Din jurnalul unui ninja (103): Drumul oaselor. Note de iarnă din Koto Ryū, Bacău (21.12.2025)

decembrie 21, 2025

1162

„Tot ce am trăit în zadar s-a făcut zid. Tot ce am înțeles s-a făcut fereastră”. (Nichita Stănescu)

În mijlocul iernii, am conștientizat că în mine zace o vară invincibilă. Un sentiment viu, puternic, luminos care mă îndeamnă să merg înainte chiar dacă drumul e greu.

Orașul lui Bacovia este extrem de primitor iarna. Poartă ceva din intensitatea versurilor marelui poet. Te provoacă să (te) descoperi, să găsești în tine resursele pentru a te șlefui. Frigul pătrunzător de afară este indulcit rapid de căldura oamenilor și de decoratiunile de sezon care te „arunca” în spiritul Craciunului.

După o pauză de un an, am revenit la Bacău pentru un nou seminar de ninjutsu.

Una dintre marile calități pe care le dezvolți practicând ninjutsu (dar și Aikijutsu și Kenjutsu), este aceea că înveți să observi și să înțelegi cu propriul corp, nu doar mental. În urmă cu vreo doi ani (poate 3, nu mai știu), l-am auzit pe Sensei vorbind despre Shuho. Nu-mi amintesc tot ce ne-a spus atunci, dar era vorba despre modul în care îți folosești mâinile, dar nu superficial. E momentul în care înțelegi cu corpul cum folosești fiecare deget în parte, fiecare vârf de deget, încheietura, priza, cotul, umărul. Simți, înțelegi cum funcționează toate, cum sunt transmise, o poți explica și în același timp, poți recunoaște când altcineva îți aplică o tehnică. Ninjutsu îți antrenează capacitatea de a observa. De la mediul înconjurător, la modul în care „citești” o tehnică și o persoană dar și la felul în care te privești pe tine. Într-un fel, modul acesta de a privi, seamănă cu cel în care privesc lupii. Ochii lupului nu transmit emoții umane, dar exprimă o stare clară de vigilență. Privirea lupului citește spațiul, mișcarea și intenția, are ochii adaptați unei vieți bazate pe cooperare, prudență și echilibru în mediul sălbatic. Cam așa este și în ninjutsu. Și cred că mai ales în Koto Ryu, unde atunci când pui mâna pe adversar de regulă pleci cu tendoanele și cu mușchii lui între degete. 🙂

La Bacău, am lucrat tehnici din Koto Ryu (v-am mai spus despre această școală, este cea care nu stă la discuții, te dezmembrează dintr-o mișcare sau maxim două) și de asemenea am lucrat cu hanbo (e bastonul mai scurt, cam cât un făcăleț așa… 🙂 ). Hanbo și Jo îmi plac pentru că sunt mai scurte și nu mă lovesc cu ele peste picioare. Desigur, asta presupune o distanță mai mică față de adversar, ceea ce nu mă avantajează, dar când vreodată îmi ascult eu instinctul de conservare?! 🙂

Partener de antrenament mi-a fost Cosmin, căruia îi mulțumesc pentru răbdarea și deschiderea de care a dat dovada. Înainte de seminar, Cosmin îmi spusese că școala Koto Ryu este preferata lui. De fiecare dată când mă antrenez la sală cu Cosmin, el profita și îmi spune cum e bine să lovesc dacă sunt într-un conflict pe stradă și concluzia este mereu: „îi dai ca lumea, să-l dezmembrezi, să îi spargi dinții, că pe stradă nu merge cu nimic artistic” (deci e foarte aproape de ceea ce văd în Koto Ryu). 🙂 Desigur, eu tot delicat lovesc, dar important este că încerc! Cele câteva tehnici exersate astăzi, ne-au dat ceva bătăi de cap, dar le vom repeta împreună și la sală.

În Koto Ryu, e important să fii precis. Să apreciezi distanța, să existe un timing bun. Bine, nu doar în Koto Ryu, dar așa am înțeles eu la acest seminar. Crocodilii, de exemplu, sunt dovada că puterea nu înseamnă mereu mișcare. Uneori, puterea înseamnă nemișcare, așteptare. Ceea ce pare a fi răbdare, este de fapt precizie. Este, dacă vreți, o formă de meditație a prădătorului. Secretul crocodililor nu stă în putere, ci în reținere. Adesea, în natură, nu rezistă mereu cei mai zgomotoși. Uneori, evoluția îi recompensează pe cei care știu să aștepte.

Acest seminar, mi-a adus și o mică revelație. Există o mare diferență între a te antrena și a practica. A te antrena înseamnă să mergi de două sau de trei ori la sală, să îți pui kimonoul și să lucrezi cu ceilalți colegi. A practica presupune o activitate zilnică. Practica apare în felul în care mergi, în felul în care te așezi și te ridici, în felul în care te porți în public. Este o acțiune care vine din interior. Practica o faci și singur, nu doar cu partener. Și eu mă străduiesc, chiar dacă merge greu.

Unele activități (așa cum este Ninjutsu) sunt sacre. Sunt „sfințite” de calitatea oamenilor extraordinari care, de-a lungul câtorva secole, și-au trăit intens practica, cu geniu, idealism și multă dedicare. Fabulos este faptul că Ninjutsu este și astăzi o artă vie care se transformă și se adaptează nevoilor omului modern.

Deznodământul unui seminar bun este noua ființă care se naște în tine. Astfel de întâlniri au menirea de a te descompune complet, doar pentru a te recompune altfel. Îndeajuns de recognoscibil pentru ceilalți, dar atât de diferit pentru tine însuți. Seminariile reprezintă ciocanul care sparge marea înghețată din noi. Așa a fost și la Bacău!

Unele întâlniri nu se termină când ieși din sală. Ele continuă în felul în care mergi, respiri și alegi. Le mulțumesc gazdelor primitoare de la Shiroi Okami Dojo și sper să ne revedem curând la un nou seminar! 🙂