Drama #Colectiv(ă): Până la urmă am ajuns numere (30.03.2016)

martie 31, 2016

Articol de Iulia Radu
Au trecut 5 luni. 152 de zile. 64 de oameni au murit (27 în noaptea tragediei, 37 în lunile care au urmat). Aproximativ 150 de persoane au fost rănite în incediu. Aproximativ 12.000 de persoane au participat la „Marșul Tăcerii” în Capitală. Sute de mii de români și-au pus doliu la poza de profil pe Facebook. Vreo 30.000 de oameni au strigat în stradă: „Corupția ucide”.

A picat un guvern după protestele de stradă. MI-NU-NAT, mi-am zis! Uite că s-au săturat oamenii! Nu mai acceptă prostia conducătorilor noștri, nu mai vor corupție! Și totuși, nu suntem niște biete oi! Ei, aș! Toate cele menționate mai sunt statistici acum. Cifre seci. Iar oamenii, cândva revoltați, înduioșați în număr atât de mare, nu văd nicio problemă în asta! Au uitat. Sigur, mai trec pe acolo, mai aprind câte o lumânare pentru că sunt buni creștini, dar fondul problemei e de mult uitat! I-au văzut pe patroni plimbați pe la TV cu cătușe, l-au văzut și pe Piedone plimbat pe la DNA, a plecat Ponta, am „scăpat” de Oprea (pe ultimii doi, cel puțin, nu-i mai vedem toată ziua la TV pentru că n-am nicio siguranță că au fost mătrășiți din politică, mâine-poimâine apar din nou pe listele de vot!)… Dar stau și eu și mă întreb astea erau TOATE grijile noastre!?

Au trecut 5 luni și tot ce știm sigur este că Primăria sectorului 4 a decis să planteze 64 de cireși în Parcul Lumea Copiilor. De parcă cireșii cresc pe teren îmbâcsit de corupție!
Ah, ba mai este o certitudine: a scăzut încrederea românilor în Biserică.
În rest… toate bune și frumoase!

A fost cineva condamnat definitiv în acest dosar? Patroni? Primar? Funcționari din Primărie care ar fi trebuit să verifice actele cluburilor? Responsabili ISU? Poliția locală? Cum se face că Raed Arafat nu și-a dat demisia (de onoare) după o gestionare defectuoasă a unei situații de criză? Și nu e vorba doar despre o singură situație. N-am uitat nici de accidentele din Apuseni, de pe Lacul Siutghiol…

Nu îmi iese din minte imaginea din noaptea tragediei cu Raed Arafat și Gabriel Oprea în fața camerelor de luat vederi, oferind cu generozitate presei toate detaliile operațiunii de salvare. Totul decurgea ca la carte! Bănicioiu se bătea cu cărămida-n piept și spunea cât de bine dotate sunt spitalele noastre, în loc să ceară ajutorul medicilor din străinătate. Pe ăștia nu-i pedepsește nimeni? Ce fel de justiție avem în România?!

Încă nu am aflat CUM vor sprijini autoritățile victimele din Colectiv? Recuperarea celor care au supraviețuit va fi de lungă de durată. Cum îi ajută Statul? Care este strategia gândită de autorități pentru a-i reintegra pe acești oameni în societate? Unii au suferit arsuri grave (pe față, pe corp) vizibile… ce face Statul pentru ei? Bun, am înțeles, pentru cei decedați plantează cireși. Dar pentru cei care au supraviețuit are de gând să facă ceva?!

Din păcate, am ajuns cu toții CIFRE. Lipsiți de identitate, de voință, dispuși să închidem ochii la orice nelegiuire, să uităm orice și oricât atâta vreme cât nu ne afectează în mod direct. Am învățat lecția „occidentală” de a ne solidariza pe Facebook, de a participa la „proteste”, de a ne arăta revoltați. Din păcate, le facem mecanic și jucăm prost acest rol! Dar nu-i nimic! E an electoral, iar ei au nevoie DOAR de cifre în statistici de vot! Norocul lor e că la asta ne pricepem cel mai bine: să fim supuși și să uităm… ca niște buni creștini!