DE IERI, DE AZI…

0
12

tv shit 1 a
La RomâniaTV am văzut un colaj bizar dedicat celor două sărbătorite ale zilei de 9 iulie: Angela Similea și Mirabela Dauer. Secvențe tragice, probleme neplăcute din viața lor. Totul morbid și jegos. Atât pot ei de ziua cuiva!  La același post continuă să urle la noi Cristina Șincai. N-o duce nimeni la un ORL-ist?
Pe B1Tv am urmărit surprins o  pseudodezbatere pe tema pomilor tăiați în exces zilele acestea în București. Chlotilde Armand părea mult mai ancorată în realitatea Capitalei decât aroganta doamnă Bulai, sociologul polivalent, opm de casă al postului. Mihai Jurca nu poate modera o emisiune cu temă serioasă, așa că a reieșit că e bine să fie tăiați în iulie copacii de pe Kiseleff sau din Cișmigiu, că asta nu e o problemă care să ne preocupe. Doar când cade câte un copac pe cineva, ceva, atunci trebuie să se ia măsuri. A căzut unul pe str. Roma? Tăiem 70 de pe Kiseleff! Doamna Bulai părea mai curând un fel de PR al primarului Firea, așa că timpul a fost pierdut. Din păcate Armand nu se exprimă atât de tăios și clar în limba română, iar rictusul care ține loc de zâmbet n-o ajută. Subiectul ECO rămâne pentru viitor. Acum ne ocupăm de mutarea concertelor în afara centrului, nu-i așa?
Argumentele lui Ion Țiriac. Simona Halep este cea mai mediatizată sportivă dintre toți românii. E convins că Halep nu va merge la Rio, pentru că e lezată după nedesemnarea ei ca portdrapel. Ciudat că în acest an se discută despre acest rol atât de mult. Au fost ediții nenumărate când habar n-aveam cine e portdrapel. A luat-o razna COSR, dar mai ales șeful  acestui for.
* Ce groaznic e când o știristă stă de vorbă cu membrii unei trupe rock, TRUPA 7 SEMNE! Pe B1TV am văzut un non-interviu cu băieții care au trecut și prin tragedia de la Colectiv. Nici ei nu se oboseau cu o comunicare lejeră, dar întrebările domnișoarei erau adesea paralizante. Dealtfel a și spus că nu se pricepe, printre numeroase chicoteli telegenice stupide. Vechea meteahnă a producătorilor tv cum că despre rock poate discuta oricine și oricum. A fost chinuitor!
* Despre prezența mea telefonică în emisiunea lui Rareș Bogdan de la Realitatea TV, vă spun doar că n-am știut că voi fi sunat, așa că am fost perfect spontan, habar n-am ce am spus, iar delay-ul telefon-televizor mă impiedica să dialoghez cu cei din platou. M-a bucurat în schimb faptul că am primit nenumărate mesaje private de la oameni care au trăit în Coistinești sau la Vox Maris în anii 70-80! Nicușor Năstase a rămas o gazdă fără cusur, care a amintit câteva dintre bucuriile verilor din trecut.
*Surorile Williams au câștigat și la dublu la Wimbledon!
Pe TVR1 și la TVRHD se face rating cu oamenii impuși de alte canale: Mircea Dinescu și Marius Tucă! Doi cârciumari care scriu când apucă! Dialogul lor a fost mai curând un dublu monolog, adesea amuzant! Era o reluare, că nu-s bani, nu-i așa?
* O emisiune cu șanse, format importat, la Kanal D: ”Ne vedem la tribunal”.
* La A3 a fost reactivat Serghei Mizil cu eternale sale amintiri de nomenclaturist revoluționar. Emisiunea lui Rache se dorește a fi una de umor. Sorin Ovidiu Bălan era și el, deși încăpea mai greu pe scaun și în cadru. Multe momente golănești (aluzii sexuale, exprimări licențioase)  la oră perfectă, cam pe la 16,15-17,00. Ideal într-o duminică estivală când copiii sunt acasă! CNA e în concediu prelungit. Nici nu știu dacă mai există! 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here