EXCLUSIVITATI

HERBIE HANCOCK LA SALA PALATULUI (29.10.2010)

decembrie 21, 2012

Articol de Iulia Radu
Wow ce spectacol!! Mi-e greu să descriu în cuvinte stările prin care am trecut timp de o oră şi jumătate. Nu sunt o cunoscătoare a muzicii jazz, nu mi-era cunoscut nici repertoriul lui Herbie Hancock. Ascultasem, însă, cel mai recent album al său, The Imagine Project, care mi-a plăcut foarte mult! În special coverul după piesa lui Dylan, The Times They Are A-Changing (ft. The Chieftains, Toumani Diabete, Lisa Hannigan). Aşadar, nu m-am dus acolo cu aşteptări, pretenţii sau cu nasul pe sus. Poate din cauza asta m-am putut bucura de o muzică extrem de plăcută…
Au venit la Sala Palatului peste 3.000 de persoane. Public de toate vârstele, de la 3 la peste 60 de ani. N-am să înţeleg niciodată care este motivul pentru care părinţii aduc la astfel de concerte pici de grădiniţă. Bunăoară, vineri, încă de la prima piesă doi copilaşi au început să plângă zgomotos, să se agite şi să ţipe că vor să plece acasă. Se plictisiseră. Adevărul este că la 3-4 ani ai tot dreptul să ai alte gusturi. Drept urmare, părinţii au fost nevoiţi să-i ia în braţe şi să părăsească sala. Am văzut lume extrem de elegantă, doamne îmbrăcate în rochii de seară, pălării cu voal, domnii la costum… La un moment dat am simţit nevoia să dosesc cât mai bine geaca de piele.

Herbie Hancock a venit la Bucureşti însoţit de Lionel Loueke (chitară – despre care a spus că “este de pe altă planetă, vă veţi convinge când îl veţi auzi la următoarele piese”), James Genus (bas – “omul acesta are mai multe degete la mâini, sunt sigur”, a zis Herbie), Trevor Lawrence Jr. (tobe) şi Greg Phillinganes (clape şi voce – “El a mai fost în România cu Michael Jackson, habar n-aveam că poate cânta, am aflat asta la repetiţii, veţi vedea ce voce are”, a mai zis Hancock). Şi-a prezentat colegii după prima piesă (una instrumentală) şi apoi a invitat-o în scenă pe solista Kristine Train (care puţin mai târziu a cântat şi la vioară) pentru a interpreta piesa Imagine (cover John Lennon). Fata a cântat bestial!! A urmat piesa lui Peter Gabriel, Don’t Give Up, care a stârnit ropote de aplauze în sală! Din când în când, în timpul pieselor instrumentale, sala exploda pur şi simplu în aplauze. Muzica lui Herbie Hancock m-a făcut să visez în culori, era ca şi când instrumentele aveau viaţă, chip şi zâmbeau. Herbie ne-a explicat înainte de a interpreta piesa Imagine că nu a putut să îi aducă în România pe toţi artiştii cu care a colaborat la acest proiect, aşa că a apelat la tehnică, i-a avut într-un hard.

Herbie – un manelist?!
N-am putut sta până la final pentru că trebuia să ajung la Radio. Sincer, mi-ar fi părut rău dacă aş fi ratat acest concert! Mi-a plăcut mult şi muzica şi publicul din sală. Erau acolo oameni care ştiau despre ce este vorba, care îi cunoşteau repertoriul şi care l-au primit cu multă căldură. Asta s-a simţit şi l-a făcut pe Herbie Hancock să declare încă de la începutul concertului că se simte foarte bine. Dar, în mod evident, au fost şi unele persoane care nu au plecat prea entuziasmate de acolo. Am citit cu surprindere o cronică… răutăcioasă (ca să fiu drăguţă). Să-l asemeni pe Herbie Hancock cu Dan Bursuc pentru că şi-a agăţat clapa de gât şi apoi să spui că a venit “nepregătit” în faţa unor români care-l aşteptau cu sufletul la gură, este, din punctul meu de vedere, o blasfemie şi dovadă de snobism cum rar vezi!
Eu sper să mai vină în România! M-aş duce cu drag să-l văd şi a doua oară!
P.S. Am şi un mare regret: faptul că la plecare nu am dat nas în nas cu Nicolas Cage! Poate… data viitoare!