EXCLUSIVITATI

James Blunt la Sala Polivalentă (21 februarie 2009)

decembrie 2, 2012

Cronică de Iulia Radu
Am stat mult să mă gândesc cum să încep această cronică. O fi mai bine cu „începutul-cronologic” sau cu „începutul meu”?
Am ales varianta a doua. Aşadar, iată-ne la cea de-a 12-a piesă din concert. Lumini stinse, o scenă mică (4X4 metri, cubică) aflată în celălalt capăt al sălii, pe care zac un pian, un microfon şi un scaun. În semi-întuneric, îl distingem pe James Blunt. Bea apă. Toate… privirile/camerele de luat vederi ale aparatelor foto şi al telefoanelor mobile sunt fixate pe el. Se aud primele acorduri din piesa Goodbye My Lover. Sala devine un vulcan. La primul refren britanicul se îndepărtează de microfon, priveşte spre sală şi i-am citit pe buze primul vers al refrenului. Comunicarea este perfectă: el cântă în gând, noi cât ne ţin plămânii. Au fost 4 minute trăite de toţi cei care s-au aflat la Polivalentă. Fiecare în felul său: fie că s-au ţinut îndrăgostiţii în braţe, sau că au schiţat câţiva paşi de dans, sau pur şi simplu au cântat, a fost un moment care i-a marcat. A fost magic!
Concertul în sine a fost unul bine gândit: au fost jocuri de lumini, confetti, imagini sugestive pentru mesajul unor piese (cum a fost de exemplu piesa No Bravery – scrisă în 1999 după experienţa trăită în Kosovo). James a cântat la pian, la chitară (a luat chiar şi chitara electrică pentru piesa Turn Me On, care a căpătat mai multă forţă); a dansat (chiar şi pe pian!), a coborât printre spectatori (pentru a ajunge în celălalt capăt al sălii la scena mică). Concertul a avut toate ingredientele pentru un super-show: artist energic, piese foarte frumoase, sunet bun (mi-a plăcut că se auzea pianul, chitara electrică, toate instrumentele se auzeau clar), public care ştia toate versurile. Totuşi, ceva a lipsit. James Blunt mi-a dat impresia că îşi gândeşte concertele în detaliu, dar are carenţe la trăire. Prestaţia lui mi s-a părut în anumite momente plată. I s-a cântat La mulţi ani (pe 22 februarie, este ziua lui) de două ori şi nu a reacţionat niciodată. Lucru cel puţin curios… Un „mulţumesc” nu-l costa nimic. Sau măcar un zâmbet, un gest care să ne dea de înţeles că ne-a auzit… Zic şi eu… E minunat să oferi publicului un show dinamic, dar cred că e important să ştii să şi primeşti. Să ai şi tu o reacţie la valul de căldură venit dinspre sală.
Altă curiozitate, cel puţin pentru mine, a fost publicul. E minunat să strângi în Sala Polivalentă aproximativ 4.000 de persoane care ştiu versurile pieselor tale, oameni care au cântat alături de tine o oră şi 20 de minute. Pe lângă faptul că James nu mi s-a părut că a răspuns publicului, la final, celor care se îndreptau grăbiţi spre casă parcă le dispăruse entuziasmul imediat după ce s-au aprins luminile. Era ca şi când n-au fost la un concert. Mi s-a părut atât de straniu, diferenţa de atitudine din timpul concertului şi ce am văzut la ieşirea din sală… Am stat de vorbă cu câteva persoane la plecare. Alina (24 de ani, Bucureşti) mi-a spus sec: „A fost frumos. M-am simţit bine”. Constanţa (28 de ani, Bucureşti): „Mi-a plăcut. Am petrecut o seară frumoasă”. Georgiana (19 ani, Bucureşti): „Îmi place de James Blunt de multă vreme. Mă bucur că l-am văzut în România şi sper să mai vină. Mi-au plăcut toate piesele cântate azi”.
Un lucru e clar, însă! Cu siguranţă am descoperit un artist pe care merită să îl ascult acasă. Piesele mi-au plăcut foarte mult!

Mici completări
*Când am ajuns la Sala Polivalentă erau mai multe cozi. La Casa de bilete ticketpoint, bilete.ro, la intrare… Oamenii schimbau biletele de la Romaero cu cele pentru Polivalentă. Unii cercetau harta sălii, alţii nu înţelegeau la care dintre cozi e bine să se aşeze. Erau şi unii nemulţumiţi pentru că, spuneau ei, locurile de aici nu ar fi la fel de avantajoase precum cele de la Romaero.
*Nu pot să nu observ lipsa de respect a unora. Cum a început concertul foarte mulţi au simţit nevoia să alerge în faţa scenei pentru a fi cât mai aproape de idolul lor. Zis şi făcut. Păgubiţi au fost cei care aveau loc pe scaunele din centrul sălii pentru că nu au mai văzut nimic.
*Publicul a fost în majoritate feminin.