FESTIVALUL MAMAIA 2011 – EDIŢIA 41 – ZIUA I (25.08.2011)

0
28


Articol de Iulia Radu
Ora 19.00. Am ajuns la Mamaia ieri (24 august) după un drum extrem de lung şi obositor. Înainte de a ne caza la hotel am mers la o conferinţă de presă, în urma căreia nu am aflat lucruri pe care nu le ştiam, în afară de prezenţa Geaninei Corondan pe scena festivalului, în calitate de prezentator, alături de băieţii de la Casa Loco. Am pimit, însă, cu bucurie urarea de „bun venit” din partea organizatorilor. Conferinţa a durat în jur de 20 de minute. M-a mirat faptul că jurnaliştii erau intersaţi mai mult de detaliile privind metodele de finanţare a festivalului: „a dat sau nu doamna Udrea bani? Şi dacă da, care e suma?” – aceste întrebări s-au repetat obsedant până când Mădălin Voicu, preşedintele juriului, le-a pus caiscutăm desprepăt, răspunzând tăios: „Am venit aici să vorbim despre festival, dacă vreţi detalii despre finanţare întrebaţi Consiliul Judeţean Constanţa. Eu vă pot spune despre juriu, concurenţi şi seri de festival”.
Oarecum nemulţumiţi des răspunsul primit, jurnaliştii au abandonat subiectul, dar s-au îndepărtat despre subiectul principal (festivalul Mamaia) şi uite aşa am ajuns să discutăm despre piraterie, despre eventuale participări ale concurenţilor de la Mamaia în anii următori la Eurovision.
Eu, sincer, m-am bucurat că s-a încheiat rapid conferinţa. Trebuia să ne mai şi cazăm. Asta a durat ceva. Am aflat că avem program de voie şi în fiecare seară ne strângem în faţa hotelului şi mergem la festival cu toţii. Aparent era o veste bună. Dar, eu mi-aş fi dorit să existe şi alte conferinţe de presă, la care să participe şi concurenţii de la Interpretare, Creaţie, trupele invitate în recital. Având în vedere că presa nu are acces în culise, astfel de întâlniri cu participanţii (în cadru organizat) erau chiar vitale pentru noi. Răspunsul primit de la ofiţerul de presă al festivalului, „Lasă că vă puteţi vedea cu ei prin staţiune”, nu m-a încălzit cu nimic. Ba mai mult decât atât, mi se pare chiar aiurea să fie aşa. De ce să nu oferi şanse egale tuturor, de ce să nu le nlesneşti întâlnirea cu presa, de ce să nu încerci să îi promovezi egal pe toţi printr-o conferinţă? nu mai zic nimic de editarea unui CD cu piesele din această ediţie, deşi ar fi fost un lucru cât se poate de corect şi normal!
Seara, după ce m-am instalat în cameră, am plecat la o plimbare prin staţiune. Am văzut sute de afişe, de reclame luminoase… niciuna despre Festivalul Mamaia. Am întrebat oamenii de pe stradă. Unii nu ştiau că are loc festivalul, alţii auziseră ceva dar nu cunoşteau detalii despre recitaluri sau concurenţi, câţiva tineri din Arad erau bucuroşi că au ocazia să vadă Iris şi Cargo, dar habar n-aveau că aceste trupe cântă în cadrul Festivalului Mamaia. Ideea li s-a părut chiar amuzantă: „Adică eu mă duc la festivalul ăsta?? Dacă mi-ar fi zis careva că voi fi la 2 seri la Mamaia, l-aş fi bătut. Am văzut eu ceva straniu pe bilet despre festivalul Mamaia, dar eu le-am cumpărat pentru că sunt trupele mele de suflet. nu m-am gândit nicio clipă că ei participă la festivalul de muzică uşoară. Oricum mergem doar la recitalurile lor”. Şi apropo de asta, trebuie să vă spun că biletele de o zi costă 40 de lei, iar abonamentul 100 lei.
Având în vedere preţurile biletelor şi slaba promovare, numărul mic de spectatori nu m-a mirat. M-am plimbat prin sală şi puteam să stau în orice colţ pentru că erau suficiente scaune libere. Decorul m-a impresionat în mod deosebit… Trei ecrane mari (două în lateral şi unul în spate) dintre care doar cele laterale arătau imagini de pe scenă. Mai exista un ecran sus, ca un fel de plafon multi-color. Drăguţ, dar nu-mi amintesc să fi văzut scris pe undeva „FESTIVALUL MAMAIA” sau „MAMAIA 2011”, sau orice altceva care să evidenţieze numele acestei manifestări.
Prezentarea a fost mereu un subiect sensibil. Şi cred că va rămâne aşa mult timp de acum înainte. Exuberanţa, etravaganţa Geaninei Corondan sa apropiat puţin de stilul non-conformist al băieţilor de la Casa Loco. Problema este că toţi vor să vorbească mult. Nu se ascultă unul pe altul, se întrerup reciproc, se mişcă alandala (am reţinut o fază la început când unul dintre băieţi a „fluturat” clipboardul foarte aproape de faţa Geaninei). În plus, textele de prezentare lasă mult de dorit. „S-a mers pe spontaneitatea lor”, mi-a spus ofiţerul de presă după ce l-am întrebat dacă în acest an s-a ocupat cineva de texte. E bine, e frumos să fii spontan, dar într-un astfel de festival, e mai bine să ştii ce spui şi să oferi informaţia cât mai charismatic cu putinţă. De ce m-ar interesa pe mine, telespectator, cine l-a îmbrăcat/încălţat sau cine i-a oferit accesoriile concurentului X, Y, Z?? Nu se puteau rezolva aceste detalii printr-un text scris în josul ecranului, sau la final, în cadrul genericului? Erau momente în care nici nu mai ştiam dacă sunt la un festival de muzică sau unul de modă. Mi-au intrat mai mult în cap numele creatorilor de modă decât ale soliştilor, concurenţilor. Şi asta nu e normal! Apoi, nu am înţeles nici desele trimiteri la cariera şi piesele trupei Casa Loco. Dacă se vrea relansarea băieţilor, e OK. Dar măcar să ni se spună de la început!
Pe mine concursul nu m-a impresionat în mod deosebit! La Interpretare am avut impresia că noi, spectatorii, nu contăm pentru concurenţi. Ei au uitat că în sală este public plătitor şi au urcat pe scenă doar pentru a impresiona juriul. Eu nu ştiu să judec prestaţia vocală a unui solist, nu ştiu dacă falsează sau nu. Dar simt când solistul nu interacţionează neapărat şi cu spectatorii.
Nu pot să închei fără să spun câteva cuvinte despre recitalul In Memoriam Cornel Fugaru. M-a impresionat profund! M-am trezit cu ochii în lacrimi la final.
CONCLUZII POST-FESTIVAL
Particip pentru a doua oară la Festivalul „Mamaia” atât în calitate de jurnalist acreditat cât şi ca simplu spectator (prima oară am fost în 2009). Mie mi-a plăcut! În primul rând a fost mult mai bine organizat, mai „legat”. Apoi, e primul an în care juriul nu este blamat. Ca niciodată, colegii din presă au fost de acord cu votul juraţilor. Nu-mi amintesc să mai fi auzit după un festival păreri gen „premiile sunt corecte”, „n-ai ce să comentazi despre premii, sunt exact aşa cum trebuiau să fie”.
Secţiunea rock „Teo Peter” a adus un suflu nou festivalului! Şi un segment de public nou. Cu o promovare mai sănătoasă şi o seară dedicată strict secţiunii rock, va fi mult mai bine. De data aceasta am văzut tinerii rockeri aşteptând, pe scările de la intrarea în Teatrul Soveja, să înceapă recitalurile pentru care cumpăraseră bilete. Poate, pentru ediţiile viitoare, organizatorii se vor gândi să mai umble puţin la regulament şi să le ceară rockerilor să interpreteze atât o creaţie proprie cât şi un cover. Poate n-ar fi rău dacă ar exista şi o limită de vârstă, ca să nu concureze trupe de liceeni / studenţi cu trupe cu oarecare experienţă de scenă… Ar trebui să se gândească (şi să scrie în regulament) şi la genurile abordate de trupele din concurs: de la pop-rock, blues-rock, alternative la hard & heavy, doom, thrash, speed – toate intră în concurs? N-ar fi rău dacă ar reuşi să atragă un sponsor care să le ofere rockerilor instrumente, efecte sau alte lucruri care le-ar fi utile….
 
Consider că prezentarea a fost punctul slab al acestui festival. Geanina Corondan nu mi-a plăcut niciodată prea mult, dar pusă lângă băieţii de la Casa Loco a fost cu atât mai greu de digerat. Dacă m-aş fi ambiţionat aş fi scos o broşură cu toate gafele făcute de cei 3! Cea mai urâtă mi s-a părut cea din seara de Gală când unul dintre băieţii de la Casa Loco a anunţat-o pe Corina Chiriac în felul următor: „Cea mai frumoasă doamnă din juriu”. Urât băieţi! Urât! Şi nici măcar nu au sesizat ce au zis, au lăsat-o aşa! Apoi, să o încurci pe Mădălina Manole cu Laura Stoica… e ceva! Nu s-au corectat nici de data aceasta! Tot în seara de Gală am aflat că în juriu se află un anume „Mihai Drăgan” (n.r. era vorba de fapt despre Mircea Drăgan). Nici de data aceasta nu au corectat gafa! Să mai zic ceva despre ţinutele lor?! Am văzut oameni pe stradă mai bine îmbrăcaţi decât ei! Echipa de designeri şi stilişti care s-a ocupat de participanţii la acest festival, a uitat, probabil, că ne aflăm la un eveniment naţional dedicat muzicii româneşti. Din punct de vedere vestimentar, consider că doar rockerii au fost în ton cu ceea ce cântă. În rest, ţinute şi coafuri bătrâniciose (majoritatea!) şi uşchite (câteva!).
Revin la punctele bune ale festivalului: recitalurile! Toate pe care le-am văzut, mi-au plăcut la nebunie! Pe Cornel Fugaru l-am întâlnit doar de 2 ori (la emisiunea lui Andrei), dar am avut lacrimi în ochi în timpul recitalului dedicat memoriei lui. Nu voi uita niciodată acea emoţie intensă simţită în acele câteva zeci de minute! Iar faptul că teatrul de vară a fost aproape plin a contat enorm! N-am văzut niciodată atâţia oameni aplaudând în picioare în timp ce le şiroiau lacrimile pe obraz!
Şi Cargo a avut un super-recital! Poate puţin prea scurt. Aş mai fi vrut câteva piese. Oricum m-am bucurat să ascult „Zi de zi”, piesă pe care nu o mai auzisem de ceva vreme! Spre bucuria fanilor, la bis, Adi Bărar a coborât printre ei şi s-a lăsat fotografiat alături de un grup numeros de spectatori!
Ce-mi doresc pentru anul viitor? Mult mai multă promovare (în acest an nu am văzut niciun afiş prin Mamaia)! Cristian Zgabercea a anunţat că în 2012, festivalul va fi dedicat memoriei lui Aurelian Andreescu (se împlinesc 70 de ani de la naşterea artistului). Abia aştept ediţia viitoare!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here