Din jurnalul unui ninja (28): Dojo vs sală de sport

0
953

Din jurnalul unui ninja (28): Dojo vs sală de sportCâțiva dintre prietenii virtuali și reali, m-au rugat în urmă cu ceva vreme să scriu despre diferența dintre un dojo și o sală de sport. Am zis că o voi face, dar am tot amânat momentul. Motivu-i simplu: e greu de explicat. Cel mai simplu ar fi să trăiți experiența, adică să veniți la dojo… În fine, îmi iau inima-n dinți și încerc să descriu cum văd/simt/trăiesc eu această poveste.

Am început să fac sport de la 6 ani. Am fost la gimnastică (un an și ceva), handbal (vreo 3-4 ani), volei (cam un an) și arte marțiale (11 ani și numărătoarea continuă). Deși sunt un om de echipă, nu pot să spun că m-a prins atmosfera dintr-o sală de sport, sau mai rău cea din vestiar. Strigătele antrenorilor (și nu aveau mereu cele mai frumoase cuvinte), sunetul strident al fluierului, crizele din vestiar ale colegelor – nu mi-au plăcut niciodată și nici nu pot spune că m-au motivat. Nu-mi amintesc să fi încercat vreun antrenor să „construiască” spiritul de echipă, să ne fi vorbit vreodată cineva despre acest frumos concept… Era prea multă competiție, prea mult individualism câteodată, erau prea mulți nervi uneori… D-asta am și renunțat să mai merg la antrenamente…

Îmi amintesc, însă, cum a fost când am mers la primul antrenament de arte marțiale. Avea loc în sala de sport a orașului (acolo unde făcusem și handbal și volei). Deși cunoșteam foarte bine locul, am avut un mic șoc când am ajuns la antrenament. Nu am regăsit nimic din atmosfera tensionată cu care fusesem obișnuită până atunci. Parcă era altă sală! Semn că omul chiar sfințește locul… Fiind la început, nu mi-a spus nimeni că trebuie să salut la intrarea și la ieșirea din sală. Am făcut-o pentru că i-am văzut pe cei mari, avansați. Habar n-aveam ce înseamnă, dar i-am imitat pe ceilalți. E drept că atunci nu m-am întrebat ce-i acela un dojo…

Dar la fel de adevărat este că din primul moment, am simțit acolo un fel de respect (față de instructor, față de colegi), de liniște, de calm, lucruri pe care nu le-am regăsit în niciun alt sport practicat. Existau niște reguli pe care nu simțeai că ți le-a impus cineva, ci îți doreai să le respecți. Deși eram în aceiași sală de sport cunoscută, atmosfera era total diferită. Abia când am început să practic ninjutsu la Raiden Dojo, pot spune că am pășit într-un dojo. L-am întrebat pe Sensei Cristian Laiber, ce înseamnă de fapt „dojo” și apoi am început să înțeleg unele lucruri.

Deși artele marțiale nu-s un sport de echipă, simți că faci parte din ceva, că aparții unui grup. Și asta se întâmpă destul de rapid. Multă vreme am crezut că „dojo” înseamnă sală de sport în japoneză. Nu este așa! E mult mai mult. Nu știu dacă e neapărat un loc sacru, dar cu siguranță este un loc în care crești atât fizic cât și psihic și spiritual.

Dacă îți abandonezi sufletul într-un loc în care poate fi mutilat, atunci chiar nu mai rămâi cu nimic. Ei bine, într-un dojo, ai șansa, dacă chiar îți dorești, să te cunoști mai bine, să ajungi la sufletul tău. M-am vulnerabilizat enorm de când am început să practic ninjutsu. E foarte posibil să o fi făcut mai mult decât ar fi fost înțelept să o fac.

Cred că un dojo este ca o oglindă care știe să îți vorbească, dar o face doar dacă ai suficient curaj să te uiți adânc în ea și să îți recunoști slăbiciunile. Nu e obligatoriu să le împărtășești și celorlalți, dar e musai să le conștientizezi tu. Din momentul în care ai făcut-o, dacă știi să asculți și ai o minte deschisă, poți primi răspunsuri și soluții interesante. Știu, nu-i ușor și nici confortabil să te vulnerabilizezi, dar este un pas înainte. Vulnerabilitatea înseamnă putere. Și conștiință de sine. Și libertate. A spune cu voce tare  că îți îngădui să fii așa cum poți să fii și atât cât poți să fii, este printre cele mai mari cadouri pe care ni le putem face. De ce? Pentru că ne permite să evoluăm!

Este adevărat că în momentul în care pășești într-un dojo, descoperi o latură profund umană a realității. Poate fi înfricoșător pentru că fie n-ai parte de astfel de experiențe zi de zi, fie le eviți în mod conștient. În primul rând, într-un dojo te bucuri de o comunicare reală cu alți oameni, unii pe care nu-i cunoști. Și când spun comunicare reală, mă refer la faptul că noi chiar ne ascultăm, ne vedem, încercăm să ne înțelegem și învățăm unii de la alții.

Un dojo este un loc al empatiei. Și, recunosc, acesta este un alt aspect care te poate speria rău… De regulă, înăbușim, sugrumăm „empatia” în viața de zi cu zi. Considerăm că ne sunt suficiente problemele noastre și nu vrem să le vedem/auzim și pe ale altora…  Într-un dojo ești obligat să „trăiești clipa”, să fii prezent 100%, să îți ascuți și să îți asculți simțurile/mintea.

Cel puțin, asta am găsit eu la Raiden Dojo! E frumos, e greu, e cu multe provocări dar și cu multe satisfacții. Și nu în ultimul rând, e cu Oameni. Cam asta înseamnă dojo pentru mine: un loc în care te lupți și cu adversarul dar și cu propria persoană în egală măsură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here