Celelalte Cuvinte, concert la Timişoara (18 noiembrie)

0
15

celelalte-cuvinteArticol de Zoltan Varga publicat pe site-ul pressalert.ro
Legendara formaţie Celelalte Cuvinte va susţine un concert aniversar la Timişoara, evenimentul marcând 35 de ani de existenţă a trupei care a debutat printr-un recital desfăşurat în data de 13 decembrie 1981 la Casa Studenţilor din Timişoara.
Întreaga trupă este nerăbdatoare şi emoţionată de revederea cu fanii din Timişoara, cu atât mai mult cu cât primul concert Celelalte Cuvinte susţinut în urmă cu aproape 35 de ani în oraşul nostru este considerat actul oficial de naştere al trupei. “Fiecare concert din Timişoara este special pentru noi. Căldura cu care suntem primiţi de către fani este de multe ori copleşitoare. Aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu fanii noştri şi îi asigurăm că vor avea parte de o seară specială“, spune Călin Pop, vocea trupei.
Tiberiu Pop (claviaturi) are o amintire cu totul specială, legată de Timişoara şi de Casa Studenţilor. Aici a avut loc încă o întâmplare care şi-a lăsat amprenta asupra carierei sale şi a Celelalte Cuvinte, pentru totdeauna: „În data de 13 Decembrie 1986, trupa aniversa 5 ani de la înfiinţare, prin două concerte susţinute la Timişoara, în Casa de Cultură a Studenţilor. Spectacolul începea cu Fără Cuvinte, piesa la care Marcel avea o partitură de pian. În cea de-a doua zi, Marcel era în sală, la mixer, făcând nişte reglaje. Mi-a spus să cânt ceva la pian, să vadă cum sună pe sală. Am cântat începutul de la Fără Cuvinte, aşa cum l-am simţit eu. După reglaje, Tinu i-a întrebat pe băieţi dacă sunt de acord să deschid eu cea de-a doua seară cu partitura de pian. Marcel a răspuns în stilul caracteristic: Daaa, numa’ să fie în gamă… Acea partitură a deschis a doua seară aniversară şi avea să deschidă noul album al trupei. Devenisem membru Celelalte Cuvinte!”.
(…)
Tot în oraşul de pe Bega, în 1984, Celelalte Cuvinte participau la un festival, ce se ţinea în Parcul Rozelor. „Programul a fost decalat şi am apucat să cântăm doar câteva piese, restricţiile de oră impuse de Miliţie, la vremea aceea, fiind drastice. Publicul ne chema înapoi, la bis, dar noi nu mai aveam voie să urcăm pe scenă. Însuşi primarul de atunci, secondat de forţele de ordine, ne interzicea acest lucru. Drept urmare, publicul, în cel mai spontan mod posibil, a început să cânte «Deşteaptă-te române», un lucru interzis la vremea aceea. Practic, spectatorii au înfruntat sistemul, ca să susţină trupa Celelalte Cuvinte. Am fost toţi foarte mişcaţi”, îşi aminteşte Călin Pop.
Alături de el din componenţa trupei mai fac parte Marcel Breazu (chitară bas, voce), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi, voce) și Ovidiu Roșu (inginer de sunet), iar biletele pentru concertul aniversar care va avea loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 22.00, la The Note Pub, costă 30 lei.
Puteți citi articolul în întregime aici: http://www.pressalert.ro/2016/11/aniversare-cu-staif-pentru-celelalte-cuvinte-la-timisoara-vezi-ce-amintiri-au-membrii-trupei-legate-de-capitala-banatului/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here