David Paich (keyboards) a criticat CBS pentru că a folosit piesa formației Toto într-un reportaj tribut Nelson Mandela. În cadrul emisiunii This Morning (CBS) a fost difuzată piesa „Africa” (1982) în timp ce pe ecran se derulau imagini cu fosta soție a lui Nelson Mandela, Winnie Madikizela-Mandela, dar și cu africanii care îi aduceau un omagiu lui Mandela.
„În emisiunea This Morning a fost difuzată piesa Africa din repertoriul Toto. În calitate de compozitor al piesei, aș fi refuzat pe loc dacă CBS mi-ar fi cerut acordul. Ba mai mult decât atât le-aș fi recomandat să folosească muzica tradițională din Africa de Sud. Este o zi importantă atât pentru mine cât și pentru formația Toto. Noi am susținut întotdeauna inițiativele lui Nelson Mandela, precum și pe artiștii, muzicienii africani. Era normal ca materialul respectiv să fie susținut de muzică africană!”, a declarat David Paich pentru Hollywood Reporter.
La rândul lui, Eric Deggans, critic TV, a postat pe Twitter următorul mesaj: „Îmi place emisiunea This Morning de la CBS, dar chiar n-ați fi putut da muzică tradițională africană la înmormântarea lui Nelson Mandela, în loc de piesa Africa a formației Toto?”
- Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
- Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025
- PRIMELE MULȚUMIRI ÎN 2025! - aprilie 15, 2025