Diana Dristor(30 aprilie 2008)

0
64

Andrei, dincolo de placerea de a gasi forumul tau (cam tarziu, din pacate), bucuria si emotia pe care am incercat-o descoperind acest topic e tare greu de descris, dar cred ca o intelegi… Port, nu doar in gand, dar mai ales in inima, atat de multe amintiri, una mai frumoasa decat alta, si nu doar frumoase… ci amintiri despre o perioada in care, mai mult decat in tot restul vietii, am cunoscut atat de multi oameni frumosi sufleteste, bogati spiritual, oameni care m-au imbogatit si m-au infrumusetat interior…oameni de la care am invatat atat de multe lucruri bune. Sincer, cum am descoperit acest topic am si renuntat sa le mai „inspectez” pe celelalte din forum (deocamdata, sper sa am timp sa fac asta in curand, n-am nici un dubiu ca mai gasesc tentatii „subiective”), si m-am grabit sa ma inscriu/autentific si sa ma bag in seama cu noianul meu de amintiri care au dat navala.
Amintirile mele legate de Costinesti/Obelisc incep prin 1973, cand eu aveam 5 ani si eram „blatista” in tabara, iar mama era studenta! Am chiar si o fotografie „eu, Obeliscul, si o creanga incarcata de piersici de Nazarcea”, din acel an. Pe-atunci, studentii care primeau bilet gratuit in tabara de la Costinesti trebuiau sa presteze si cate o zi de „munca agricola” la cules de piersici (prilej de distractii pe cinste, de altfel). De-atunci, aproape 20 de ani am revenit in fiecare vara la Costinesti. Mama. fiind o studenta exagerat de constiincioasa, nu m-a lasat sa ma bucur prea mult de statutul de „blatista”. Contactase insa microbul „Costinesti” si-l transmisese deja subsemnatei urmase, asa ca am continuat sa ne injectam vaccinul estival, instalati in fiecare august la o gazda minunata din sat. Cam pe-atunci am facut cunostinta cu RadioVacanta Costinesti. Sigur ca eram ascultatori fideli, sigur ca programul nostru de plaja era conceput in functie de orele de emisie ale Radio Vacantei, sigur ca masa de pranz era „la ore regulate” – adica numai in cele 2 ore de pauza ale statiei radio, sigur ca soarele nu ardea niciodata atat de puternic ca acum, nici la ora 11 ziua, si nici la ora 16, cand incepea Telex Melody cu Andrei Partos… si sigur ca visam ca, atunci cand o sa fiu studenta o sa vin si eu in tabara la Costinesti. Dar si mai sigur e ca, pe atunci, n-as fi indraznit niciodata sa visez ca, studenta fiind, as putea sa devin „o voce de la RadioVacanta Costinesti„, si sa ajung sa impart candva acelasi microfon cu „vocea lui Partos„. Si, culmea, in acelasi program!
Hmm… trebuie sa mai revin in acest topic… n-am sa termin niciodata de depanat amintiri! Dar, pur si simplu, desi pic de somn, nu ma pot opri din scris deocamdata…
Am sa fac aici o scurta introducere (fara legatura directa cu Costinestiul), ca sa fie usor de inteles pentru toata lumea, cum s-a intamplat acest „miracol” care mi-a schimbat mai tarziu cursul vietii.
In primul an de studentie, pentru ca nu eram niciodata, dar niciodata, in stare sa ma trezesc suficient de devreme, apucam sa intru la primul curs. UTC-ul (sa traduc? Uniunea Tineretului Comunist, din care „cu onor” faceam cu totii parte ca demni urmasi ai „pionierilor”) instituise un fel de filtre la intrarile in facultate, filtre care intocmeau liste cu chiulangii – adica cei ca mine, care intarziau la ore sau incercau sa evadeze la o bere cu gasca. Un coleg dintr-un an mai mare, m-a invatat o smecherie: cum ca ar mai exista o intrare „ne-pazita” cu acces direct in studioul radio al facultatii, un studio despre care vag aflasem ca s-ar afla la etajul 2 al facultatii mele, unde cativa studenti faceau emisiuni „pentru camine si cantine”. Si…studioul ar fi avut, se pare, o usa de acces direct in holul de la etajul 2. Deci: acces liber in facultate dupa ora 9 catre amfiteatrele de curs, fara sa te ia nimeni la intrebari. Cum nu prea trecea zi in care sa nu trec prin „radio” ca sa ajung la ore, am sfarsit inevitabil prin „a da o proba de voce”, ca doar ma imprietenisem deja cu tot grupul de radio-„chiulangii”.
A venit si prima vacanta de vara ca studenta… Panica era generala spre sfarsitul anului universitar. Nu din cauza primei sesiuni „de foc” (in care iti riscai admiterea castigata cu greu), cat din cauza celor 30 de zile pe care TOTI studentii ar fi trebuit sa si le petreaca exersand, in iulie-august torid, „dat din maini pe stadion pentru marea sarbatoare de 23 august”. Spagile la doctor nu mai tineau, scutiri medicale erau acceptate numai daca includeau cel putin 2 saptamani de spitalizare, iar asta costa bani, nu gluma. Practica agricola care ne astepta in toamna, la cules de struguri sau, mai rau, la sortat cartofi stricati, era „parfum” pe langa perspectiva de a-ti petrece vara pe stadion fluturand pancarde colorate. Norocul meu ca un alt coleg binevoitor, mi-a dezvaluit trucul: sa ma ofer „voluntar” in a face cele 4 saptamani obligatorii de „abnegatie”, realizand emisiuni radio pentru statia de radioficare a strandului studentesc Tei. UTC-ul o bifa la actiuni, iar eu eram taiata de pe lista celor obligati sa se prezinte la data de, in locul de. Patru saptamani „pe strand”… ca sa te joci de-a radio cu muzica buna, pe gustul studentilor (ca doar nu era sa-i tii la plaja cu transmisii de coruri patriotice)… a la da 23 august! Intr-una din acele zile, directorul complexului studentesc Tei mi-a zis in gluma: „maine-poimaine ti-aud vocea laRadioVacanta Costinesti, ca si Marina (Almasan) tot aici a-nceput…”. Gluma-gluma, dar… inseamna ca era posibil!
Despre cum a fost posibil, am de gand sa scriu data viitoare. Nu de altceva, dar chiar mi-e somn, si… imi plac teribil povestile cu „va urma”! Poate nu sunt singura…
PS. Andrei, te imbratisez cu mult drag si mult mult mult dor, si-ti multumesc pentru atat de frumoasele amintiri din care ai sa faci mereu parte!
 

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here