FĂRĂ ADĂPOST, DAR VACCINAȚI? DISPAR ECHIPELE. LACRIMI DE AUR.

0
100

FĂRĂ ADĂPOST, DAR VACCINAȚI? DISPAR ECHIPELE. LACRIMI DE AUR.ETAPA A DOUA DE VACCINARE

L-am văzut azi (20.01) pe ministrul sănătății care ne informa că acum vor fi vaccinați oamenii străzii. Cum află ei că se va întâmpla așa ceva? Cine se ocupă de aducerea și dezinfectarea lor și a spațiilor?

DISPAR ECHIPELE DE FOTBAL?

Acum din Liga a II-a, dar nu se știe ce va urma. După Turris, acum iese și Gloria Buzău. Mai sunt echipe la un pas de dizolvare. FRF ar trebui să intervină. Echipele sunt nevoite să traverseze toată țara pentru un meci. Costuri imense. De ce nu se revine la grupe zonale?

CULESE DE LA ȘTIRI

Oameni înarmați din partea republicană a SUA susțin că ei nu vor război civil, dar dacă trebuie, ajung și acolo. Trump e posibil să se amnestieze pe sine, alături de alți 100 de condamnați. A declarat că nu va participa la inaugurarea lui Biden, că soția lui n-o va aștepta pe doamna Biden la Casa Albă. Nivel înalt de civilizație și educație. Mai ciudat e tonul agresiv al unor români pe FB privind situația din SUA. Ei știu dinainte ce va fi, cum va fi, cât rău va fi. Pe 20.01. dimineața Digi24 a făcut o interesantă prezentare istorică a Casei Albe.

 

Delir la România TV

Șoșoacă mereu acolo. Avocata Drăghici e și ea. Moarte suspectă a lui Bogdan Stanoevici.  Că nu trebuia incinerat, ca și cum era decizia altcuiva decât a familie. Șoșoacă plânge pentru Bogdan. Zice că nimeni nu vorbește despre el, ceea ce e o minciună sinistră. Zice că a fost un mare actor. Alice Drăghici plânge cu ea.Cu lacrimi. N-a avut o casă a lui, zice doamna de aur. Șoșoacă vorbește despre cum a ajutat-o Bogdan cu Circul, cu spectacole pentru copii instituționalizați. Cretinul din studio, Corpos, întreabă ”Doamna Șoșoacă, o să vă lipsescă, așa-i?”. Șoșo o ține cu amintiri, cu nunta ei, cu cântat împreună, cu sughițuri, cu tras nasul… Șoșo s-a contrat țățește și cu o jurnalistă a casei, Băran (parcă).

 

Dinamo are licență pe un teren înghețat? Pierde acasă de la Chindia Târgoviște cu 1-0. Nu mai zic nimic despre ciripitorii de la un canal presupus de sport.* CFR a bătut în deplasare la Sepsi la -12 grade. Așa e iarna, ce să facem? Să construiască stadioane acoperite, sau măcar să genereze suprafețe încălzite. Marele arbitru Hațeganu greșește acasă mult mai des decât în străinătate. * Cornel Dinu zicea ceva despre falimentul lui Dinamo (la Realitatea Plus). Dacă nici el nu știe, atunci cine?

*Șumudică se duce înapoi în Turcia. De data asta la Rizespor.

De la ProX aflu că Tănase (FCSB) e blocat de Becali, nu e lăsat să plece sub o sumă de el stabilită. N-ar fi primul jucător talentat distrus, anulat de GB din ambiție, orgoliu. Deocamdată Fl. Tănase joacă pentru că nu are cine să-i ia locul, dar nu-i exclus să-l vedem rezervă, dacă nu semnează contractul nou. *Antrenorul Pancu a ajuns, deocamdată, pe ultimul loc în clasament. Ironia lui Mironică nu se justifică, dar el nu poate altfel.

*Valeriu Iftime (patronul de la Botoșani) este luat în direct. Apare des pe la toate posturile. Nu bate câmpii, e coerent. Brusc Mironică sare la durerea lui cu Ianis Hagi, care ar fi favorizat pentru că e Hagi. Prin analogie cu faptul că Croitoru și-a băgat fiul de 17 ani în teren la Botoșani. Talentul lui Mironică de a duce în derizoriu orice dialog, e cunoscut, etern confirmat.Dealtfel Iftime a răspuns elegant, nu așa cum spera M.M. A mai încercat să-l provoace citându-l de două ori pe Mihai Stoica. Cutare a zis cutare. Ce părere aveți? Murdar mod de a face presă la pletosul Mironică! Ce să mai discuți despre Haruț, odată ce băiatul n-a semnat? Iftime a confirmat că e stelist din copilărie, iar că Moruțan încă n-a ajuns la formă maximă!

*Moruțan a lipsit la Ovidiu unde FCSB/Steaua a făcut 2-2, după un joc dinamic, alert. Kovacs a comis iar mai multe greșeli, dar de ambele părți. Un henț prin minutul 8 era clar în careul gazdelor de la Viitorul. Multe se schimbau dacă îl acorda.GSP arată că a fost penalty deși Crăciunescu nu de acord. Apoi i-a șicanat pe Man, Coman, ba și pe antrenorul Petrea. Toate în prima repriză. Eu am scris că nu se poate câștiga cu Kovacs la centru și așa a fost. Totuși apărarea are mari greutăți (Vlad în poartă a salvat spectaculos), intervențiile de acasă, din jilțul său aurit, ale lui GB sunt tot mai neinspirate.

L-a scos pe Olaru, foarte bun, l-a băgat pe Buziuc, un jucător fără nicio realizare, un mister al gândirii becaliene. Au mai fost schimbări aiurea, care arată că banca nu-i prea utilă la FCSB. Radu Paraschivescu a făcut o analiză foarte echilibrată a partidei. Egalitatea e justă, au afirmat și ambii antrenori.

RADU PARASCHIVESCU DIXIT!

Mi s-a părut cel mai potrivit mod de a pune problema privind campionatul nostru în condițiile actuale, pandemice. Să se renunțe la play-off măcar în acest an, pentru a scuti echipele de la eforturi fizice și financiare inutile. Să se joace 15 cu 15 meciuri și gata. Așa ar fi normal și echitabil, dar ține de creierele prea odihnite de la F.R.F. și L.P.F. (mai există dl Iorgulescu acolo sau s-a evaporat?).

*Barcelona pierde SuperCupa în lui Athletic Bilbao! Asta da, surpriză. Messi eliminat pentru lovire fără minge.Primul cartonaș roșu! *Inter bate cu 2-0 pe Juventus. Ronaldo nu mai poate duce echipa în spate.

*Sportivii se plâng de condițiile nasoale, de mâncarea proastă din Australia înaintea Marelui Șlem. Jucătorii se antrenează în camere, jucând la perete. Unii nu au voie să iasă 14 zile, fiind carantinați.Simona Halep acordă interviu de la balcon!

* Handbal mondial pe mai multe canale. Băieții joacă spectaculos, în forță, în viteză.Multe surprize nu-s, dar echipele din liga inferioară s-au străduit. De exemplu Suedia a bătut Chile cu 41-26 și nu e scor de baschet. Pare mai curând o competiție Olimpică decât mondială.* Am văzut Ungaria- Germania, un joc dramatic, cu nenumărate răsturnări de scor. O reală plăcere de spectacol.

SCM Rm Vâlcea a bătut în deplasare, în Croația. Mare bucurie. 27-25. Prima victorie după 6 înfrângeri. *Danezele de la Odense la un pas de victorie cu Gyor. 32-32. Meci spectaculos cu 64 de goluri. *Dunărea Brăila a dominat clar în Rusia, dar a terminat la egalitate 25-25 la Krasnodar în Cupa EHF. Antrenorul croat al fetelor noastre nu mi s-a părut prea inspirat.

*CSM se scufundă de la meci la meci. 10 jocuri, 4 înfrângeri. Dacă urmăritoarele joacă restanțele, nu prind nici locul 5. Doamna Szabo nu poate rezolva nimic? Nici salariile fetelor? Sau o demisie decentă? Neagu a jucat singură din nou și e tot mai tristă imaginea echipei. Antrenorul are ceva de spus, sau el e preocupat acum de Națională?

*Medicii din ambulator nu sunt atrași în campania de vaccinare. Unul zice, nu știu nume pentru că T. Barbu, le vorbește cu numele mici, că sunt peste 9000 în țară și e anormal să nu fie băgați în seamă. Se cere schimbarea paradigmei, cu pacientul în centrul sistemului de sănătate. Vlad Voiculescu nu se prea vede în ecuație, se observă și la A3.

*Concedierile bugetarilor. Subiect acut. Pieleanu (sociolog) spune că aparatul bugetar e supradimensionat. Restructurare nu înseamnă, zice unul,  să dai afară oameni. Dar cum se procedează? Recalificare în buclă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here