Cum ne-a făcut rating Adrian Romcescu desființând muzica lui Peter Hammill (Van Der Graaf Generator)

0
404

Watch party este un termen care a intrat relativ recent în viața noastră virtuală. La început am fost puțin reticenți în a-l folosi. Apoi am înțeles că ne oferă posibilitatea să ne promovăm postările video (fie că vorbim despre vlogul Foc de P.A.E., fie că ne referim la interviuri din trecut care nu au mai fost publicate pe Facebook până acum). Toți oamenii pe care îi ai în lista de prieteni pe Facebook primesc o notificare în momentul în care începi un watch party. Apoi ai și posibilitatea de a trimite câte o invitație personalizată prietenilor tăi. Pentru a face totul și mai atractiv, poți crea un playlist. Astfel, în momentul în care decidem să facem un watch party cu unul dintre interviurile din arhiva emisiunii/site-ului putem lega materialul cu cântecele artistului respectiv. Încă nu putem stabili o ordine anume (deși pun câtecele într-o anumită succesiune, ele intră în playlist după bunul plac), dar nu-i bai.

Asta am făcut și ieri cu un interviu realizat în august 2014, cu liderul grupului Van Der Graaf Generator, Peter Hammill. Am ales și cinci cântece (atât cu trupa, cât și din perioada solo) care au intrat după interviu. Andrei Partoș a dat drumul acestui watch party, notificările au plecat automat către lista lui de prieteni, a trimis și el câteva invitații personalizate (în naivitatea lui, chiar credea că îi interesează pe oameni). Au început să vină și primele comentarii, like-uri, share-uri… Nu a fost nimic ieșit din comun până când, după primul cântec și-a făcut apariția în watch party, domnul compozitor, muzician-conservatorist, Adrian Romcescu. Fără nicio introducere, l-a executat rapid pe Peter Hammill. Muzica lui a fost catalogată drept zgomot, gălăgie, precum și o oglindă a debandadei din țara în care trăiau cei din trupă. Inițial, am crezut că glumește, sau că n-am înțeles noi ce vrea să spună. N-am reacționat. În schimb, s-au exprimat alți prieteni care erau pe recepție atunci, unul dintre ei, chiar fan declarat al lui Peter Hammill (Niko locuiește la Milano, are 17 ani, l-a văzut de câteva ori live).

Îmi pare rău că nu am făcut print screen acelor mesaje scrise de Adrian Romcescu (inclusiv răspunsurile celorlalți). Nicio secundă nu m-am gândit că se va ajunge aici. Omul a ales să le șteargă, cu tot cu comentariile prietenilor noștri. Deși nu mi se pare corect să procedeze cineva astfel, m-am gândit că poate domnul le-a recitit dimineața și și-a dat seama că nu e ok ce a scris acolo. Și a șters.

Ei bine, am aflat în această după-amiază că nu din regret le-a șters. Nici pomeneală! După ce Patricia Montero a semnalat că este un gest urât să îți ștergi comentariile, cu tot cu „replies”, domnul Romcescu a venit cu lămuriri absolut șocante. Pe lângă faptul că insistă să ne convingă de calitatea slabă a pieselor Van Der Graaf („muzica lor este o varză, cu fragmentele mici de teme din diferite stiluri muzicale, fără inspirație, fără finalitate, fără a reține ceva”), ne anunță că ne-a ridicat și ratingul postării. Sincer, mie mi-a crescut doar tensiunea după ce am citit mesajele lui Adrian Romcescu.

Ca să lămurim problema cu ratingul: după cum am spus: interviul era din 2014. A fost difuzat la radio, este disponibil încă de atunci și pe site-ul radioromania, este disponibil și pe Youtube, iar de ieri este încărcat și pe Facebook. Paradoxal, în doar 12 ore de la postare, acest interviu a strâns peste 700 de vizualizări, o performanță pe care nu a reușit-o în același interval de timp, nici măcar Julio Iglesias. Semn că publicul de nișă este foarte receptiv și atent la postările care i se adresează în mod direct. Iată că nu toți consideră că e de rahat ce face și ce a făcut Peter Hammill, atât pe cont propriu cât și cu trupa.

În ceea ce privește muzica lui Peter Hammill aș putea să mă opresc la vorbele lui Adrian Romcescu: „Gusturile muzicale nu se discută dat fiind că subiectul este extrem de subiectiv”. Dar având în vedere că dumnealui tocmai asta a făcut, le-a discutat până le-a desființat, argumentând că are „suficientă competență în a spune că muzica lor este o varză”, am să spun și eu două vorbe.

Peter Hammill a lansat în cariera solo 35 de albume de studio, 10 albume live, 10 compilații, 11 single-uri și 1 DVD (asta din 1971 până în prezent). Cu Van Der Graaf Generator a lansat din 1969 până în 2018: 13 albume de studio, 5 albume live, 8 compilații, 6 single-uri și 4 DVD-uri. Desigur, dacă-l întrebăm pe domnul Romcescu toate-s varză. Dar ceea ce vreau eu să subliniez este că din 1969 până în prezent, omul acesta a CREAT. A făcut muzică. Trăiește din muzică. Albumele lui se vând, evident, nu la Conservator, ci în locuri mai populare, cum ar fi de exemplu, magazinele de muzică. A susținut turnee, mai merge și acum dar mai rar din cauza problemelor de sănătate.

În 2014, l-am văzut live pe acest muzician la Sibiu, în cadrul Festivalului ArtMania. Concertul a avut loc în curtea interioară a Palatului Brukenthal. Au fost disponibile 400 de locuri. Biletele au avut preț unic: 100 lei. A fost plin. Au mai rămas și oameni pe afară. Au venit din toată țara cu discuri vinil, cu fotografii, cu reviste și au luat autografe. Peter Hammill a fost singur pe scenă: doar el, un microfon, o chitară acustică și un pian. A fost fabulos pentru că are o voce specială și pentru că transmite cât alți 10 la un loc.

Am luat cu copy-paste declarațiile lui Adrian Romcescu pentru că nu știu niciodată când se supără și le șterge.

În final, îmi permit un sfat: dacă intrați mai târziu într-un watch party este mai bine să întrebați despre ce este vorba dacă nu ați înțeles din prima. Altfel riscați să picați în penibil. Noi nu comentam acolo muzica lui Hammill, era vorba despre un interviu în care artistul a vorbit despre viață, sport, muzică, turnee. Poate fi interesant pentru oricine, atâta vreme cât îl ascultă.

Aveți aici mesajele lui Adrian Romcescu:

Adrian Romcescu Mi-am exprimat părerea mea despre acest gen de muzică! Nu am jignit pe nimeni dar nu doresc să intru în polemici ieftine cu absolut nimeni! A fost doar părerea mea, regret faptul că unii o interpretează cu totul altfel!

Adrian Romcescu Se pare Andrei că ti-am crescut rating ul sesiunii căci până la intervenția mea interesul a fost nul! Oricum stai liniștit că nu am să te mai jignesc! Am crezut că este dreptul meu să mă retrag dacă nu îmi plac comentariile! Am greșit, ce să fac???

Adrian Romcescu Andrei Partos nu mi- am șters decât intervențiile mele. Altele nu au fost! Poate te referi la răspunsurile de la intervențiile mele! Pe muzică Nu au fost intervenții din partea altora ci doar răspunsuri la concluziile mele! Deci este strict problema mea nu a altora!

Adrian Romcescu Întradevăr am greșit rating ul a fost mare! Peste 4 comentarii printre care un bacalaureat! Scuze Andrei.

Adrian Romcescu Către toți cei care au participat la această sesiune!! Când ai o părere proprie și fundamentată spune o răspicat, chiar dacă alții nu o împărtășesc. Gusturile muzicale nu se discută dat fiind că subiectul este extrem de subiectiv! Dar nu stați la colț să loviți în cei care își exprimă o poziție! Dacă nu cunoști subiectul Pur și simplu nu te bagi! Aceeași mizerie este în toată societatea Românească și în politică cu precădere! Nu știm decât să criticăm fără a avea o poziție fermă, responsabilă !

Adrian Romcescu Iulia Radu aveam o are dreptul să comentez numai dacă mi se Cerea!?? Am fost invitat de voi să particip la sesiune și mi-am exprimat opinia. Nu mi sa părut greu de suportat pentru că nu am ascultat! Când am vorbit de rating m-am referit la cei care au comentat pe Facebook, comentarii care lipsesc cu desăvârșire. Desigur va deranjat mult opinia mea!

Adrian Romcescu În loc să ascult un comentariu interesant, mi-au sărit toți în cap la cele spuse de mine! Fiți singură că nu vă mai deranjez! Orice ați spune, din partea dumneavoastră nu mă atinge nimic!

Adrian Romcescu Andrei Partos eu nu am știut treaba asta și bineînțeles Îmi cer scuze prietene! Nu trebuie să te explici pentru că știu că nu exagerezi. Chiar dacă el este o personalitate, cred că am suficientă competență în a spune că muzica lor este o varză, cu fragmentele mici de teme din diferite stiluri muzicale, fără inspirație, fără finalitate, fără a reține ceva! Dar așa cum am spus, gusturile muzicale nu trebuiesc discutate! Te salut și succes Andrei.

Adrian Romcescu Confuzia probabil a venit de la faptul că eu am intrat foarte târziu la voi în sesiune.

Adrian Romcescu Andrei Partos ești un domn deștept și foarte experimentat. Fii atent însă la ce scrii : nimeni nu a Scris acolo, ci doar a comentat și criticat spusele mele! Le- am șters pentru că așa vreau eu și nu doresc să fiu comentat de maimuțele fără creierași! 2: mă simt perfect dacă îmi ștergi răspunsul meu la o întrebare de a ta, atâta timp cât este opinia ta și nu a mea. Îți spun treburile astea pentru că de la tine nu aștept decât lucruri inteligente!

Aici aveți postarea inițială.


Și interviul propriu zis:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here