JURNALUL MEU DIN 2.11 – MULȚI ÎȘI UMFLĂ MUȘCHII, DEȘI NU-I AU

0
58

JURNALUL MEU DIN 2.11 - MULȚI ÎȘI UMFLĂ MUȘCHII, DEȘI NU-I AUDuminică cu soare, unii zic de vară, alții de toamnă. Cert e că e frumos afară și, spre iritarea mea profundă, se dă căldură în bloc. Cât de cretini pot fi colocatarii (m-aș bucura să mă citească) să accepte să dăm o căruță de bani pentru nimic util? *

La Vocea României observ că nu vor să evolueze în plan informațional, cultural. Se dau doar titluri de cântece, nu și numele celui care a lansat, sau a scris, cântecul interpretat de concurent. În schimb, ProTV pregătește cu minuție propria aniversare de 30 de ani cu amintiri frumoase din 1995-96…și tot așa. Am văzut și secvențe de la vizita lui Michael Jackson, sau alegerile cîștigate de Emil Constantinescu.* Legat de muzică și drepturi de autor. La competițiile de patinaj artistic, s-au dat și azi cele de la Marele Premiu al Canadei, sunt sportivi nevoiți să reia programe vechi, sau de anul trecut, din cauza prețurilor mari la drepturi de autor. Se ajunge la 50.000 de dolari pentru o piesă din repertoriul lui Phil Collins, de exemplu. *

Dominik Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei a fost la Digi24, când și-a exprimat nemulțumirea față de șantajul magistraților. El speră că se va face un compromis și capitolul se va încheia. Îl va susține pe C. Drulă până la capăt, chiar dacă la faza cu Lasconi au schimbat susținerea din mers.Grupurile de interese își bagă candidați la înaintare, astfel fragmentând voturile. E părerea lui Fritz.Dar va respecta protocolul din coaliție când va veni rândul lui Grindeanu la Palatul Victoria.*În curând va primi cetățenia română. Un cetățean european, deocamdată, care comunică relaxat despre orice subiect. Are un viciu:îi plac dulciurile! Îl înțeleg.

*Sport mult am vizionat ieri și azi. Sinner l-a spulberat pe Zverev, care acuza probleme fizice. * Am auzit de la marii analiști de fotbal (unii cu vocabular suicidar de sărac) că dacă un jucător lovit nu zace ca lumea și se ridică, nu-i dai agresorului galben.* Steaua a trecut clar de Dinamo la polo.* Naționala de handbal (băieți) a pierdut iar de la Georgia. Nu-s convins că George Buricea e o soluție pentru postul de antrenor.* Azi joacă CSM București cu Odense. Am citit lotul. 4 românce în total. Tristă situație. Se joacă în sala Dinamo* Inter-ul lui Chivu s-a chinuit la Verona. În min 96 era 1-2! Cu multă șansă.* Real Madrid a bătut destul de lejer pe Valencia.* Când scriu, joacă Buducnost cu Gloria Bistrița. Echipa noastră are multe accidentate. În Muntenegru avem 10-15 suporteri zgomotoși. Nici gazdele nu-s prea numeroase. Văd tribune goale. 16-13 la pauză. Arbitrii croați la meci în Muntenegru! Ce demenți conduc Federația Internațională?* Gyor a trecut de campioana Franței, Metz.* FC Argeș o duce bine, câștigând în deplasare cu Slobozia.* La volei masculin, joc foarte spectaculos, Dinamo- Zalău 2-3!* Continuă să urle becali la două posturi-slugi, care-i sorb aberațiile, inepțiile.Nimeni nu ține cont de noi, telespectatorii.Să le fie rușine ”jurnaliștilor închipuiți”

*Congresul american ( republicani și democrați în egală măsură)a reacționat destul de ferm la anunțul retragerii militarilor americani din flancul de est. Oricum vor pleca și din Ungaria, care-l are pe V. Orban, mare prieten lingușitor al Președintelui D. Trump.* S-au semnalat mișcări strategice în Caraibe. Cresc tensiunile între Venezuela și SUA. Maduro a apelat la prietenii mari din depărtări* La Casa Albă se fac băi, toalete noi. Trump are preocupări serioase.

*A reapărut din neant Clotilde Armand. Nu face bine prezența ei în emisiuni. E enervantă și când nu e primar.* Nu sunt singurul care constat că Președintele și Premierul refuză conferințele de presă și preferă să meargă la Antene. * S-au dat în folosință locuințe sociale la Mediaș pentru 31 de familii, care au primit cheile de la primarul Gheorghe Roman.* La Rm Sărat 50 de oameni au ieșit din case din cauza unei explozii. * La Dej o altă explozie, generată de gaze, a ucis un om și a distrus o casă.* Cele mai iubite orașe turistice în 2025 sunt Florența, Sevilla, Granada, Istanbul, Roma și Siena (Digi24 a publicat un astfel de top preluat din presa de profil).* Felicia Filip a fost la Observator și ne-a invitat cu argumente la Opera Comică pentru Copii.* Și iar vă asigur că se cântă mult în țară!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here