Localitatea Crişan din jud. Tulcea a devenit km 0 al Ecoturismului în Delta Dunării (25-26.07.2012)

Sunt din ce în ce mai convinsă că planetele s-au aliniat în cel mai fericit mod în ziua în care m-am născut. Altfel, nu-mi explic cum de am ajuns să fac ceea ce-mi place şi să mi se întâmple atâtea lucruri frumoase în viaţă. Ultima aventură extraordinară am trăit-o miercuri şi joi (25 şi 26 iulie) în Delta Dunării. La începutul săptămânii nimic nu anunţa această excursie. Dar Andrei a primit o invitaţie din partea Asociaţiei „Ivan Patzaichin” pentru a participa la iniţiativa Centrul de Ecoturism Rowmania Crişan (CER) în localitatea Crişan din jud. Tulcea. Cum Andrei nu putea face această deplasare, iată-mă în drum spre Delta Dunării. Şi ce poate fi mai minunat decât să merg pentru prima dată în Deltă iar paşii să-mi fie îndrumaţi de Ivan Patzaichin?! Păi, vă spun eu: nimic.
Presimt că va fi o povestire lungă pentru că au fost două zile pline de evenimente frumoase, aşa că aşezaţi-vă comod în fotoliu şi… spor la citit.
Am plecat din Bucureşti miercuri la ora 9.00. O dimineaţă însorită, extrem de călduroasă, ca mai toate dimineţile în Bucureşti din această vară. Tiberiu, unul dintre ghizii, îndrumătorii noştri, a fost o gazdă impecabilă. Ne-a oferit apă rece şi până la ieşirea din Capitală ne-a prezentat şi programul celor două zile care includea printre altele o conferinţă de presă, plimbări cu canotca, vizită la două pensiuni locale, unde urma să luăm şi prânzul, posibilitatea de a fotografia, posibilitatea de a fotografia şi de a vedea numeroasele specii de păsări din Deltă. Pasiunea cu care ne vorbea Tiberiu despre această iniţiativă m-a făcut nerăbdătoare să ajung la faţa locului. Dacă aş fi putut să iau în spate microbuzul şi să alerg cu el până la destinaţie pentru a ajunge mai repede aş fi făcut-o bucuroasă. Fiind primul meu drum spre Tulcea, am avut grijă să-mi aleg un loc cât mai în faţă pentru a avea vizibilitate bună. Nu vroiam să pierd nimic. Aveam aparatul foto la îndemână pentru a imortaliza peisajele deosebite şi slavă Domnului au fost o grămadă!
Atmosfera din microbuz a fost extraordinară. S-a râs, s-a glumit, s-a dormit. Colegii mei mai fuseseră, aşa că ştiau deja la ce să se aştepte. Cu toate acestea entuziasmul era din ce în ce mai mare pe măsură ce ne apropiam de destinaţie.
 
La 14.15 am ajuns la debarcaderul din Murighiol. Am zăbovit acolo aproximativ o jumătate de oră până ne-am organizat şi ne-am strâns cu toţii (unii veniseră cu maşini personale). Acolo mi-am făcut şi primul prieten: o căţeluşă extrem de prietenoasă care pur şi simplu te ruga să o mângâi. Zis şi făcut. A urmat o plimbare de peste două ore pe canale cu o şalupă până în localitatea Crişan, la hotelul Sunrise unde aveam cazarea. Am fost întâmpinaţi cu zâmbete primitoare, pâine şi ţuică. Am lăsat bagajele şi ne-am grăbit să ajungem la Centrul de Ecoturism Rowmania Crişan, unde ne aştepta Ivan Patzaichin, Excelenţa Sa dl Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, şi soţia sa Libby Gitenstein alături de reprezentanţii organizaţiilor implicate în finanţarea acestei iniţiative. Tot cu şalupa am ajuns acolo. Ivan ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze şi a strâns mâna tuturor, urând „bun venit” fiecărui om în parte.
Conferinţa de presă a avut loc într-un spaţiu neconvenţional, pe o insulă, între stuf şi corcoduşi (care între timp s-au sălbăticit), unde urmează să fie acest centru de ecoturism. Pontonul era aproape gata, „din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu am reuşit să punem stuful pe acoperiş, dar acum este aici şi ne ocupăm de acest lucru”, mi-a zis cineva arătându-mi stuful pregătit pe malul celălalt.
„Ne dorim ca până în 2014 să avem cel puţin 10 astfel de centre, nu plutitoare, pentru că avem promisiuni de la autorităţile locale că vom primi locuri, pentru că trebuie să ştiţi că aceste terenuri nu ne aparţin. Tot ceea ce facem noi va rămâne localnicilor, pentru ei facem totul. Noi suntem doar coordonatori ai acestui proiect. Am demarat această iniţiativă în urmă cu un an şi jumătate şi având în vedere că am ajuns până aici înseamnă că avem succes şi oameni de calitate alături de noi. Îi aşteptăm şi pe alţii să vină cu idei, dar subliniez că trebuie să fie idei în favoarea localnicilor şi a acestor locuri”, a declarat Ivan.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă acest proiect, am stat de vorbă cu Andrei Blumer, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România. Iată ce am aflat: “Ne dorim ca acesta să fie punctul de plecare al unor trasee deosebite pe care le vom parcurge cu canotcile. Vrem să oferim turiştilor o altfel de experienţă. Bărcile vor pleca de aici şi se va merge pe lacurile din apropiere. Ne dorim ca turiştii să stea mai mult în Deltă, să cheltuiască mai mulţi bani. Noi le oferim activităţi care au un impact negativ mic asupra mediului înconjurător, dar care au un impact pozitiv major asupra comunităţii locale. Ne dorim foarte mult ca localnicii să deţină controlul asupra dezvoltării. Bărcile pot fi închiriate pentru o zi sau pentru mai multe zile, totodată va exista şi un ghid audio şi un media show pe ponton, care îi ajută pe turişti să identifice păsările. Pe această insulă vrem să creăm o potecă tematică, un podeţ, unde vizitatorii pot interacţiona cu natura. Ne dorim ca localitatea Crişan să fie punctul de plecare al ecoturismului în Deltă. Şi nu ne oprim aici deoarece am vrea ca acest concept să fie transpus şi în alte zone care au un profil de destinaţie de ecoturism”.
Locul în care ne aflăm noi acum este de fapt în spatele satului Crişan. Iar turiştii merită să vadă şi această zonă, nu doar ceea ce se vede din faţa localităţii de pe canalul principal de navigaţie. Aici este locul în care sătenii au grădinile iar copiii se scaldă în lacurile din zonă, tot aici îşi ţin animalele, bărcile cu care merg la pescuit, este practic o altă lume care merită să fie adusă în atenţia turiştilor. Desigur, mai trebuie păstrată şi curăţenia, dar cred că acest aspect se va rezolva rapid.
 
M-am simţit extraordinar în Deltă. E linişte, e aer curat, nu te topeşte căldura vara. Am văzut o grămadă de păsări superbe. Cel mai mult mi-a plăcut egretele – o pasăre elegantă, graţioasă, suplă, cu pene de un alb strălucitor, cu cioc şi picioare lungi şi negre. Am văzut şi pelicani şi diverse specii de stârc, pescăruşi, raţe. Pur şi simplu nu te poţi plictisi în Deltă. Ai mereu ce să vezi. Dar o poţi face doar dacă aluneci lin pe ape într-o barcă cu văsle, astfel încât să nu sperii vieţuitoarele. Te poţi apropia de pelicani până la aproximativ 20 de metri, a reuşit acest lucru Ambasadorul SUA atunci când s-a plimbat cu canotca. Într-o barcă cu motor nu ai reuşi acest lucru. Dar din nefericire şi localnicii au început să prefere bărcile cu motor, „tot mai mulţi îşi cumpără bărci cu motoare puternice”, aflu de la gazdele noastre. Şi am văzut acest lucru pe drumul de întoarcere când o şalupă a trecut pe lângă noi cu o viteză ameţitoare împruşcând cu apă în stânga şi în dreapta. Apoi, un alt localnic, care probabil consumase ceva băuturi spirtoase, a simţit nevoia să facă câteva ture pe lângă şalupa noastră (asigurându-se că e filmat şi fotografiat) stând în picioare în barcuţa de lemn (echipată cu un motor bunicel) fără a ţine mâna pe cârmă. Din punctul meu de vedere, a merge în Deltă doar pentru a „alerga” pe canale într-o barcă cu motor, e o pierdere de vreme. Nu vezi absolut nimic din tot ceea ce contează. Dacă mergeţi în Deltă încercaţi să o descoperiţi dintr-o barcă cu vâsle. Veţi fi impresionaţi de ceea ce veţi vedea: de la floră, la mirosul apei şi până la faună totul merită observat cu atenţie.
Ivan Patzaichin a spus cu oarecare regret în glas: „În ultimii 15-20 de ani s-a pierdut o tradiţie foarte importantă în Deltă: înainte la fiecare metru pătrat era câte un potenţial campion olimpic şi mondial. Dar astăzi, cei mici au uitat să mai vâslească şi consider că este un lucru ruşinos. Ei nu se mai urcă în barcă dacă nu au un motor puternic. Tocmai de aceea ne-am gândit, ca pe lângă cele 10 centre de ecoturism, să facem şi unul pentru iniţierea copiilor în sporturile nautice să încercăm să le trezim copiilor interesul pentru a vâsli, poate vor considera canotca mai trendy şi se vor urca în ea”.

Mark Gitenstein, Ambasadorul SUA, a declarat: “Dl primar al oraşului Tulcea m-a întrebat dacă am mai fost în Deltă. Ei bine, eu şi Libby suntem la a treia vizită în Deltă. Eu le-am spus adesea oamenilor că dacă aş putea să mut Ambasada SUA din Bucureşti în Deltă, eu aş face-o mai mult decât bucuros. Am să vă povestesc un lucru amuzant, petrecut cu câteva minute înainte de a ne întâlni cu toţii aici. În timp ce traversam unul dintre lacurile din zonă a sunat telefonul. Era un număr de la Casa Albă… Era chiar din camera unde se iau cele mai importante decizii şi nu ştiam cine poate fi… Apropo, e prima oară când primesc un astfel de telefon. Se pare că există o regulă, de care eu nu ştiam: când eşti sunat din camera respectivă trebuie să spui unde te afli. Cred că la capătul celălalt al firului, era şeful Consiliului de Securitate, care m-a întrebat: Dle Ambasador unde sunteţi? I-am spus că sunt în Delta Dunării, cel mai frumos loc din România şi cel mai frumos loc din Europa dacă nu chiar din lume. Iar şeful Consiliului de Securitate mi-a zis: Vă mulţumesc dle Ambasador, dar totuşi, unde vă aflaţi? M-am gândit o clipă… i-aş fi spus că mă aflu în localitatea Crişan, dar nu ajunsesem încă aici… eram în mijlocul pustietăţii… Aşa că i-am spus că mă îndrept spre această localitate. El a căutat pe hartă şi m-a întrebat: Bine, dar care e cel mai mare oraş din apropiere? Şi i-am răspuns Tulcea şi după ce a identificat oraşul pe hartă mi-a dat legătura telefonică. Acum, vorbind serios, după ce am primit acest telefon mi-am dat seam ace privilegiu este să fiu Ambasadorul Statelor Unite şi să mă pot afla aici. Sunt privilegiat nu doar pentru că pot petrece timp cu Ivan, Andrei, Roxana şi cu distinşii membri ai autorităţilor locale, ci şi pentru că noi, reprezentanţii Statelor Unite, şi eu în special în calitate de româno-american, putem ajuta România să dezvolte o zonă atât de frumoasă precum aceasta într-un mod ecologic. Eu şi Libby iubim această zonă. Şi unul dintre motivele pentru care o iubim este acela că eu am crescut într-o zonă similară acesteia, şi avem o casă în statul Delaware chiar pe marginea unui canal care seamănă foarte mult cu acesta. Diferenţa este că în Statele Unite noi am făcut toate greşelile pe care le puteam face în dezvoltarea acelor zone, dar voi, aici în România, nu veţi repeat acele greşeli. De ce? Pentru că v-aţi dat seama de valoarea ideilor unui om precum Ivan şi v-aţi dat seama de valoarea culturii locale pe care vreţi să o păstraţi. Tocmai de aceea cred că vă putem ajuta să dezvoltaţi această zonă într-un mod ecologic care păstrează tradiţia. Un ultim comentariu, Romanian American Foundation (RAF) va avea un patrimoniu de peste o sută de milioane de dolari, iar scopul nostru cu această fundaţie este să ajute la iniţierea unor astfel de proiecte care mai apoi să se poată finanţa singure”.
 

După plimbarea cu canotca, Libby Gitenstein a declarat: “Într-un an soţul meu m-a întrebat ce-mi doresc de ziua mea. Şi i-am spus: o barcă. El a crezut iniţial că mă refer la o barcă cu motor. Dar i-am spus: “Nu! Fără motoare”. Aşa că avem kayak şi mergem uneori de acasă până la ocean, înfruntăm valurile şi apoi ne întoarcem acasă. Este una dintre activităţile noastre preferate”. Îi place canotca? “O ador! E mai greu să fii într-o canoe, cu kayak-ul este mai simplu. Dar astăzi m-am simţit minunat. Am fost cu Ivan în canotcă şi de aceea a fost foarte simplu. El este foarte puternic. Am văzut o colonie uriaşă de pelicani, am văzut o pasăre-mamă în cuibul ei, multe broaşte. Pe lac este foarte linişte iar aerul miroase extraordinar. A fost o zi senzaţională”.
Am fost “dezlipiţi” cu greu de canotci. Senzaţia pe care o ai când aluneci lin pe apă nu se poate compara cu nimic şi în niciun caz nu poate fi uitată. Joi am luat prânzul la o pensiune locală. La final dl Ambasador a primit o pagaie cu autograf de la Ivan Patzaichin. Apoi ne-am întors la Hotelul sunrise prin sat. Localitatea Crişan se întinde de-a lungul braţului Sulina pe o lungime de 7 km. Problema aici (ca de altfel peste tot) este faptul că localnicii nu colaborează între ei. De fapt, aceasta este una dintre ambiţiile lui Ivan: să-I determine pe localnici să devină o comunitate în adevăratul sens al cuvântului şi să ofere turiştilor un pachet întreg şi divers de oferte pentru petrecerea timpului liber în Deltă. Pe cont propriu, afacerea poate muri uşor, dar dacă lucrează împreună pot realize ceva durabil. Sigur că problemele nu se opresc aici: trebuie găsite soluţii pentru ca localnicii să nu mai fie obligaţi să facă drumuri la Tulcea sau la Sulina pentru a-şi cumpăra cele necesare în gospodărie. În plus, Victor, unul dintre îndrumătorii şi ghizii noştri, mi-a mărturisit că este foarte greu să angajeze localnici dacă are nevoie de mână de lucru. “Mirajul turismului este foarte mare şi poate devein o capcană. Ei nu acceptă să vină la muncă pe orice sumă pentru că se bazează pe faptul că în orice moment le poate pica un turist şi câştigă mult mai mult aşa. Aici nu este vorba că oamenii nu au bani… nu există infrastructură ceea ce e cu totul altceva”.
Sigur că probleme mai sunt, dar la fel de adevărat este faptul că atât Ivan cât şi colegii lui sunt hotărâţi să ducă la bun sfârşit acest proiect. Noi le dorim succes şi le mulţumim pentru invitaţie şi pentru posibilitatea de a descoperi această zonă într-un mod inedit!