De Ziua Națională a României, maestrul DAN PURIC revine la Teatrul Național din București, în producția artistică de succes – ”Suflet Românesc”

0
2

Dan-Puric-suflet-romanesc-1decembrie (420 x 600)Pentru actorul Dan Puric, pantomima este o tăcere încărcată de miez. Presa străină l-a catalogat drept un ”maestru al perfecţiunii şi ingeniozităţii, al umorului negru, care înnoieşte arta pantomimei lui Chaplin şi Marceau”. Acest ”maestru” care a încântat publicul de pe toate continentele, nu este ”scutit” de aprecierea audienței din România. Își surprinde spectatorii cu un talent incomensurabil, iar jocul actoricesc sădește, în sufletele tuturor celor prezenți, acea dorință miraculoasă de a căuta, de a descoperi sensul și frumusețea vieții. Actorul, regizorul si scriitorul Dan Puric este, fără doar și poate, un reprezentant de onoare al culturii românesti întâmpinat și răsplătit de întreaga audiență cu aplauze frenetice, binemeritate.

Luni, 1 decembrie, de la ora 19:00, maestrul Dan Puric revine pe scena sălii Studio a Teatrului Național București, in producția artistică inegalabilă – ”Suflet Românesc”.

Spectatorii sunt invitați la TNB, să celebreze Ziua Națională a României în compania marelui artist, și să profite de momentul oportun de a descoperi misterul mesajului inedit exprimat prin limbajul universal al pantomimei. Concretizat într-un act artistic de succes, spectacolul ”Suflet Românesc” nu oferă solutii, ci încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualității românești și reprezintă, în esență, biografia ființei noastre, așa cum o cunoaște Dan Puric. Dan Puric spune, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării sale de acomodare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului.

Spectacolul “Suflet românesc” este o izbucnire de revoltă, umor şi speranţă, o metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască, o probă de inegalabil talent şi o excepţională virtuozitate în exprimarea artistică.

Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască şi pe alţii.” Dan Puric

Biletele pentru spectacolul ”Suflet Romanesc” , au fost puse in vanzare si pot fi achizitionate atat de la casa de bilete a Teatrului National Bucuresti din reteaua agentiilor EUROLINES & TUI TRAVELCENTER precum si online pe bilete.ro, blt.ro, bilet.ro, ticketstore.ro si biletoo.ro. Preturile acestora variaza in functie de categoria de loc, dupa cum urmeaza:

Categoria I – 99 ron;

Categoria II – 79 ron;

Categoria III – 59 ron.

Scenariul si regia: Dan Puric

Coregrafie dans clasic si modern: Svetlana Zotina

Coregrafie dans grecesc: Amalia Strinopoulou

Coregrafie dans popular: Costică Bălărău

Costume: Lili Cenean

Editare coloană sonoră: Radu Drăgănescu

Sunet şi lumini: Alin Popa

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here