Cine se ascunde în spatele atacului diversionist al Mediasind împotriva SRR

decembrie 15, 2013

Parlamentul a respins raportul de activitate al SRTV pe 2012, fapt ce a condus la demiterea automată a Consiliului de Administrație al TVR. Respingerea a fost precedată de demisia președintelui TVR, Claudiu Săftoiu, care a încercat astfel, in extremis dar în zadar, să salveze aparențele și Consiliul.
Într-un răstimp extrem de scurt, un comunicat din partea obscurei Federații din Cultură și Mass-Media FAIR-Mediasind s-a insinuat în acest scandal, cu o solicitare în care se cerea Parlamentului demiterea fără întârziere și a președintelui Societății Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, și, după același model, demiterea Consiliului de Administrație al SRR.
Am vrut să vedem cine și ce are cu radioul public, motiv pentru care am luat belicosul comunicat al Mediasind la verificat. Trebuie să menționăm de la început că rar ne-a fost dat să vedem o manipulare de o asemenea factură joasă. De obicei, se ia un sâmbure de adevăr în jurul căruia se croșetează o întreagă poveste, prin exagerări și adăugiri meșteșugite. Nu și în acest caz, care ar putea fi foarte bine prezentat ca material de studiu la seminarul oricărei facultăți de jurnalism. Din deschidere și până la ultima literă, comunicatul din șapte puncte al Mediasind este un atac diversionist la adresa actualei conduceri SRR, pe fondul neprincipial al unor meschine interese personale.
Frapantă este, de la bun început, paralela abuzivă dintre situația SRTV și a SRR, respectiv dintre specialistul în demisii Claudiu Săftoiu și Ovidiu Miculescu, un manager de calibru, care a ajuns să conducă radioul public după ce și-a adjudecat un portofoliu de mass media impresionant în domeniul privat. Dacă situația financiară a SRTV apare ciuruită de datorii ca un șvaițer, televiziunea publică fiind nevoită să opereze reduceri disperate de personal, la SRR, spre surpriza noastră maximă, am descoperit că lucrurile stau cu totul și cu totul altfel.
SRR este una dintre instituțiile de stat foarte stabile, care a avut un exercițiu financiar pozitiv, fără urmă de datorii sau găuri date bugetului public. La SRR nu s-au operat reduceri de personal, salariile s-au plătit fără sincope și fondurile au permis derularea în condiții foarte bune a unui număr impresionant de proiecte și evenimente proprii. Nu doar stabilitatea și rezultatul financiar pozitiv ne-au atras atenția, în acest caz, dar și faptul că pentru prima oară după foarte mulți ani, căderea posturilor proprii în audiențe a fost stopată. Acestea nu sunt doar cuvinte goale, cum abundă în comunicatul Mediasind. Premiera care confirmă repoziționarea îmbucurătoare a SRR pe piața de mass-media fiind dublarea sumelor atrase din publicitate, cu mențiunea importantă că acest aport provine exclusiv de la advertiseri privați, care, după cum bănuiți, nu dau un leu până nu sunt convinși de eficiența campaniei, sau fără să se asigure că mesajul lor ajunge unde trebuie.
O altă acuză, surprinzătoare, vine într-un domeniu care ne este mult prea familiar. Comunicatul face referire la ”protestul fără precedent a sute de intelectuali” care au semnat o petiție ”împotriva politicii anticulturale promovate de administrația Miculescu”. Pentru a înțelege fondul problemei, să menționăm că e vorba de o ilustră adunare de ”papioane iceriste”, care au semnat o petiție ca primarul, din moment ce SRR ocupă un loc fruntaș în acest domeniu, radioul public având două posturi dedicate, România Cultural și România Muzical și în timp ce Radio România Actualități depășește în prezent normele europene, având peste 30% din emisiuni dedicate pe cultură și educație.
Radioul public a cărui ”manelizare” este deplânsă de corul vulpilor portoclaii, a fost singura instituție de presă menționată și felicitată de premierul chinez Li Keqiang în discursul ținut în plenul Parlamentului, pentru concertul de la Shanghai, înaltul demnitar străin reînnoind cu aceeași ocazie invitația adresată Orchestrelor și Corurilor Radio de a mai participa și în viitor la alte evenimente culturale din China. ”Sutele de intelectuali” au semnat acel protest cu mult înainte ca SRR să-și adjudece laurii pentru prestigiosul proiect cultural al Târgului de Carte Gaudeamus, care a avut anul acesta cel mai mare număr de vizitatori, expozanti și cărți vândute din toate cele 20 de ediții anterioare. ”Administrația Miculescu”, demonizată pe nedrept, a obținut decorarea SRR cu titlul NIHIL SINE DEO, cea mai înaltă distincție acordată de Casa Regală a României, ceea ce ne permite, credem noi, să punem la punct și capitolul cultural al comunicatului diversionist…
De ce atunci toate aceste atacuri, vă veți întreba. Ei bine, la originea supărărilor Mediasind sunt problemele personale, supărările și frustrările unei singure persoane care, absolut întâmplător, face parte și din conducerea organizației sindicale menționate. Este vorba de Adrian Valentin Moise, menționat ca Vicepreședinte Domeniu ”Radio” la echipa de conducere a Mediasind. Conflictul personal al acestuia cu SRR datează încă din perioada când formațiunea sa sindicală nu și-a putut susține dreptul de reprezentativitate al salariaților în raport cu conducerea radioului public, așa cum este acest drept definit de Legea dialogului social 62/2011. Simplificând, de dragul conciziei și clarității, această lege impune reprezentativitatea în negocierile cu patronatul a unui singur sindicat pe unitate, care poate dovedi că are calitatea de partener legal de dialog, dovedind că are numărul de membri de 50%+1 din totalul salariaților. Această prevedere aparent complicată împiedică ca într-o instituție cu aproximativ 2.400 de salariați să avem 200 de organizații sindicate diferite, care să pretindă fiecare că sunt singurele îndreptățite să reprezinte interesele salariaților în fața conducerii. Această reprezentativitate este conferită în instanță și doar constatată de patronat, respectiv conducerea companiilor respective.
Articolul poate fi citit în întregime aici:
http://m.obiectiv.info/article/26681