Meneito & Rock la Sala Polivalentă (15 decembrie 2008)

0
5

Prieteni, ce părere aveţi voi despre Meneito & Rock?? [undecidedxf9.gif] Am ridicat sprânceana când am auzit această alăturare, recunosc. Pe 15 decembrie, m-am dus însă, la Sala Polivalentă. Afişul concertului îi cuprindea pe:  Los Locos, Alessandro Canino & DJ Alex Tamburini, Laura Stone, Village Girls, Tony Tomas, Blaxi Girls. Înainte de a începe să vă povestesc despre evenimentul propriu-zis, vă mai spun că biletele costau 100 de lei (pentru toate categoriile).
La intrarea în Sala Polivalentă grupuri-grupuri de tineri se îngrămădeau la uşi. M-am strecurat şi eu cum am putut şi primii oameni de care m-am izbit erau gardienii (nişte băieţi bine făcuţi care aveau braţele protejate de bucăţi de cauciuc – prima impresie: o fi considerat concert cu risc mare de periculozitate [dntknwei6.gif] ). Unul dintre gardieni mă întreabă răspicat: de la ce liceu sunteţi??   Îi explic că am depăşit perioada… în fine ajung în sală. Înăuntru, aproximativ 2.000 de persoane. Extrem de mulţi copiii, de la clasele V-VII, se jucau leapşa, de-a Spiderman, ţipau unul la altul, ronţăiau prostii, beau suc. Pe scaune, stateau de vorbă liceenii. Organizaţi în zeci de bisericuţe povesteau despre plimbările prin Herăstrău, făceau planuri pentru Revelion. Aflu că organizatorii au donat şcolilor şi liceelor din Bucureşti mai bine de 3.000 de invitaţii. Încerc un dialog cu cei mici. Mihaiţă (10 ani) ştie că vor cânta fetele de la Blaxy Girls. Nu ştie exact ce cântă ele, a venit pentru că i-a adus doamna. Gata, pune punct brusc dialogului cu mine, fusese chemat la joacă.
Îmi caut un loc în sală şi mă aşez confortabil. La 20.30 se sting luminile şi Daniel Buzdugan (prezentatorul spectacolului) urcă pe scenă şi ne salută în stilul său: „Măăă fiţi cuminţi! E lume în sală? (se aprind luminile) Mamăăăăă! Cred că sunt 5.000 de oameni aici!” Spectatorii râd zgomotos. Vine alături de el şi Laura Stone (co-prezentatoare) care încearcă să ne convingă să părăsim scaunele, invitându-ne la distracţie lângă scenă.
Laura dă tonul la distracţie cu piesa Volevo dirti. După acest moment, Buzdugan are o idee! Cheamă pe scenă un „băieţel” (aşa văzuse el în semi-întuneric, pe scenă s-a dovedit că era totuşi o fetiţă). Micuţa recită o poezie de Otilia Cazimir (atât cât e lăsată), apoi Buzdugan o întreabă dacă ştie manele, copilul o dă cotită, Daniel începe să fredoneze şi copilul termină refrenul. Buzdugan face o aluzie la ciorditul de telefoane mobile şi la faptul că micuţa era mai închisă la culoare. Eu nu am gustat gluma!
Laura Stone îi invită în scenă pe Alessandro Canino & DJ Alex Tamburini. Sincer vă spun: mi-au plăcut cei doi. Din tot concertul aceştia sunt preferaţii mei! Au interpretat şi hitul lui Canino, Bruta, dar şi coveruri: Relax, Take It Easy, I Love You Baby. DJ Alex Tamburini a coborât de câteva ori printre spectatori, a făcut fotografii şi i-a îmbrăţişat pe cei mici. Cum era de aşteptat, coverurile au fost cele mai bine primite de public. Au dansat şi au cântat în egală măsură şi copiii de generală şi liceeni, chiar şi unii profesori!
Recitalul lui Tony Poptămaş a fost o încântare. A cântat două piese din repertoriul propriu (mie mi-a plăcut mult Let’s Have Fun Tonight) şi a continuat cu câteva coveruri: Achy Breaky Heart (Billy Ray Cyrus) – cu care i-a ridicat de pe scaune şi pe ultimii puturoşi; American Pie (Don McLean) – când am auzit titlul piesei aproape am sărit de pe scaun. M-am „dezumflat”, însă, când l-am auzit pe Tony spunând: „Don McLean este un pic cam plictisitor pentru voi, aşa că am să fac versiunea Madonnei” ; Brown Eyed Girl (Van Morrison); Living Nex Door To Alice (Smokie); Losing My Religion (R.E.M.). Tony a fost scurt şi la obiect. Păcat că nu a avut în faţă un public adevărat!
A revenit Laura Stone şi ne-a mai cântat o piesă: Il Mio Zbaglio Piu Grande. Piesele ei au fost bine primite de public.
Se făcuse destul de târziu aşa că cei mici au început să părăsească sala, trecuse de mult ora lor de culcare. Astfel, lângă scenă au venit liceenii, în special băieţii au ocupat locurile cele mai bune. Urmau fetele de la Village Girls (Italia). Ele au prezentat un recital de muzică şi dans. Mişcare multă, dinamism. Au început cu Y.M.C.A – un cover la o piesă cunoscută de absolut toţi cei din sală. Impresionante şi intervenţiile saxofonistului care le-a acompaniat pe durata întregului recital.[clapul1.gif]
N-a lipsit din recitalul lor nici Fly Robin Fly – piesa cu care au apărut pentru prima dată la televiziunea naţională din Italia; Mucho Mucho Girl (un răspuns pentru Mucho Mucho Man al celor de la Village People); un moment extraordinar de dans egiptean (aşa se dansează, spun asta pentru piţipoancele noastre care mimează până şi dansul!); Ring My Bell îmi sună şi acum în minte, antrenantă, uşor de reţinut; au încheiat cu o piesă nouă compusă de cele 3 Village Girls: Sexy Girl.
Din păcate, în sală rândurile se subţiau… Laura Stone: „vă cânt eu până când fetele de la Blaxy Girls îşi prepară instrumentele: tobele şi ce mai e”.
Să ştiţi că eu eram foarte curioasă! Auzisem atât de multe despre ele încât chiar vroiam să le ascult. Costi Ioniţă defila prin faţa noastră: de la buza scenei la pupitrul de sunet. În sfârşit, iată-le „instalate” lângă microfoane. Se începe cu We Will Rock You (Queen). Îmi place cum cântă solista. Mă pregăteam pentru un recital reuşit. Dar… ca de obicei mă grăbesc. Dacă solista s-ar limita la a cânta, ar fi o chestie, dar ea vrea să vorbească. Iată cum sună prezentarea unei piese (oricare, nu contează!): „Următoarea melodie, este o melodie… care este o melodie„!! Ei… de câţi neuroni ai nevoie ca să debitezi aşa ceva?? Cu siguranţă a omorât mulţi în procesul gândirii. Ne exasperase atât de mult, încât li se striga din sală să plece acasă. Mai avea un pic să se ia în gură cu noi: „Da’ de ce mă???” În mijlocul recitalului s-a gândit să îi „roage” pe cei din faţa scenei care aveau locuri pe scaun, să se ridice: „Eu înţeleg că ei (n.r. arată spre un grup de tineri veniţi lângă scenă pentru a dansa) au 17 ani, dar chiar şi dvs (n.r. oameni trecuţi de 40 de ani) puteţi să vă ridicaţi în picioare„. Nici o reacţie de la cei vizaţi, aşa că solista continuă: „Măcar aşa… de formă!”
De mult nu mi-a fost dat să văd atâta prostie strânsă într-un singur om. A fost cel mai prost recital din acea seară.
Concertul a fost încheiat într-un mod plăcut de Los Locos. Ritmurile antrenante ne-au făcut să uităm de momentul penibil marca Blaxy Girls. Cei care au rămas până la final (prea puţini din păcate) nu au regretat! Au fost mai bine de trei ore de muzică şi voie bună!

Follow me
Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here