezentat albumul Undeva la Oradea. Spectacolul, care a avut loc în fosta sală ARLUS, a fost unul cu o atmosferă intimă, de întâlnire a artistului cu un grup de prieteni apropiați, lucru la care a contribuit din plin regia inspirată a lui Lucian Cremeneanu, dar și decorul, asigurat de ROMEUR.
 
După două piese cântate de fostul coleg de trupă din anii adolescenței Andrei Moroșanu, a urmat un scurt moment introductiv, după care a venit rândul protagonistului serii să urce pe scenă. Obișnuit să fie pe scenă alături de colegii din trupa Celelalte Cuvinte, de data aceasta de unul singur, la voce și chitară, Călin a interpretat câteva dintre piesele albumului Undeva. Normal, a fost acompaniat de „bandă”, pe album el fiind cel care cântă la toate instrumentele. Cei prezenți au putut astfel asculta piese ca Gând murdar, Un cântec, precum și Cântec de iarnă, în anticiparea Sărbătorilor de iarnă. Nu avea cum să lipsească nici La Fereastră, piesa de la care a pornit, de altfel, acest album.
 
Partea a doua a spectacolului i l-a alăturat lui Călin pe Alex Szűz, la intrumente de percuție. Cei doi au interpretat, în variante acustice, câteva dintre cele mai cunoscute piese Celelalte Cuvinte. Versiuni inedite ale unor piese ca La ceas târziu, Când mă uit în ochii tăi, Pasărea de plumb sau Iarbă prin păr i-au surprins pe cei prezenți, alături de ele fiind cântată și piesa Pastel (aproape sonet), compusă de Călin Pop pe versuri de Ion Davideanu pentru un CD al Rock Filarmonica.
 
La final, Călin a cântat din nou La Fereastră, în timp ce în spatele său se proiecta recent-lansatul clip al piesei. Spectacolul nu a fost însă doar unul muzical. În spatele lui Călin au jucat, exprimând excelent stările transmise de fiecare dintre piese, doi tineri actori, Otilia și Bogdan. Seara s-a încheiat cu aplauze în picioare pentru protagonist și colaboratorii săi, Călin fiind apoi îmbrățișat de Dan Andrei Aldea, care a ținut să fie prezent la spectacol. Așa cum e normal la un asemenea eveniment, la final cei prezenți au putut achiziționa albumul Undeva, tricouri sau insigne, acordându-se, normal și tradiționalele autografe.

Follow me
Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here