„În timpul înregistrărilor am realizat că nimic nu este comparabil cu starea din platou, la microfon, cu oameni în jur şi toate mijloacele proprii televiziunii. Dar e important că suntem împreună chiar şi în această formulă! TVR continuă să fie casa muzicii românești, aşa cum a fost de zeci de ani”, mărturiseşte Iuliana Tudor, gazdă a show-ului „Deschideţi poarta soarelui”, alături de Mircea Radu.
La rândul său, Mircea Radu consideră că „poate fi un moment foarte bun, de renaștere. Așa cum perioada de pandemie prin care trecem poate însemna o regândire a lucrurilor și o repoziționare pentru a te dezvolta, la fel văd și emisiunea noastră. „Deschideți poarta soarelui” este un program absolut nou și nemaifăcut în România, atât din punct de vedere al construcției, cât și pentru că este cel mai mare concert online făcut vreodată în ţara noastră. Şi toate acestea se întâmplă la TVR”.
„Deschideţi poartea soarelui” – povestea unei melodii care uneşte generaţii
Melodia care a scris istorie în România, „Deschideţi poarta soarelui„, nu doar prin interpretarea de excepţie a artistei Dida Drăgan, ci şi prin puterea textului a fost compusă de Anton Şuteu, pe versurile lui Dan V. Dumitriu.
Piesa a fost înregistrată prima dată de Dida Drăgan, iar apoi de un grup mai mare de interpreţi: Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Adrian Daminescu, Carmen Rădulescu, Ioan Luchian Mihalea, Mihaela Oancea, Marina Florea, Mircea Baniciu, Carmen Mureşan (Harra).
„Eram la Predeal, unde am copilărit. Mă plimbam pe o potecă, numită Poliştoacă… şi am auzit capul de refren… Am mers acasă, am început să scriu şi în trei zile am şi orchestrat-o. Era în 1983-84. M-am dus la Tudor Vornicu şi a fost foarte entuziasmat. Mi-a spus: «Treci la imprimat, că o introducem în programul de Revelion!»
Întâi am imprimat-o cu Dida Drăgan, care avea o voce mai dramatică, un timbru specific, mai aparte. Avea fiorul, marca Dida Drăgan, după care am imprimat-o cu toţi soliştii”, după cum îşi amintea chiar regretatul compozitor. Melodia a devenit ulterior şi Imn al Francofoniei.
Dintre cei care au înregistrat în anii ’80 celebra melodie a lui Anton Şuteu, Mirabela Dauer, Carmen Rădulescu, Carmen Mureşan (Carmen Harra) și Adrian Daminescu participă şi la înregistrarea imnului „Deschideţi poarta soarelui” în 2020, orchestrată și aranjată de Liviu Elekes, lor alăturându-li-se voci mari ale muzicii românești – Corina Chiriac, Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Horia Moculescu, Adrian Romcescu, Cristina Bălan, Geanina Corondan, Irina Baianț, Doru Todoruț, membrii ai grupului Song, Andrei Tudor, Ionel Tudor alături de Big Band-ul Radio și mulți alți instrumentiști cunoscuți.
Show-ul muzical înregistrat de acasă și din studiourile proprii de înregistrare de artiştii români, care include şi imnul interpretat de peste 70 de voci, va putea fi văzut la TVR 1 miercuri, 13 şi joi, 14 mai, de la ora 22.00. Ambele părți ale galei vor putea fi urmărite și în reluare, sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 17.30. De asemenea, ele vor fi disponibile pe canalul oficial de YouTube al Televiziunii Române.
- HOT LEEKS pe 10 octombrie 2024 la PUB - octombrie 4, 2024
- Începe Animest.19! 10 zile de aventură urbană cu peste 90 de proiecții și nenumărate surprize animate (4 – 13 octombrie) - octombrie 4, 2024
- Marius Turdeanu debutează pe scena Teatrului Excelsior din București în spectacolul OLEANNA de David Mamet, regia Mădălin Hîncu - octombrie 4, 2024