Din nou despre manele. Fără nicio plăcere.

0
240

După Gala Premiilor Gopo, Tudor Giurgiu a lansat un nou trend în PR-ul românesc: maneaua, un mod ieftin și sigur de promovare. Vrei să deschizi jurnalele de știri? Vrei să apari pe toate site-urile ziarelor și agențiilor de presă? Vrei ca evenimentul tău să intre în trending pe rețelele de socializare?! Nimic mai simplu: bagă o manea. Vei exploata astfel, ipocrizia, lipsa de toleranță și rasismul românilor. Cu o investiție minimă, te bucuri de un promo consistent.

Pe scurt, am să remarc câteva aspecte.

În primul rând, persoana care se plimbă prin culisele marilor festivaluri în căutare de DJ nonconformiști care doresc să șocheze cu orice preț, are pe stick o singură manea: „Așa sunt zilele mele” (Adrian Minune). Vă rog frumos să îi mai dați vreo două sau trei manele ca să existe diversitate. Altfel, devine redundant. Totuși, oferta e bogată, ar fi păcat să se oprească doar la una.

În al doilea rând, văd că se vorbește despre cenzura pe care a aplicat-o organizatorul festivalului Electric Castle. Oameni buni, faptul că după recitalul lui Tommy Cash a apărut pe pagina de Facebook oficială a festivalului, un mesaj prin care se anunța că a fost ultima lui prezență la Electric Castle, nu e cenzură, este doar o mișcare proastă de PR. Dacă ar fi oprit curentul sau dacă i-ar fi dat peste butoane când mixa maneaua, atunci da, ar fi fost cenzură. Așa, n-au făcut decât să arate cât de penibili sunt. Păi, cine l-a invitat pe Tommy acolo? Nu cumva organizatorii? Este o lipsă mare de respect să te dezici public de artistul pe care chiar tu, organizator, ai decis să îl inviți. Și nu în ultimul rând, este o fugă de responsabilitate. Ar fi putut să trimită un comunicat de presă, în loc să posteze pe Facebook o propoziție. Dar când rațiunea și profesionalismul sunt înlocuite de goana după like-uri și comentarii, nu prea ai ce să mai faci.

În al treilea rând, îți dai seama de efectele nocive ale caniculei asupra omului, abia după ce citești opiniile publicate de diverse site-uri de știri. Un astfel de exemplu este articolul semnat de Eugen Istodor pe HotNews.ro (click pentru a citi). Face domnul în cauză niște trimiteri la Festivalul Enescu și la Luigi Ionescu, de îți stă mintea în loc. Dar să le luăm pe rând.

Spune ilustrul jurnalist că străinii văd două lucruri în manele: 1. sunt produse de români; 2. românilor le place să asculte manele. Apoi aduce în discuție numărul mare de vizualizări de pe YouTube. Vezi, Doamne, sunt impresionați de milioanele de views și nu stau să mai „sape” după alte informații. Hai pe bune?! Păi, și Andra, și Smiley, și 5Gang, și Delia, și Carla’s Dreams, și Inna au milioane de vizualizări pe Youtube. Și… sunt cântece produse în România. La fel de bine, străinii ar putea să găsească pe Youtube cântecele lor, mai ales că unii dintre ei chiar sunt difuzați în străinătate. Dar nu, ei ajung la aceeași manea veche de vreo 15-18 ani… Wow! Ne explică domnul Istodor că Youtube-ul ne spune că Minune e mai popular ca Enescu. Domnule, ce să zic?! Mare lucru să devii mai celebru decât unul care a murit în urmă cu 64 de ani și care a creat muzică clasică. Cu greu poate exista o comparație mai stupidă decât aceasta. Și ca tacâmul să fie complet, autorul articolului, îi atribuie lui Luigi Ionescu cântecul „Lalele, lalele”. Pentru buna informare, cântecul a fost compus de Temistocle Popa pe versurile lui Aurel Storin.

Din punctul meu de vedere, doar de dragul de a arăta cât suntem noi de deschiși și cât de mult iubim noi multiculturalismul, NU ar trebui să băgăm în aceeași oală și pe George Enescu, și pe Maria Tănase, și pe Gică Petrescu, și pe Adrian Minune, și pe Dan Bursuc, și pe Delia, și pe Cargo, și pe Holograf, și pe DJ Vasile, și pe Smiley, și pe Vali Sterian, și pe Dinu Olărașu. Dacă le amestecăm pe toate, riscăm să nu mai avem niciun reper. E chiar atât de rău să respecți valorile?

Nu ar trebui să punem semnul de egalitate între popular și valoare. Eu îmi amintesc că, în 2007, când Deep Purple a cântat pe Stadionul Cotroceni, în fața a vreo 20.000 de oameni, Don Airey a introdus în solo-ul de clape un pasaj din Rapsodia Română (George Enescu). Deci, se poate și altfel. Până la urmă este vorba despre publicul căruia te adresezi. Și la Neversea și la Electric Castle, reacția publicului a fost entuziastă.

Într-un alt articol publicat de dcnews.ro (click aici pentru a citi), în care este citată o postare a lui Alex Coita, suntem îndemnați să acceptăm cultura populară balcanică pentru că ea face parte (și) din noi. De acord, să acceptăm. Dar se reduce această cultură la manele? Noi am reușit să ne îndepărtăm de cultura și tradițiile românești, de ce ar trebui să ne acceptăm mai degrabă partea balcanică?

Tot pe Hotnews.ro, am citit un articol în care Marius Ghenț scrie:

„Eu am uitat complet de imaginile pornografice proiectate de Tommy Cash la un festival unde copiii până la 12 ani au intrare gratuită, gen, adevărata problemă, nu maneaua, atunci când am văzut-o pe Loredana.”

Înțeleg că o altă problemă au fost imaginile proiectate de Tommy Cash. Unii își făceau griji pentru copiii de până în 12 ani care intraseră gratuit la festival. Păi, mai întâi, era de datoria organizatorilor să îi informeze pe părinți că pot fi show-uri cu tentă porno. Apoi, părinții ar fi trebuit să știe unde își duc copilașii, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here