Din jurnalul unui ninja (56): „E ca atunci când”… impresii după seminarul „În căutarea Centrului” (10.03.2024)

martie 10, 2024

416

Am participat duminică (10 martie) la seminarul „În căutarea Centrului – o călătorie somatică de echilibrare Fizică, Mentală și Emoțională”. Am să încerc să vă povestesc cum am trăit eu acest eveniment. Nu pot spune că am înțeles tot, dar am avut multe momente în care îmi tot spuneam în gând: „ah, e ca atunci când…”. Au fost unele lucruri pe care le-am înțeles, m-am putut raporta la ele pentru că am trăit situații similare. De ceva vreme, în urma antrenamentelor de ninjutsu și de sabie japoneză, mi-am dat seama cât de „descentrată” sunt. Nu îmi simt corpul conectat (cu mici excepții când ocazional am reușit să cuplez tendoanele), îl simt mai degrabă „împrăștiat”. Deci… cred că va dura până voi găsi Centrul… Încă nu înțeleg pe deplin ideea de „a te mișca cu tot corpul” sau „nu te mai separa”. Apropo de asta, la un antrenament recent de ninjutsu repetam un exercițiu relativ simplu: adversarul atacă cu piciorul, iar tu trebuia să îi preiei piciorul cu piciorul tău. Am încercat de câteva ori, și la mine părea că degajez mingea pe terenul de fotbal. La un moment dat, colegul meu îmi spune: „nu te mai separa”. Staaai, ce fac?!?, îmi zic eu în gând… Instinctiv, mi-a venit să mă uit de jur împrejur și să mă asigur că n-am pierdut bucăți din mine. 🙂 Pentru că, între noi fie vorba, și eu simțeam că în momentul în care executam preluarea cu piciorul, eram mai mult „împrăștiată” decât „adunată”. Apoi, un alt coleg a încercat să-mi explice cum e cu „intenția”. Eu am încercat, la rândul meu, să cuprind toată informația oferită, dar cred că am încercat prea mult pentru că atâta am gândit toate vorbele spuse de colegul meu, că la un moment dat, creierul meu și-a dat restart.

Dar cred că, în urma seminarului de astăzi, am înțeles un pic mai bine ce înseamnă să „pui intenție în acțiunile tale”. E ca atunci când… zmeul își aruncă buzduganul înainte, ca să știe toată lumea că vine acasă… cu o falcă-n cer și cu una-n pământ (cum altfel?!). Când cineva intenționează cu adevărat să te atace, proiectează ceva către tine și apare, de regulă, senzația de crispare, de blocaj. Sensei ne spune mereu că poți absorbi acea undă de șoc și implicit atacul în sine, printr-o respirație și o postură corectă. Este uluitor cât de multe lucruri poți face dacă respiri corect.

Sensei ne-a vorbit și despre modul în care ne „acordăm” la ceea ce vine dinspre persoana din fața noastră (poate fi și un atacator). Mi-a fugit gândul la ninjutsu unde, de o bună bucată de vreme, lucrez mai des cu unul dintre colegii mai avansați. El nu face tehnicile rapid, ci le face cursiv, există o curgere acolo, un flow. Așa am început să înțeleg oarecum ideea de a fi conectat cu cealaltă persoană. Am început să identific unele momente în care aș putea reacționa și poate aș perturba puțin acel flow… Problema este că pot simți această conexiune doar când celălalt face tehnica… Când o fac eu, nu doar că nu curge, dar nici nu picură nimic! 🙂

S-a vorbit mult despre ideea de curățare, despre a proiecta în afară toate energiile stagnante, care nu îți mai sunt de niciun folos. Nu știu dacă am înțeles foarte bine ce înseamnă aceste energii și de unde le-am acumulat… Cert este că atunci când privesc spre interiorul meu nu văd și nu simt ape mâloase sau reziduuri strânse acolo… E ceva acolo (sigur este!), dar seamănă cu castronul în care a făcut bunica o compoziție de prăjitură și pe care l-am lins eu în încercarea de a-l curăța. Dar oricât de mult m-am străduit să mănânc tot, au mai rămas niște dâre pe castron. Așa e în interiorul meu… niște dâre pe care, sincer, n-am nici cea mai vagă idee cum să le curăț pentru că de multe ori nici nu sunt conștientă de ele.

Dacă stau bine să mă gândesc, de când eram mică am avut un soi de sensibilitate la stările celor din jurul meu. Sunt ca un fel de burete care absoarbe tot ce înseamnă stare negativă din jur. Fie că e vorba despre colegi de școală care erau șicanați de alții și deveneau triști, sau furioși, fie că era vorba despre oameni aflați în suferință, sau care traversau momente de cumpănă, sau care încercau să ascundă diverse probleme într-un zâmbet forțat, fie că nu cunoșteam exact cauza dar simt când o persoană e într-o stare de agitație, nervi, etc… Toți emit sentimente amestecate la care n-am știut niciodată să reacționez cu vorbe. Pur și simplu, am stat lângă persoana respectivă, în tăcere, lăsându-mă bombardată de fel de fel de stări… Ceea ce nu a fost mereu bine pentru mine, pentru că oamenilor nu prea le place tăcerea, majoritatea așteaptă vorbe de încurajare și îmbrățișări…. La finalul seminarului, m-am întrebat oare ce se întâmplă cu toate acele stări negative la care am fost și mai sunt martoră… Oare se strâng în mine?! Aș tinde să cred că nu pentru că senzația este mai degrabă de paratrăsnet, trec prin mine dar nu se opresc… E drept că o singură persoană (un amic) mi-a mulțumit după ce am stat în tăcere lângă el (își pierduse tatăl într-un accident). Mi-a spus că i-a prins bine că am fost acolo și a putut să se „descarce”. Mi s-a părut ciudat pentru că niciunul dintre noi nu scosese vreo vorbă. Poate i s-a părut, până la urmă e singurul care mi-a spus așa ceva… O fi fost o coincidență… Habar n-am…

Apropo de curățare… De ceva vreme, când mai execut acasă suburi (niște exerciții de încălzire cu sabia, prin care încerc să „deschid” umerii cât mai mult) și fac vreo 5-6 legate începe să se formeze o „bilă” în capul pieptului care crește pe măsură ce continui să fac suburi. Uneori este însoțită de o senzație de tristețe, alteori de furie (bine, furie e mult spus, dar nu găsesc acum alt cuvânt), sau în unele cazuri cu o senzație de vomă… Nu știu exact ce anume provoacă aceste stări, dar având în vedere că „stoarcerea”, „strângerea” corpului seamănă cu ceea ce am văzut astăzi la seminar, mă gândesc că e posibil să fie o formă de curățare. Desigur, nefinalizată pentru că nu știu ce se întâmplă cu „bila” respectivă, dacă iese afară sau doar sunt conștientă că-i acolo… În fine…

Mi-a plăcut foarte mult și de doamna Corina Chelaru (astrolog, specialist în analiză și evaluare comportamentală), care a fost invitată la acest seminar. Am aflat lucruri interesante despre ceea ce ne pregătesc planetele în perioada următoare. Am înțeles că Pluto ne va pune la treabă și posibil ne va da bătăi de cap, vor fi provocări în următorii 20 de ani. Fiind o profană, o necunoscătoare în ale astrologiei, primul gând care mi-a venit în minte, apropo de Pluto, a fost că-i un fel de „Mercur retrograd” pe termen lung. Pluto ăsta pare să fie genul ăla despre care spui „mic și-al dracu’”… Nu știu de ce, am impresia că are o legătură cu Scorpionul, dacă-i așa atunci sper să am o pilă. Sper! În fine… 🙂 Fiind Capricorn cu ascendent în Scorpion… ce pot să spun?! Bring it on, dear Pluto! 🙂

În fine… nu știu cât de corect este ceea ce am scris mai sus. Sunt doar gânduri care mi-au trecut prin minte în timp ce îl ascultam pe Sensei Cristian Laiber. Îi mulțumesc pentru oportunitatea de a fi prezentă la seminar! S-au strâns multe întrebări, dileme la care sper să găsesc un răspuns la antrenamente…