Să ne înțelegem. Dacă Oana Pellea n-ar fi scris pe Facebook că merge la Rock FM, nu aș fi deschis radioul. Nu de alta, dar încă mă refac după experiența traumatizantă de a asculta posturile private de radio timp de o săptămână (s-a întâmplat acum vreo 3 ani, iar procesul de recuperare este lent).
În fine, pentru Oana Pellea am zis că merită să încerc. Încă nu ajunsese invitata în studio când am deschis eu radioul. Era, în schimb, mare veselie mare în acolo: râdea realizatorul, râdeau cei din regia de emisie, râdea femeia de serviciu, râdea portarul, fraților nu cred că era om în clădirea aceea care să nu râdă. E clar că cineva spusese gluma anului, dar cum eu nu am prins de la început, am așteptat cuminte să se termine repriza de râs și să pot urmări firul logic al discuției. Din păcate (pentru mine!), n-am reușit să identific vreo logică în discursul de la radio.
Timp de o oră n-am părăsit frecvența postului. Am tot încercat să înțeleg ceva, să mă agăț de ceva. N-am reușit! M-am simțit ca un analfabet funcțional. Deși am ascultat o emisiune, mi-e imposibil să vă spun despre ce s-a vorbit. N-am rămas cu nimic util pentru mine, cu nicio informație nouă.
Pot doar să reproduc câteva fraze care m-au marcat.
„Ai servici la radio? Vorbești, ce să faci?!”
Bine-bine… vorbești, dar nu vrei să și comunici ceva? Nu vrei să ajungă și la ascultător un mesaj, să rămână și el cu ceva după ce te aude pe tine trăncănind de zor?! Dacă scopul este să vorbești fără oprire și fără să îți conectezi creierul la limbă, atunci care mai e diferența dintre unul care îndrugă vrute și nevrute pe stradă și un DJ de radio?!
„Bă, ce proști suntem!”
Cu asta nu pot fi de acord! Voi nu sunteți proști. Deloc! Proști suntem noi, cei care ne „tocim” neuronii ascultând acest post de radio și sperând că, fiind vorba despre un post specializat pe rock, vom primi programe de calitate, că de vorbe goale și hahaieli e plin FM-ul românesc.
După încă un banc și o repriză de râs colectiv, a urmat un moment jenant pentru orice post de radio cu pretenții. Sub pretextul că ironizează coverul făcut de Marian Mexicanu după o piesă Scorpions, „roackerii” au difuzat „capodopera” și au râs în cor (din nou). Concluzia (care se voia a fi amuzantă) are un sâmbure de adevăr:
„Nu putea nimeni să omoare rock-ul, decât cineva din interior”.
Gura păcătosulului adevăr grăiește! E timpul să recunoaștem meritele acestui post de radio care zilnic dă câte o lovitură la temelia rockului. Ca ascultătoare de radio si iubitoare de muzică, eu consider o insultă să ascult coverul lui Mexicanu, în condițiile în care săptămânal sunt lansate albume și single-uri de ROCK. După ce că au un playlist limitat deși oferta este cât se poate de bogată, am ajuns să ascult rock manelizat fix în „templul” muzicii rock. Halal!
Profesional nu au nicio scuză. De ce să difuzezi o piesă de toată jena, o piesă care nu e pentru publicul pe care susții că îl slujești? Doar ca să aibă realizatorul de ce să se hlizeasca pe post?!
Când în sfârșit a ajuns Oana Pellea în studio, moderatorul emisiunii era ocupat cu un subiect arzător: ceva despre nu știu ce dietă, așa că invitata a trebuit să mai aștepte puțin până să poată să spună ceva. Mi-ar fi plăcut să aflu măcar unde joacă Oana în zilele următoare, mi-ar fi plăcut să aflu ceva nou (orice!!!) despre această actriță. Din păcate, pe parcursul interviului am avut impresia că nici moderatorul nu știa despre ce ar trebui să discute cu ea. Uluitor!
Ascultând întrebările DJ-ului, mi-am amintit de oracolele pe care le completam în clasa a-III-a și a IV-a (după aceea noi am crescut și am trecut la o nouă etapă a vieții în care întrebările s-au diversificat):
Care e momentul tău de glorie din acest an?
Care e cel mai penibil moment de care îți amintești și pe care îl poți spune pe post?
Un cuvânt sau o expresie care te enervează cel mai tare?
Ai un tic verbal?
Dacă ai avea o super putere care ar fi aceea?
Sa tot faci radio dacă asta-i nivelul intelectual. Admir răbdarea Oanei Pellea care a răspuns cu umor primelor două întrebări spunând că momentul prezent este și glorios și penibil. Aș vrea să vă pot spune mai multe despre dialogul cu Oana. N-am cum.
Evident, nu doar Rock FM a coborât ștacheta. Am impresia că mai nou unii fac radio ca să își satisfacă orgoliul. Cei din studio râd, se simt bine, fac trimiteri la glume interne pe care le înțeleg doar ei, folosesc limbajul de mahala de (prea) multe ori, iar ascultătorul se simte stingher și preferă să nu îi deranjeze.
Ipocrizia supremă este când îi auzi spunând că ei oferă acest circ/ghiveci/kitsch pentru că „asta cere publicul”. Altfel, „marii DJ” din FM-ul românesc au pus pe pereții din casă, chiar lângă icoane, discurile cu King Crimson, Steven Wilson, AC/DC, Black Sabbath, Led Zeppelin, Van Der Graaf Generator…. Umblă vorba că unii chiar dorm cu discurile sub pernă, atât de devotați sunt acestui gen muzical. Da, ei în timpul liber numa’ d-astea culte și grele ascultă dar… la radio dau doar ce cere publicul. Ăștia de la Rock FM, de exemplu, își respectă atât de mult publicul iubitor de rock încât nu si-ar putea permite să stea de-a curmezișul în fața plăcerii rockerimii românești care se tăvălește pe jos de bucurie când aude o manea mică!
Ce pot să mai zic?! La mai multe, fraților! Să crească audiența până la cer, să curgă banii valuri-valuri, că doar o viață avem!
- Ziua Culturii Naționale, celebrată de ARCUB prin magie, poezie și povești fermecate (15.01) - ianuarie 14, 2025
- Foc de P.A.E cu Andrei Partoș – editia 837. Dezbatem subiectele la zi (12.01.2025) - ianuarie 13, 2025
- Ziua Îndeplinirii Visurilor (13.01) - ianuarie 13, 2025
Îmi amintesc cu mare placere de emisiunea în care și avut o invitata pe Oana Pellea, și pe un post concurent de radio se difuza o piesa de teatru în care juca și ea, a fost un regal. Pentru mine teatrul Bulandra rămâne un etalon al teatrului romanesc.
Adevrul e ca multi roackeri asculta manele ca sa fie „cool”, asta cred ei. Este jenant ca pe langa rock sa asculti si manele. Asta e o dovada a faptului ca educatia in Romania a scazut, ca o concluzie. E un nivel atat de jos incat doar oameni speciali pot ajunge.
De mult n-am mai râs așa… Julia, you rock! Te-ai gândit vreodată să realizezi propria ta emisiune?