AZI AM CÂTEVA SCURTE DE MEMORAT.

* Am fost la Grădina Zoologică. Pentru Andrei-Ştefan e a treia vizită. Nici de data asta n-a fost încântat, aşa că renunţăm o vreme. Dorinţa a fost a lui. Avantaje de azi: străzile libere, lume puţină la Zoo, vreme foarte frumoasă . Dezavantaje: s-a scumpit intrarea şi plăteşti un bilet în plus pentru că faci fotografii cu aparatul. Cu telefonul e gratis!!! Înăuntru lipseau animale, sau dormeau pe undeva, dar nu le-am văzut.
* Sunt mândru de prestaţia Cristinei Neagu la Buducnost, unde pasează perfect, dă goluri şi vine şi în apărare. Echipa ei a bătut cu 29-19 Viborg (campioana Danemarcei) şi aspiră la titlul european.
* Steaua e în degringoladă şi se accentuează de când a revenit Becali lângă echipă. După egalul cu Astra (de azi) şansele la titlu scad, dar mai grav e că jocul e tot mai subţire. Lotul e decimat, rezervele sunt slabe, antrenorul n-are idei. Oare câte trofee dintre cele trei promise, va obţine echipa?
* Românii nu prea mai au talent! Aşa reiese din selecţia celor de la ProTV!
* Sărbători fericite şi cu măsură!
- JUNALUL MEU HOLBAT DIN 30.10 – AMINTIRI, BUGET NOU, SPORT… - octombrie 30, 2026
- JURNALUL MEU 29. 10- ”TRICK OR TREAT ” - octombrie 29, 2026
- JURNALELE MELE DIN 15-16.10.- VOM AVEA SAU NU GUVERN ROȘU? - octombrie 16, 2026



































